Povestea lui San Lorenzo, echipa al cărei cel mai faimos suporter este Papa Francisc, a început în 1908, pe străzile districtului Almagro din Buenos Aires. Un grup de tineri se strângea în fiecare zi să joace fotbal la instersectia străzilor México și Treinta y Tres Orientales. 

Într-o zi, Lorenzo Bartolomé Massapreotul de la biserica din apropiere, a observat cum unul dintre tineri era să fie lovit de tramvai. Îngrijorat ca nu cumva să se întâmple vreun accident, preotul le-a propus copiilor să joace fotbal în curtea bisericii, dar le-a pus condiția să vină în fiecare duminică la slujbă.

Băieții au acceptat, iar pe 1 aprilie 1908, a avut loc prima întâlnire cu scopul de a înființa clubul. Una dintre temele dezbaterii a fost numele echipei. O propunere a fost „Băieții puternici din Almagro”, dar preotului Massa nu i-a plăcut. O alta a fost „San Lorenzo”, ca un omagiu adus preotului care i-a lăsat să joace în curtea bisericii, însă acesta a refuzat inițial.

Până la urmă, Massa a fost de acord cu numele de San Lorenzo, dar a explicat că acesta nu îi este dedicat lui, ci Sfântului Laurențiu din Roma și luptei de la San Lorenzo, una dintre cele mai importante bătălii din războiul de independență a Argentinei. Un alt fondator a propus să fie menționat și Almagro (cartierul din care proveneau cei mai mulți jucători). Astfel s-a născut Club Atlético San Lorenzo de Almagro.

Din curtea bisericii în Boedo, cartierul cu care clubul se identifică

Suporterii pasionali ai lui San Lorenzo, în zilele noastre. Fotografie via

Deoarece nu avea stadion, echipa a fost obligată să joace meciurile de acasă pe un teren dintr-un oraș vecin, Martinez. Primul meci a avut loc pe 26 aprilie 1914, iar la finalul sezonului, San Lorenzo a promovat în Primera Division, în urma unui baraj împotriva celor de la Honor y Patria.

Clubul și-a făcut debutul în prima divizie pe 4 aprilie 1915, unde a pierdut cu 1-5 contra lui Platense. Prima victorie a venit în etapa a șaptea, împotriva celor de la Floresta. La finalul primului sezon în elită, San Lorenzo s-a clasat pe locul 12.

În 1916, a început construcția stadionului supranumit Gasómetro. Porecla arenei se trage de la faptul că semăna cu un tanc de gaz. Arena a fost construită în cartierul vecin, Boedo, care urma să devină identitatea clubului. Un suporter explică faptul că „San Lorenzo este Boedo, iar Boedo este San Lorenzo.”

Primul titlu a fost câștigat în 1923, an în care San Lorenzo a cucerit și prima competiție internațională, Copa Campeonato del Río de la Plata. La finalul anilor ’20, San Lorenzo ajunsese să facă parte din Cinco Grandes (cele cinci echipe de top ale Argentinei), alături de Boca Juniors, Racing, Independiente și River Plate.

Perioada neagră din timpul dictaturii militare, când San Lorenzo a rămas fără stadion

Fanii lui San Lorenzo abia așteaptă să se întoarcă în Boedo. Fotografie via

În anii ’40, San Lorenzo a devenit cu adevărat o echipă cu renume internațional. În 1946, a plecat într-un turneu european, în Spania și Portugalia, unde a „distrus” majoritatea echipelor pe care le-a întâlnit. A învins naționala Spaniei de două ori (7-5 și 6-1), naționala Portugaliei (10-4) și FC Porto (9-4). Singura care a reușit să-i învingă pe băieții de la San Lorenzo a fost Real Madrid (1-4).

La sfârșitul anilor ’70, a început perioada neagră a clubului. Dictatura militară argentiniană dorea să construiască o autostradă în locul stadionului. Conducerea clubui a refuzat, dar forțele dictatoriale au pus presiune pe Bonina (președintele de atunci al echipei), amenințându-i familia și avertizând că vor demola stadionul.

Din cauza problemelor financiare și a presiunilor guvernamentale, San Lorenzo și-a pierdut stadionul din Boedo. De parcă asta nu era de ajuns, în 1981 San Lorenzo a fost prima echipă din Cinco Grandes care a retrogradat în divizia secundă.

În a doua ligă și fără stadion, Santo a devenit tința ironiilor, deoarece era obligată să joace meciurile de acasă pe stadioanele echipelor rivale (Huracán, Vélez, Deportivo Español, Boca Juniors, River Plate), o umilință greu de îndurat.


Citește și: Cum a devenit derby-ul Scoției, dintre Rangers și Celtic, o rivalitate religioasă și politică


Totuși, suporterii celor de la San Lorenzo au reușit să își „umilească” mult mai rău și mai cinstit rivalii prin faptul că, fiind în divizia secundă, au reușit să vândă mai multe bilete decât orice formație din Primera Division. În 1982, San Lorenzo a avut în medie 25.361 de spectatori pe meci, iar Boca Juniors, spre exemplu, doar 16.520.

Tot San Lorenzo a stabilit și recordul pentru cei mai mulți spectatori prezenți la un joc din divizia secundă: 75 de mii, pe „Monumental”, împotriva celor de la Tigre. O singură dată au fost mai mulți fani pe „Monumental”, la Campionatul Mondial din 1978, la partida dintre Argentina și Olanda.

