În urmă cu câteva zile, pe 9 august, Otto Rehhagel, cunoscut mai ales datorită titlului european câștigat cu Grecia, în 2004, a împlinit 80 de ani. Adept al unei discipline de fier, neamțul i-a imprimat Greciei de atunci un stil rămas în mintea fanilor fotbalului ca fiind urât, dar extrem de eficient. De altfel, chiar dacă în CV-ul lui se regăsesc echipe de top ale Germaniei, precum Bayern și Dortmund, Rehhagel a reușit să câștige titluri doar cu outsidere.
Primul său trofeu ca antrenor a fost Cupa Germaniei, în 1980, cucerită cu Fortuna Düsseldorf. Bundesliga a câștigat-o în ‘88 și ‘93 cu Bremen, dar și în ‘98, cu Kaiserslautern, echipă pe care o promovase doar cu un an înainte. Germanul are în palmares și un trofeu european: Cupa Cupelor, luată în ‘92, tot la timona lui Bremen. Pe lângă un șir impresionat de trofee, Rehhagel a bifat, ca jucător și antrenor, peste o mie de meciuri în Bundesliga, performanță reușită doar de Jupp Heynckes.
Antrenor din teren, pe vremea când era jucător
„König” Otto s-a născut la Essen, în Germania de Vest. Ca jucător nu a ieșit prea mult în evidență. După ce a evoluat trei ani în orașul natal, la Rot-Weiss Essen, s-a transferat la Hertha Berlin, unde a stat două sezoane. În al doilea an în tricoul berlinezilor, Rehhagel a asistat la formarea actualei Bundesliga. În 1963, federația germană a renunțat la sistemul eliminatoriu și a trecut la unul de tip campionat, ca astăzi. Hertha s-a zbătut în subsolul clasamentului în primii ani ai Bundesligii. Dacă în primul sezon berlinezii s-au clasat la un punct peste linia roșie, în cel de-al doilea an au picat în zweite, dar Otto nu s-a dus după ei.
Avea 27 de ani când s-a transferat la Kaiserslautern, echipa la care a jucat cel mai mult timp. Era la vârsta la care se spune că un fotbalist atinge maturitatea. Fundașul Rehhagel se remarca prin determinare și disciplină, la o echipă cu un public vulcanic, după cum își amintește jurnalistul Peter Joachen Degen, de la SWR: „Publicul de acolo transmitea agresivitatea și jucătorilor”.
Rehhagel dădea dovadă de calități de antrenor încă din acele vremuri. Antrenorul de atunci al lui FCK l-a numit chiar căpitan (și) datorită abilităților foarte bune de comunicare: „Vorbea mereu cu jucătorii mai tineri și le spunea ce au făcut bine și ce nu, dar și ce trebuie neapărat să îmbunătățească. Era de atunci un mic antrenor”, povestea Dietrich Weise, antrenorul lui FCK între 1968 și 1973, într-un documentar despre Rehhagel realizat de SWR.
Pe lângă calitățile de lider, pe care le demonstra în teren, Rehhagel a fost un exemplu și în viața extrasportivă: „Nu fuma și nu bea alcool”, își amintea Uwe Kilmaschefski, cel care a jucat la Kaiserslautern între 1965 și 1969. Otto s-a retras de la Kaiserslautern și din fotbal în 1974, după care și-a început cariera de antrenor, la FV Rockenhausen.
Lunga domnie de la Bremen
Primul succes ca antrenor a venit abia în 1980, când a cucerit Cupa Germaniei cu Fortuna Düsseldorf. După această reușită, a venit oferta de la Werder Bremen. Până atunci, le mai antrenase pe Saarbrücken, Kickers Offenbach, Borussia Dortmund, Arminia Bielefeld și chiar avusese o scurtă experiență la Werder, în 1976.
Cu Werder avea să câștige cele mai multe trofee. În cei 14 ani în care a condus echipa din Bremen, a pregătit jucători importanți, precum Rudi Völler. Întrebat de curând ce părere are despre evoluția lui RB Leipzig, Rehhagel a comparat situația de acum cu ce a trăit el la Bremen: „Dieter Mateschitz (n.a. – patronul Red Bull) poate să investească în ce vrea, e un om liber. Nu am nimic de criticat aici. Însă acest comportament face să nu mai existe șanse egale. Când eram la Bremen, aveam jucători excelenți pe bani puțini. Azi, nu mai merge așa. Wynton Rufer, Klaus Allofs și Rudi Völler costau două milioane împreună. Astăzi e nevoie de cel puțin 30 de milioane de euro pentru jucători de asemenea valoare”, spunea Rehhagel pentru goal.com.
