La începutul anilor ’80, El Salvadorul era zguduit de un război civil care avea să însângereze micuțul stat din America Centrală până în 1992. Țara era divizată în două, bombele cădeau peste tot, iar focul nu înceta (aproape) niciodată. „Cu o singură excepție: meciurile echipei naționale”, își amintește jurnalistul salvadorian Sergio Gallardo în documentarul „Uno, la historia de un gol”, apărut în 2010, care spune povestea formației La Selecta la Mondialul din 1982. Gloanțele se opreau la fiecare meci jucat de selecționata El Salvadorului, deși nu exista vreun armistițiu în acest sens între forțele guvernamentale și rebeli. Era, după cum își amintesc jucătorii salvadorieni, doar dragostea iremediabilă pentru fotbal a unei națiuni atât de greu încercate.
Preliminariile pentru Campionatul Mondial din Spania, din 1982, au reprezentat un mic miracol pentru Los Cuscatlecos. Turneul de calificare s-a desfășurat în noiembrie 1981, în Honduras, și doar două dintre cele șase participante urmau să obțină biletele pentru Mondial. Pentru jucătorii salvadorieni, pregătirile fuseseră presărate cu multă suferință. „Dacă unii dintre noi ajungeau cu întârziere la antrenament, era pentru că ajutam răniții pe care-i întâlneam pe drum”, povestește fundașul Jose Francisco Jovel. De altfel, prima partidă, un 0-1 cu Canada, a confirmat poziția de outsider a salvadorienilor. Apoi, a venit marele meci al preliminariilor, cel cu Mexic. Un adevărat război, mai cu seamă că vedeta mexicanilor, Hugo Sanchez, inflamase inutil spiritele: „Vom câștiga cu ușurință turneul, pentru că în aceste țări încă se joacă fotbal cu mingea pătrată. Ce câștigă salvadorienii într-un an, eu câștig într-o zi”. La aceste provocări, La Selecta a răspuns pe teren, printr-o victorie scurtă, un 1-0 de luptă, în aplauzele spectatorilor hondurieni. „A fost ca un Crăciun pentru toată lumea”, rememorează Jovel atmosfera din țară după succesul nesperat în fața mexicanilor.
Pentru salvadorieni au urmat două remize albe, cu Cuba și Honduras, și o izbândă la limită, 1-0 cu Haiti, rezultate care s-au dovedit suficiente pentru calificarea la Mondialul spaniol. Profitând de egalul dintre Mexic și Honduras, los cuscatlecos au încheiat pe poziția secundă turneul, în spatele echipei gazdă. Era a doua calificare la un Campionat Mondial pentru La Selecta, după cea din 1970, unde salvadorienii pierduseră toate cele trei partide, fără să marcheze vreun gol. Fotbaliștii salvadorieni uniseră, măcar pentru câteva clipe, națiunea: erau considerați eroi de toată lumea de acasă, indiferent de simpatiile politice.
Corupția oficialilor din El Salvador: echipamente furate și doar 20 de jucători deplasați în Spania

Tragerea la sorți pentru Mondial n-a fost una cu noroc pentru salvadorieni, repartizați într-o grupă infernală, cu Argentina, campioana mondială en-titre, Belgia, finalistă la Euro 1980, și Ungaria. În plus, pregătirile El Salvadorului pentru Mondial n-au decurs deloc bine. Trupa La Selecta nu a jucat niciun amical cu vreo națională puternică, evoluând în schimb împotriva câtorva echipe de club cunoscute, precum Paris Saint-Germain, Gremio sau Boca Juniors. „Jucam miercuri, jucam duminică, iar miercuri, iar duminică… Lucrul ăsta ne-a afectat, din cauza asta am suferit câteva accidentări”, rememorează Luis Guevara Mora, portarul El Salvadorului, care la ora Mondialului avea numai 20 de ani.
În timp ce războiul din țară continua, fotbaliștii salvadorieni, neplătiți de șase luni, au zburat spre Spania cu inimile îndoite. Au ajuns în Europa cu doar trei zile înaintea partidei de debut, fără să aibă timp nici măcar să se acomodeze cu diferența de fus orar. Drumul a durat 72 de ore și a fost groaznic, pentru că Federația din El Salvador s-a dovedit profund coruptă. Deși primiseră bani de la FIFA, care voia să se asigure astfel că los cuscatlecos vor fi prezenți în Spania, oamenii din federație i-au făcut cumva „pierduți”. „Am mers cu un avion până în Guatemala, am petrecut o noapte în aeroport, am zburat spre Panama, apoi spre Santo Domingo, în Republica Dominicană, iar în cele din urmă am ajuns la Madrid”, explică jucătorul Jaime Rodriguez. Mai mult, deși lotul ar fi trebuit să aibă 22 de fotbaliști în componență, doar 20 au făcut deplasarea. Motivul? Conducătorii Federației au decis să folosească acele două locuri libere în interes personal, aducând cu ei câțiva „prieteni”. Aceștia nici măcar nu aveau să fie prezenți la meciurile de la Mondial, folosind călătoria gratuită pentru a se plimba prin Europa. Fotbaliștii salvadorieni au fost, evident, nemulțumiți de hotărârea iresponsabilă a Federației. Au încercat chiar să strângă bani pentru transportul în Spania al celor doi colegi lăsați acasă – Gilberto Quinteros și Miguel Gonzalez, însă n-au reușit.
