Aventura românilor în fotbalul francez începe timpuriu, la câțiva ani după încheierea primului război mondial. Primul jucător de origine română care a evoluat în Franța a fost Joseph Kaucsar, emigrat în sudul țării vest-europene în 1923, când avea 19 ani. Născut undeva la granița dintre România și Ungaria, Kaucsar avea să obțină cetățenia franceză în 1929 și apoi să evolueze de 15 ori în naționala „cocoșilor galici”, între 1931 și 1934. A fost chiar căpitanul Franței la un meci câștigat cu 5-3 în Bulgaria, în iunie 1932.
Mijlocaș central de meserie, Joseph Kaucsar a jucat șase ani pentru echipa locală din orășelul Saint-Raphael, unde a lucrat ca mecanic. Apoi, din 1931 până în 1940, când s-a retras din fotbal, a evoluat numai pentru Montpelier. A rămas în istoria fotbalului francez datorită determinării sale ieșite din comun. La un meci din Cupă cu Lille, în decembrie 1934, Joseph s-a accidentat la genunchi, însă nici gând să renunțe. A rămas pe teren și, cu toate că nu prea mai putea să alerge, a jucat pe post de libero până la finalul partidei.
După Joseph Kaucsar, alți șapte fotbaliști din România au evoluat în Hexagon până la startul celui de-al doilea război mondial.
Alfred Kaucsar e singurul român care a jucat la Lyon
Fratele lui Joseph Kaucsar, Alfred, s-a născut în aprilie 1913 la Târgu-Mureș. A părăsit și el România cu destinația Franța, în anul 1934, și a jucat mai întâi la Montpelier (unde a fost coleg cu fratele său), până în 1938. Apoi, în sezonul 1938-1939, fundașul român s-a mutat la Sochaux, pe atunci campioana en-titre a Franței.
După război, Alfred Kaucsar și-a continuat cariera de fotbalist tot pe meleaguri franceze: a evoluat pentru Olympique Lyon până în 1949 (cu excepția unui sezon jucat la Rennes), după care s-a retras din activitate. În 1936, Alfred a primit cetățenia franceză, doar că, spre deosebire de fratele său, nu a fost niciodată selecționat în naționala „cocoșilor”.
Coloman Braun-Bogdan, primul antrenor din istoria Stelei, a evoluat la Racing Club Calais, în Ligue 2
Născut la Arad, în octombrie 1905, Coloman Braun-Bogdan e considerat unul dintre cei mai buni mijlocași români din perioada interbelică. A jucat până în 1932 în orașul natal, la AMEF, după care a luat drumul Franței. S-a dus în Ligue 2, la Racing Calais, un club care tocmai trecuse la profesionism. A petrecut doi ani la echipa din nordul Franței, apoi s-a întors în țară, la Juventus București, unde a jucat până în 1940, când și-a încheiat cariera. Coloman a făcut parte din lotul României la Cupa Mondială din 1938, dar fără să joace vreun minut.
Cât a stat în Franța, a profitat de apropierea de Anglia și a mers la cursurile de antrenori de la Academia din Folkstone. Apoi a pregătit diverse echipe, ca Juventus București, Jiul Petroșani, Sportul Studențesc, UTA (cu care a câștigat un titlu și o cupă) sau Politehnica Timișoara.
Dar realizarea pentru care rămâne un nume de referință în fotbalul românesc este că în 1948 a devenit primul tehnician din istoria Stelei București. A fost concediat în același an de clubul militar, după care a preluat-o pe Dinamo, fiind, de asemenea, și primul tehnician din istoria clubului din Ștefan cel Mare. Coloman Braun-Bogdan a murit în martie 1983, la 77 de ani.