Ca și acum, în anii ‘80 Bundesliga era dominată de Bayern. Rehhagel recunoștea atunci supremația bavarezilor, dar era mândru de echipa lui: „Având în vedere posibilitățile noastre, jucăm foarte bine și suntem o amenințare reală pentru Bayern”, spunea Rehhagel în 1985. Otto a alcătuit o echipă competitivă, care s-a luptat mereu să ia campionatul. Titlul putea să vină mai devreme; bara s-a opus în 1986, când campionatul se decidea la meciul direct. Michael Kutzop a ratat atunci un penalty, iar Bayern a devenit campioană.
Mare luptă cu Bayern a fost și în sezonul 1987/88, când „verzii” au terminat campionatul cu un avans de doar patru puncte, iar succesul lor a declanșat o sărbătoare de zile mari pe străzile din Bremen. Mulți suporteri nu apucaseră să trăiască așa o bucurie. Bremen mai fusese campioană, însă tocmai în 1965. König Otto, cum fusese poreclit de suporteri, a menținut echipa în frunte, iar în 1993 titlul a ajuns din nou la Bremen. Succesul a venit chiar și pe plan european. Pe 6 mai 1992, Werder o învingea cu 2-0 pe Monaco, pe Estádio da Luz din Lisabona, în finala Cupei Cupelor. În calea germanilor spre al doilea trofeu european se pusese și Bacăul nostru, pe care însă nemții l-au zdrobit cu scorul general de 11-0.
Munchen, „Hollywoodul Germaniei”
Valoarea lui Rehhagel ca antrenor era o certitudine pentru toată lumea, iar în 1995 Bayern i-a făcut o ofertă pe care germanul a acceptat-o. Cei de la Bremen s-au obișnuit greu cu ideea că Rehhagel nu mai e la echipă: „Mă urc în fiecare zi în mașină și merg la stadion, și mă întreb mereu dacă Otto chiar a plecat”, spunea Dr. Franz Böhmert, președintele lui Werder, potrivit Die Welt. Perioada Bayern nu a fost însă de succes. Doar un an a stat Rehhagel la München, unde nu a reușit să câștige campionatul. Dortmund s-a impus în acel an.
Franz Beckenbauer îi acordase încredere și i-a oferit un contract pe cinci ani. Iar Rehhagel avea totul la München. Locuia într-un penthouse alături de Beate, soția lui, și era sub lumina atentă a presei. Antrena cea mai titrată echipă din Germania. Un mare dezavantaj pentru Otto a fost că Trapattoni, predecesorul său, a fost foarte iubit la München, iar asta a însemnat o presiune în plus pentru el. Pe care nu a reușit s-o gestioneze. Nici măcar nu l-a prins ultima etapă pe bancă; a părăsit echipa pe 27 aprilie, după o înfrângere cu Hansa Rostock acasă, 0-1, ceea ce a însemnat pierderea campionatului din punct de vedere matematic.
Beckenbauer a preluat atunci oficial echipa, iar Kaiserul a condus-o spre victorie în finala Cupei UEFA cu Bordeaux, în care bavarezii s-au impus cu scorul general de 5-1. Mai târziu, fostul mare internațional german și-a cerut scuze față de Otto, menționând: „A venit din Bremen direct la Hollywood.”
Din Zweite Bundesliga, direct campioni
Rehhagel a plecat destul de șifonat de la München, însă nu s-a gândit la un an sabatic și a acceptat s-o preia pe Kaiserslautern, echipa de la care s-a retras ca jucător și care atunci tocmai retrogradase în liga a doua. Site-ul oficial al Bundesligii consideră că Rehhagel a reușit cu FCK una dintre cele mai mari performanțe din istoria campionatului Germaniei.
Citește și: Din Bundesliga la jihad: fotbalistul care a devenit terorist Al Qaeda
Echipa a reușit să câștige titlul la doar un an după ce a revenit pe prima scenă a fotbalului german. Otto a recunoscut că nu se simțea deloc în largul lui la Bayern, unde a simțit că nu e pe aceeași lungime de undă cu Beckenbauer, Rummenigge sau Uli Hoeneß, iar asta l-a iritat. A avut însă mână liberă la Kaiserslautern, iar încordarea de la Bayern era deja istorie. Relaxarea lui Otto a avut efect asupra atmosferei din echipă. De altfel, Rehhagel a spus că 90% dintre jucătorii pe care i-a antrenat de-a lungul carierei i-au rămas prieteni.
Minunea cu Grecia
În vara lui 2001, federația elenă căuta un antrenor străin. Au mai fost luați în considerare Marco Tardelli, Nevio Scala, Javier Clemente, Terry Venables, dar, în august 2001, selecționer al Greciei a fost ales Rehhagel, într-un moment în care calificarea la Mondialul din 2002 era compromisă. Primul meci a fost un dezastru: înfrângere cu 5-1 împotriva Finlandei. Grecia mai avea de jucat un singur meci în acea grupă, cel cu Anglia. Înainte de meciul cu insularii, prietenul Rudi Völler l-a rugat pe Rehhagel s-o ajute pe Germania. Țara natală a lui Otto era în luptă directă cu Anglia pentru primul loc în grupă.