Calificarea El Salvadorului la Mondial i-a luat prin surprindere inclusiv pe cei de la FIFA. „Autobuzul care ne aștepta la aeroportul Barajas, din Madrid, nu avea nici numele, nici culorile echipei noastre, ci pe cele ale Mexicului”, își amintește goalkeeperul Mora. Dar aceasta avea să fie cea mai mică problemă a salvadorienilor. Sponsorul Adidas a trimis șapte rânduri de echipament Federației din El Salvador, patru albe și trei albastre. Însă la jucători a ajuns doar un rând de echipamente, restul fiind furate de oamenii din federație. „Directiva federației a fost ca jucătorii să nu facă schimb de tricouri cu adversarii”, povestește jurnalistul Eugenio Calderon. Oficialii salvadorieni nu s-au limitat la echipamente, ci au sustras până și cele 25 de mingi pentru antrenament, primite tot de la FIFA. Astfel, cu o zi înainte de partida cu Ungaria, los cuscatlecos au împrumutat două baloane de la maghiari, ca să-și poată desfășura ședința de pregătire!
Dezastrul cu Ungaria și bucuria nebunească a lui Zapata

Pe lângă toate aceste comicării de neconceput la un asemenea nivel, pe 15 iunie, la Elche, La Selecta s-a prezentat la jocul cu Ungaria fără să știe aproape nimic despre adversari. Jucătorii văzuseră o casetă cu un meci al maghiarilor, cumpărată de la un agent spaniol, abia cu o seară înaintea partidei de la Elche. „«Evoluează la fel ca PSG» , ne-a zis antrenorul nostru, Mauricio Rodriguez, în timp ce am vizionat caseta”, își amintea apărătorul Mario Castillo. „Îi bătusem pe francezi într-un amical, cu câteva săptămâni în urmă. «Intrăm și îi atacăm de la început», ne-a sfătuit antrenorul. A fost cea mai mare greșeală din toate timpurile”, continuă Castillo.
„Ne așteptam la un meci dificil, pentru că știam că această echipă a eliminat Mexicul”, rememorează Andras Torocsik, vârful maghiarilor. N-avea să fie deloc așa. Ungurii au deschis scorul după 180 de secunde, l-au majorat în minutul 11, însă niciunul dintre cei 23 de mii de spectatori prezenți în acea zi pe Nuevo Estadio nu se aștepta să asiste la jocul cu cea mai mare diferență de scor din istoria Cupei Mondiale. La pauză a fost doar 3-0, însă la începutul reprizei secunde, maghiarii au mai înscris de două ori. În minutul 64, Luis Ramirez Zapata a marcat pentru El Salvador, ceea ce avea să fie primul (și deocamdată ultimul) gol al reprezentativei din America Centrală la un Mondial. A sărbătorit nebunește reușita, spre disperarea câtorva colegi, care încercau să-l tempereze. „Doi dintre ei mi-au zis să mă liniștesc, pentru că ultimul lucru pe care-l vrem e să-i înfuriem pe unguri”, își amintește Zapata. Până la urmă, teama salvadorienilor a fost pe deplin justificată. Maghiarii au răbufnit și au mai marcat de cinci ori până la final. S-a terminat 10-1, record al Cupei Mondiale. Pe deasupra, rezerva Laszlo Kiss a intrat pe teren în minutul 55 și a reușit un hatrick, o altă bornă încă neegalată în istoria Mondialului.
