”Un rebel, de multe ori fără cauză, care va fi mereu amintit pentru zâmbetul său ‘obraznic’”.

Așa îl descria publicația columbiană El Espectador pe Albeiro Usuriaga în 2019, la 15 ani de la moartea atacantului de aproape doi metri.

În seara zilei de 11 februarie 2004, uriașul „cu pașii lungi și mișcări sălbatice”, poreclit „El Palomo”, juca cărți și bea bere în cartierul 12 octombrie din orașul Cali. În acel cartier sărac și cu infracționalitate ridicată începuse legenda lui Usuriaga și tot acolo avea să se încheie.

În jurul orei 7:20, un tânăr a coborât de pe motocicletă, a scos un pistol și a tras 13 gloanțe înspre fotbalistul columbian. Motivul? Gelozia.

Investigațiile ulterioare au confirmat că un anume Jefferson Valdez Marín, șeful unei bande de crimă organizată denumite „Molina”, a comandat asasinatul. Vina lui Albeiro Usuriaga? Că avea o relație cu fosta logodnică a infractorului.

Eroul indisciplinat care sprinta „ca o panteră căreia i-a fost ascunsă mâncarea”

37 de ani avea Usuriaga în momentul în care a fost ucis cu sânge rece. Peste doar două zile, într-o vineri, urma să plece în Japonia și să semneze cu un club local. Ar fi fost al 16-lea din cariera sa, una ca un rollercoaster, marcată de geniu și de indisciplină în procente similare.

Momentul de glorie maximă a rebelului din Cali a avut loc în octombrie 1989, când a marcat golul care a dus Columbia la Mondialul din Italia. Un 1-0 cu Israel, la Barranquilla, urmat de un egal fără goluri la Ramat Gan.

Dar, în ciuda reușitei care i-a trimis pe „los cafeteros” la Coppa del Mondo, Albeiro Usuriaga a fost „uitat” de selecționerul Maturana atunci când s-a întocmit lotul pentru Italia. Motivele nu sunt clare nici astăzi.

În timp ce antrenorii de atunci au explicat că decizia a fost una de natură pur tehnică, prietenii lui „El Palomo” susțin că totul i se trage de la dragostea aproape obsesivă pentru cartierul său, pentru oamenii săi. Dragoste care l-a făcut pe Usuriaga să plece dintr-un cantonament al naționalei, doar ca să joace Marbles cu gașca sa din 12 octombrie.

Alte surse povestesc însă că, de fapt, Albeiro ar fi fost trecut pe „linie moartă” la națională pentru că ar fi fost prins furând de la colegii săi.

N-a fost nici primul și nici ultimul scandal care l-a avut în centru pe „El Palomo”, un vârf atipic nu doar prin statura sa, ci și prin complexitate. Tehnic, în ciuda înălțimii, adesea punct fix în careurile adverse, dar uneori sprintând „ca o panteră căreia i-a fost ascunsă mâncarea”, așa cum îl caracteriza ediția columbiană a cotidianului El Pais.

”Voia să stea cu ai săi!”

Legenda lui Usuriaga a început în 1986, evident, la Cali. La América, de unde a plecat la Deportes Tolima, apoi la Cúcuta și de acolo la Atletico Nacional, unde a câștigat Copa Libertadores, trofeu la care „El Palomo” a contribuit din plin. Patru goluri în semifinala cu Danubio, apoi încă unul în finala cu Olimpia.

Dorul de casă l-a măcinat mereu pe uriașul din Cali. Când a plecat la Medellín, să joace pentru Atletico Nacional, nu putea să doarmă fără surorile sale, așa cum o făcuse toată viața. Crescut în condiții grele, care în copilărie l-au făcut să vândă ziare pentru a supraviețui, colosului de 1,92 metri îi era literalmente frică să stea singur într-o cameră atât de mare.

După evoluțiile din Copa Libertadores, Albeiro Usuriaga a atras atenția europenilor. Málaga l-a transferat în 1990, însă nonconformistul din Cali nu s-a adaptat niciodată în Spania.

Întârzia mereu la antrenamente și, după doar o lună, era deja disperat să se întoarcă în 12 octombrie. „Voia să stea cu ai săi”, povestea fostul său coleg din Andaluzia, un alt columbian, Miguel Guerrero.

După un an s-a întors acasă, la América Cali, unde a lucrat din nou cu Francisco Maturana, omul care nu-l luase la Coppa del Mondo. Și care în anii următori avea din nou să-l „uite” adesea pe bancă pe Usuriaga.


Citește și: Prietenia neortodoxă dintre „El Loco” Higuita și Pablo Escobar, regele cocainei


A urmat perioada Independiente, în Argentina, unde a „cucerit” inimile fanilor. Și astăzi, „El Palomo” e considerat „un zeu” la formația din Buenos Aires, alături de care a câștigat un titlu național și Copa Sudamericana.

Nestatornic, s-a plimbat prin Mexic, Ecuador, Paraguay sau Venezuela, fără să-și găsească niciodată locul cu adevărat. De-a lungul anilor, a fost arestat după ce a furat o motocicletă, altădată pentru că a bătut un polițist.

În 1997, când era la Independiente, a fost depistat pozitiv cu cocaină. „Am avut o problemă de familie, nu sunt dependent”, spunea atunci „El Palomo”.

În 2019, El Pais a lansat un documentar despre viața extravagantă a lui Albeiro Usuriaga, cel care „avea mentalitatea unui copil de 15 ani”, potrivit lui Álvaro Guerrero Yanci, fost conducător la América Cali.

Sora lui „El Palomo”, Yolanda, a povestit cum mulți ani după dispariția ex-fotbalistului, mama sa a continuat să stea, pierdută, pe balcon și să-l caute cu privirea pe Albeiro. „Hai, vino! Hai, intră!”, striga ea.

De asta, multă vreme, familia și-a spus că Albeiro doar e plecat într-o călătorie și cândva se va întoarce.

Comentarii