La venirea în Anglia, Otto a stat de vorbă cu presa engleză: „Am jucători foarte buni la dispoziție, dar au o problemă de atitudine pe care nu cred că o pot schimba într-un timp atât de scurt. Cu siguranță, vom încerca să învingem Anglia și în mod clar nu putem arăta mai rău decât la Helsinki”, declara Rehhagel pentru The Guardian. Grecia a fost foarte aproape să încurce Anglia și s-o trimită la baraj, doar golul din lovitura liberă perfect executată de Beckham calificând-o pe Anglia. Germania nu a rămas acasă, fiindcă a reușit să treacă de Ucraina la baraj, cu scorul general de 5-2.
Următoarea campanie de calificare a fost un succes total. Grecia s-a calificat de pe primul loc, dintr-o grupă în care era și Spania. Selecționata lui Rehhagel a curentat fotbalul mondial încă de la meciul de deschidere al Europeanului, când a învins Portugalia, țara-gazdă, cu 2-1. Urma meciul cu fosta adversară din grupă, Spania, în care grecii au făcut 1-1. Au pierdut cu Rusia, dar s-au calificat de pe locul doi. Le-au luat încă o dată fața spaniolilor, datorită golaverajului mai bun. După victoria cu Franța din sferturi, tot italienește, cu 1-0, grecii au declarat că îndrăznesc să spere la titlu. Tot cu 1-0 au trecut și de Cehia în semifinale, dar de data aceasta, elenii au avut nevoie de golul de argint.
Citește și: Românul care la începutul anilor ’70 a plecat în Germania, unde a fost acuzat c-a trântit un meci
Pe 4 iulie 2004, Rehhagel revenea pe Da Luz din Lisabona și se afla din nou în fața unui succes internațional, la fel ca în urmă cu 12 ani, când a câștigat Cupa Cupelor cu Bremen. Știm toți cum s-a terminat. Înainte de meciul de la Lisabona, englezii de la The Guardian făceau o analiză a motivelor pentru care Grecia e în finală. Jurnaliștii englezi punctau atunci, printre altele, că Rehhagel a pus accentul pe jocul colectiv, nu pe individualități.
A reușit să implementeze cu succes un principiu după care s-a ghidat toată cariera lui: munca în echipă e mai valoroasă decât individualitățile. În plus, englezii au mai remarcat că germanul a fost un excelent motivator. Deși neatractiv, chiar greu de privit, după unii, jocul echipelor lui Rehhagel s-a dovedit foarte eficient. Când lipsa de spectacol a echipelor sale a fost criticată, König Otto a replicat: „Modern e să câștigi”.
Grecia a arătat o capacitate mare de adaptare la EURO 2004; a început cu 4-5-1 în grupe, iar în fazele eliminatorii a trecut la 4-4-2. Disciplina impusă de german le-a permis grecilor să se muleze foarte ușor pe adversari. De exemplu, „Ethniki” a practicat marcajul om la om în meciul contra Cehiei – Giourkas Seitaridis l-a ținut pe Baroš, iar Mihalis Kapsis (1.82 metri) a avut sarcina să aibă grijă de uriașul Koller.
Octogenarul Otto și „cultura oamenilor simpli”
Rehhagel a rămas la cârma Greciei pentru Europeanul din 2008 și pentru Mondialul din 2010. Nu a îndrăznit nimeni să-l dea afară după ce elenii au ratat calificarea la Mondialul din 2006. Otto a plecat singur după Mondialul din 2010, unde a devenit cel mai în vârstă selecționer, la 71 de ani. A revenit la Hertha pentru o scurtă perioadă, înainte să pună „fluierul de antrenor în cui”.
Cu puțin timp înainte de reîntoarcerea în Germania, și-a amintit de locurile natale. Am putea spune chiar că i-a fost dor; cu puțin timp înainte de revenire, cerea un stadion pentru Essen, oraș care urma să fie capitala culturală a Europei în 2010: „E foarte important să susținem cultura. Dar, vă rog, nu uitați de cultura oamenilor simpli!”, spunea Rehhagel pentru WAZ.
Nu știm sigur dacă vorbele lui Rehhagel au avut efect, însă cert e că cei de la Rott-Weiss Essen l-au felicitat pe concetățeanul lor de ziua lui, pe 9 august, și l-au invitat la meciurile de acasă, pe noul stadion de 20 de mii de locuri, inaugurat în 2013 și care a costat 65 de milioane de euro. Echipa locală evoluează în liga a patra germană, însă arena se umple meci de meci.
Citește și: Top 5 principii prin care Diego Simeone i-a schimbat destinul lui Atletico