Rezumatul partidei Ungaria – El Salvador 10-1
După meci, presa din El Salvador a scris despre o „rușine națională”, o tragedie, un dezastru, o umilință. Niciun jucător n-a fost cruțat, iar portarul Mora a fost atât de afectat de critici încât se gândea să renunțe la fotbal și să nu se mai întoarcă în țară. Cum era de așteptat, au apărut tensiuni și în cantonamentul salvadorian. Jucătorii s-au certat cu antrenorii, iar principalul Mauricio Rodriguez, în vârstă de 36 de ani, a fost îndepărtat de la cârma echipei. După experiența din Spania, acesta nu a mai antrenat niciodată, dedicându-se unei cariere de inginer. Pentru următoarele două meciuri, selecționata los cuscatlecos urma să fie pregătită de trei dintre jucătorii săi, premieră absolută în istoria competiției: căpitanul Norberto Huezo, Francisco Jovel și Ramon Fagoaga. „Vom juca defensiv și ne vom recâștiga demnitatea. Doar noi ne putem salva!”, a decretat căpitanul Huezo. Pentru a-și reface moralul, jucătorii din El Salvador au disputat un amical cu echipa ospătarilor de la hotelul din Alicante în care erau cazați. „Ne-au provocat și i-am bătut. Cred că încercau să ne înveselească”, povestește Francisco Jovel.
Citește și: Azeglio Vicini şi povestea celei mai frumoase naţionale a Italiei care nu a luat titlul mondial
Maradona: „Dacă Ungaria le-a dat zece, noi le vom da 11”

Patru zile mai târziu, salvadorienii au întâlnit Belgia, tot la Elche. Cu un joc mult mai așezat, fără să se avânte cu patru atacanți spre careul advers, precum în jocul cu Ungaria, au pierdut la limită, 0-1. Singurul gol a venit în urma unui șut expediat de Coeck din afara careului. Naționala La Selecta ar fi putut obține chiar un egal, dacă ar fi fost mai atentă la finalizare, dar, chiar și așa, rezultatul era un progres evident. „Evoluția din partida cu Belgia ne-a făcut să credem că putem da lovitura împotriva Argentinei”, spunea Magico Gonzalez, cel mai bun jucător al salvadorienilor, care avea să-și continue cariera în Spania, la Cadiz, după terminarea Mondialului. Marele Diego Maradona a răspuns: „Dacă Ungaria le-a dat zece, noi le vom da 11!”.
În ciuda acestei amenințări, „pumele” au avut nevoie de un penalty pentru a dezgheța tabela în partida disputată la Alicante. Unul contestat îndelung de salvadorieni. „Nu a fost intenție, am căzut amândoi”, își amintește Francisco Jovel. Passarella a transformat cu siguranță lovitura de la 11 metri, iar argentinienii au preluat conducerea. Câteva minute mai târziu, El Salvador a cerut și ea un penalty, însă centralul bolivian nu s-a lăsat înduplecat. „A fost mai clar decât al lor”, susține și acum Jovel. După pauză, Bertoni a dublat avantajul sud-americanilor, iar până la final scorul nu s-a mai modificat. La Selecta încheia Cupa Mondială cu trei înfrângeri și golaveraj 1-13. Fotbaliștii salvadorieni părăseau competiția și se întorceau acasă, la război.
Rezumatul meciului Argentina – El Salvador 2-0
Ajunși în El Salvador, jucătorii au fost ridiculizați și chiar amenințați, deși cu câteva săptămâni în urmă erau tratați ca niște idoli. „Când am revenit din Spania, Liga Profesionistă din El Salvador le-a ordonat cluburilor să nu ne mai angajeze pe niciunul”, își aduce aminte atacantul Guillermo Ragazzone. Portarul Luis Guevara Mora, considerat vinovat de eșecul drastic în fața Ungariei, a supraviețuit unei tentative de omor. Temându-se pentru viața sa, Mora a părăsit El Salvadorul. S-a dus în Guatemala, apoi a ajuns în Spania, unde a jucat pentru Murcia, și nu s-a mai întors în țara lui vreme de cinci ani. Căpitanul Huezo a ajuns și el în Peninsula Iberică, la fel ca Magico Gonzalez, însă restul jucătorilor au rămas blocați în El Salvador.
Pe parcurul următorilor ani, furia societății salvadoriene la adresa fotbaliștilor care au participat la Mondialul din 1982 s-a mai estompat. Din „dușmani” au redevenit „eroi”, așa cum sunt văzuți și astăzi, la 36 de ani de la isprăvile din Spania. De altfel, de atunci El Salvadorul nu s-a mai calificat la niciun Mondial, deși locurile rezervate zonei CONCACAF sunt mai multe decât cu trei-patru decenii în urmă. Până la urmă, golul marcat de Zapata rămâne singura reușită la cea mai importantă întrecere fotbalistică a planetei pentru micuțul stat din America Centrală. Și chiar dacă a venit într-un meci pierdut cu 1-10, el a adus un zâmbet pe chipul unei țări care în acei ani era în lacrimi.
Citește și: Povestea tulburătoare a primului jucător evreu de la Ajax, ucis de naziști la Auschwitz