Abia în 1983 Gasómetro a fost demolat, dar autostrada nu a mai fost construită niciodată. Guvernul a vândut pământul celor de la Carrefour, care doreau să construiască primul lor hypermarket din Argentina.

În 1993, a fost construit noul stadion, numit Nuevo Gasómetro, în cartierul Bajo Flores, dar suporterii se simteau străini în propria lor casă, fiindcă nu aveau nicio legătură cu acel district.

Papa Francisc, suporter de mic al lui San Lorenzo

San Lorenzo se mândrește cu cel mai faimos fan al ei. Fotografie via

Un personaj important în toată această poveste este Adolfo ResEl explică faptul că „echipa este în inimile noastre, mereu acolo, și nu există o zi în care să nu ne gândim la San Lorenzo”. Tot Adolfo povestea că, în timp ce lupta în Războiul Malvinelor, purta un tricou cu San Lorenzo, pe sub uniforma militară.

Adolfo este și inițiatorul mișcării „Vuelta a Boedo” (Întoarcerea în Boedo). În 1998, alături de fratele lui, a pus bazele mișcării care are avea ca scop recâștigarea locației din Avenida de La Plata 1700.

Inițial, cei doi organizau diferite întâlniri prin cafenele, iar în 2003 au lansat o emisiune radio dedicată echipei și istoriei sale. Încetul cu încetul, mișcarea s-a dezvoltat, iar în 2005 s-au pus bazele legale, atunci când suporterii au fondat o asociație. Au achiziționat o casă în Boedo, unde organizau clase la seral în care se preda engleză, istorie, șah și se țineau diferite ateliere. Au organizat și un maraton de cinci kilometri, denumit după Delfo Cabrera (medaliat cu aur în 1948, la Olimpiada din Argentina, și membru San Lorenzo).

Un pas important a fost făcut în 2010, când Guvernul argentinian a promulgat o lege prin care proprietățile luate de stat în perioada dictaturii militare puteau fi retrocedate proprietarilor de drept. Atunci a intrat în peisaj Laura Garcia Tunon, care s-a luptat să convingă Parlamentul de la Buenos Aires că locația inițială a stadionului din Boedo ar trebui retrocedată echipei. Chiar dacă în primă fază nu a primit niciun vot, mișcarea prinsese deja amploare.

În 2011, a fost organizat primul protest, unde au participat 15 mii de oameni. La al doilea protest au venit 35 de mii. Apogeul a fost manifestația de pe 8 martie, care a avut loc între Boedo și Plaza de Mayo, în fața casei președintelui argentinian. La acel marș au luat parte circa o sută de mii de persoane.

Mișcarea suporterilor ajunsese deja mai mare ca unele grupări politice, iar pe 12 noiembrie 2012, Parlamentul a decis ca locația din Boedo să fie returnată echipei. Astfel, Carrefour a fost obligat să vândă terenul înapoi celor de la San Lorenzo. Pentru a strânge suma necesară, suporterii au organizat o campanie prin care fanii puteau cumpăra câte un metru pătrat, iar apoi să îl doneze echipei. Campania a avut un success enorm. Susținători din toată lumea și chiar ai echipelor rivale au participat la strângerea de fonduri.

Fanii au reușit să strângă destul de repede banii pentru noul stadion, care se preconizează că va fi gata anul acesta sau, cel târziu, în 2020. Stadionul va fi numit după Papa Francisc, care este unul dintre cei mai importanți suporteri ai echipei, fiind inclusiv membru cotizant la club.

Papa e membru activ la San Lorenzo

Papa a asistat prima dată la un meci al lui San Lorenzo în 1946, pe când avea zece ani. Pe vremea aceea, una din poreclele clubui era „El ciclón” (Ciclonul), datorită fotbalului prestat, foarte rapid și „furtunos”. René Pontoni, o legendă a clubului, a fost jucătorul favorit al Papei în acei ani.

În martie 2013, după ce Francisc a devenit papă, fotbaliștii lui San Lorenzo au jucat cu fotografia acestuia imprimată pe tricouri, într-un meci cu Club Atlético Colón. La o zi după ce San Lorenzo a câștigat Copa Libertadores, în 2014, echipa a zburat direct la Vatican, să îi prezinte trofeul Suveranului Pontif, care a fost vizibil emoționat. 

În septembrie 2016, San Lorenzo a venit din nou la Vatican. De data aceasta, argentinienii au jucat un meci caritabil împotriva lui AS Roma. Atunci, Papa le-a oferit un pulover mai vechi cu San Lorenzo celor de la AS Roma, zicandu-le: „E frig afară, o să aveți nevoie de el!”. Apoi le-a explicat că vor trebui să se ridice la nivelul celor de la San Lorenzo.

Un apropiat al Suveranului Pontif a declarat că „Papa trăiește într-o stare de suferință permanentă pentru San Lorenzo”. Probabil că, după o lupta lungă și un exil de 40 de ani, Santo va câstiga cel mai important trofeu pe care îl poate dobândi o echipă: idenitatea. Iar Papa Francisc va fi unul dintre cei care se vor bucura cel mai tare.

Comentarii