Când te gândești la fenomenul utra’ sau la spectacolul realizat de suporteri, Italia, Turcia și Argentina sunt primele țări care îți vin în minte. Mai puțin Franța, cu toate că acolo există poate cei mai pasionali fani din toată Europa: cei ai lui Olympique Marseille.
Din punct de vedere fotbalistic, OM se află într-un prelungit con de umbră. Au trecut deja nouă sezoane de la ultimul titlu cucerit de clubul din sudul Franței, care în ultimii ani caută cu disperare să regăsească formula succesului. Venit în 2016 la Marseille, antrenorul Rudi Garcia a reaprins, încet-încet, speranțele suporterilor, însă „Les Phocéens” sunt încă departe de PSG, forța dominantă din Ligue 1.
În schimb, când vine vorba despre cultura utra’, sudiștii de la Marseille sunt cu măcar o clasă peste celelalte echipe din Hexagon. Atmosfera de pe Stade Vélodrome, emblematica arenă de 67 de mii de locuri a lui OM, este mereu fierbinte, iar echipele adverse supraviețuiesc cu greu „vulcanului” emanat din tribune.
OM este una dintre cele mai „bătrâne” echipe franceze. A luat naștere în 1899, cu 71 de ani înainte ca PSG să se înființeze, aspect pe care suporterii lui OM nu uită niciodată să îl menționeze. Din acest motiv, „Le Classique” – duelul OM vs. PSG – este considerat un derby relativ nou.
În același timp, Marseille este un oraș port, iar acest lucru îi oferă o diversitate culturală masivă. Aici se îmbină numeroase culturi: cea franceză cu cea regională din Provența, cele ale italienilor și spaniolilor care acum zeci de ani au fugit din țările lor din cauza dictaturilor fasciste cu cele ale algerienilor, marocanilor, tunisienilor și ale refugiaților veniți din Insulele Comore, cea a musulmanilor cu cea a evreilor.
În ciuda problemelor binecunoscute cu care se confruntă al doilea oraș ca mărime al Franței – rata infracționalității e printre cele mai ridicate de pe continent, iar șomajul în rândul tinerilor e mult peste media națională, toți acești oameni reușesc să trăiască într-o oarecare armonie. Iar întreaga diversitate din Marseille se regăsește săptămână de săptămână și în galeria lui OM.
În contextul acesta, nu este deloc surprinzător faptul că ultraseria din Marseille are o orientare politică pronunțată de stânga (Antifa), având strânse legături cu susținătorii unor echipe precum Livorno, Celtic și AEK Atena. Cele mai importante grupări din galeria merseilleză sunt Commando Ultra ’84 (cea mai veche facțiune care susține clubul) și South Winners (apărută în 1987).
Încă de pe vremea lui Bernard Tapie, suporterii de pe Vélodrome au un cuvânt greu de spus la club. Conducerea lui OM chiar le permite grupărilor ultra’ recunoscute oficial să vândă bilete la meciuri în numele clubului și să păstreze un anumit procent de pe urma acestor tranzacții.
Puterea fanilor e incontestabilă. În 2007, OM a purtat în cupele europene un echipament portocaliu, pentru a aniversa 20 de ani de la înființarea South Winners. Aparent, grupul respectiv a ales culoarea portocalie în 1989, în urma unui protest anti-fascist față de cei de la PSG. În 2010, al treilea echipament al formației a fost un tribut adus grupului ultra’ de stânga Marseille Trop Puissant, în culorile roșu, galben și verde ale Africii.
Izbitoare este asemănarea dintre OM și Napoli. Pe lângă culori, cele două cluburi mai au ceva în comun. OM, la fel ca Napoli, reprezintă orașul atât de bine încât face parte din conștiința colectivă a localnicilor. Toată lumea din Marseille se identifică într-o anumită măsură cu echipa, iar rezultatele „olimpienilor” influențează starea de spirit a orașului.
Citește și: Rayo, ultima echipă de cartier din marile campionate ale Europei
Un aspect cu care se mândresc fanii este faptul că, în comparație cu PSG, considerată echipă a elitelor, OM e clubul tuturor. Toți fanii sunt egali, indiferent de cultura din care provin sau de clasa socială din care fac parte. Într-un interviu pentru Copa 90, un fan spunea că diferența dintre Paris și Marseille este pasiunea și că nu ar vrea ca echipa lui să ajungă să își vândă principiile pentru bani.
Așa că derby-ul Franței nu are la bază doar rivalitățile sportive și geografice. E și o rivalitate de clasă. Aristocrația elitistă este reprezentată de PSG, iar clasa muncitoare diversificată cultural este semnificată de OM.
La fel ca cele mai multe derby-uri de pe Glob, și clasicul Franței provoacă adesea incidente violente între suporteri. De altfel, șocate de incidentele brutale petrecute de-a lungul anilor, autoritățile au decis în 2010 ca cel mai important meci din Franța să se joace fără fanii oaspeți.
De regulă, „nucleul dur” al susținătorilor unei echipe se situează într-una dintre cele două peluze ale stadioanelor. Spre exemplu, la Milan și Juventus avem Peluza Sud, la Inter sau Lazio Peluza Nord. Dar galeria marseilleza este specială. Pe Vélodrome, ambele peluze sunt la fel de vocale și gălăgioase.
Suporterii lui OM sunt faimoși pentru cântecele lor pe două voci, între peluze producându-se astfel o „ambuscadă”. În aceste condiții, jucătorii oaspeți sunt efectiv înconjurați, mai ales că OM are, în medie, circa 50 de mii de spectatori la meciurile de acasă, fiind lider detașat în Ligue 1 la acest capitol.
Una dintre particularitățile galeriei lui OM este că, spre deosebire de alte echipe, are ca idol un suporter, nu un jucător. Mai precis, pe Patrice de Péretti sau, pe scurt, Depe. Înainte să devină legendă de neclintit a tribunelor, un erou cu pieptul descoperit, Depe a fost impresionat de fanii greci ai lui AEK Atena, care, deși doar câteva sute, au reușit să îi acopere vocal pe cei francezi în timpul unui meci pe Vélodrome. De atunci, Depe a preluat de la suporterii atenieni un obicei care avea să îl facă faimos: să stea la bustul gol în tribune.
Testul suprem care l-a adus la rangul de simbol marseillez a avut loc în martie 1993, la Berlin, când OM a întâlnit-o pe TSKA Moscova în Liga Campionilor. Atunci, Depe a condus galeria marseilleză fără tricou, la bustul gol, în ciuda faptului că afară erau -12 grade. În același an, OM a câștigat cea mai importantă competiție continentală, după o finală în fața marelui Milan, printr-un gol marcat de Basile Boli.
Depe a primit și el medalia de campion și a fost invitat de către Bernand Tapie, președintele clubului la acea vreme, să ridice trofeul în timpul festivității care a avut loc pe Stade Vélodrome. „Talismanul” clubului a fost ovaționat atât de fanii din tribune, cât și de jucătorii echipei, printre care nume ca Desailly, Bokšić, Angloma, Barthez sau Rudi Völler.
Pe 28 iulie 2000, la doar 28 de ani, Depe a încetat din viață din cauza unui anevrism cerebral. De atunci, e comemorat în fiecare an de către fanii lui OM, iar una dintre tribunele arenei marseilleze îi poartă numele. Pentru galeria „olimpienilor”, e absolut firesc ca idolul să fie unul dintre fani, pentru că jucătorii vin și pleacă, în timp ce suporterii emblematici rămân mereu acolo, în oraș. Indiferent de situație.
Probabil că cel mai frumos aspect al fotbalului marseillez rămâne acela că reușește să omogenizeze un oraș atât de multicultural. În galeria lui OM este mai puțin important dacă ești francez sau imigrant, creștin sau musulman, bogat sau sărac. Pentru că, odată ce ești acolo, identitatea ta supremă este de suporter al lui Olympique Marseille.