Gustav Semler, cvadruplu campion național cu Chinezul Timișoara, a jucat la Montpelier
Gustav Semler și-a început cariera la Chinezul Timișoara, în 1923. A câștigat patru titluri consecutive cu gruparea bănățeană, dar în 1927, odată cu destrămarea echipei care domina fotbalul românesc, a luat o pauză de trei ani de la fotbal. A revenit abia în 1930, jucând mai întâi în Ungaria, la Bocskai Debrecen, apoi doi ani la Ripensia Timișoara.
În sezonul 1932-1933 a evoluat în Franța, la Montpelier, cu care a încheiat pe locul patru în Ligue 1. Semler, faimos pentru că a înscris 41 de goluri în 17 partide în ediția 1925-1926 a campionatului României, s-a întors în țară, tot la Chinezul, după scurta experiență din Franța. A mai jucat un an, iar în 1934 s-a retras. A adunat și cinci selecții la echipa națională a României, pentru care a reușit șase goluri.
Nicolae Kovacs, primul român participant la trei cupe mondiale, a evoluat la Valenciennes
Nicolae Kovacs, fratele mai mare al legendarului Ștefan Kovacs, e un nume simbolic pentru fotbalul din țara noastră. A marcat pentru România la primul Campionat Mondial din istorie (în victoria 3-1 cu Peru, din 1930), a fost primul român participant la trei ediții de Cupă Mondială (1930, 1934, 1938), dar și unul dintre cei cinci fotbaliști care au mers la toate cele trei Mondialuri de dinaintea războiului.
Mijlocașul dreapta a evoluat cu precădere în campionatul din România, cel mai mult la CA Oradea și Ripensia Timișoara. În vestul Europei a prins un singur sezon, în Franța, la Valenciennes, în 1935-1936, iar între 1943 și 1945 a jucat la Gamma Budapesta, în Ungaria. De altfel, în 1940 a apărut într-o partidă a naționalei Ungariei, cu Italia, scor 1-1, în care a și înscris golul maghiarilor.
După ce-a renunțat la activitatea de jucător, Nicolae Kovacs a lucrat ca antrenor la echipe din țară. Din 1946 până în 1954 le-a pregătit pe Universitatea Cluj, Ferar Cluj, ICO Oradea, Poli Timișoara, CSM Mediaș și Flacăra Petroșani. A încetat din viață la Timișoara, în vara lui 1977.
Dincă Schileru, jucător emblematic al Unirii Tricolor, a retrogradat cu Valenciennes
Născut la București, Dincă Schileru a avut o carieră extrem de scurtă, începută la Sportul în 1932 și încheiată la Valenciennes, în Franța, în 1938. Cu „studenții” bucureștenii a jucat două sezoane în Divizia B, apoi s-a mutat la Unirea Tricolor, unde a traversat cea mai bună perioadă a sa. În 59 de meciuri, Schileru a marcat de 29 de ori.
Datorită evoluțiilor sale reușite, a fost chemat de două ori la reprezentativa României. O dată în noiembrie 1935, când a și înscris într-un amical cu Polonia, a doua oară în octombrie 1936, la un meci contra Ungariei. Ultimul sezon din carieră l-a prins la Valenciennes și a fost un eșec: clubul din nordul Franței a încheiat campionatul pe ultimul loc și a retrogradat.
Ca antrenor, Dincă Schileru a avut o carieră ceva mai consistentă. În țară le-a pregătit pe Progresul Oradea, Știința Timișoara, Siderurgistul Galați și Progresul București, iar spre sfârșitul carierei, în prima parte a anilor ’70, a stat pe banca a două echipe din Turcia, Boluspor și Goztepe.
Citește și: Românii care au fugit din țară după Al Doilea Război Mondial și au jucat în Serie A
Alexandru „Elek” Schwartz, fost selecționer al Olandei, a petrecut șapte sezoane ca jucător în Franța
Românul născut în 1908 la Recaș, care a antrenat timp de șapte ani selecționata de fotbal a Olandei, și-a început cariera de fotbalist în Banat. A jucat la Kadima și CA, ambele din Timișoara, înainte să rămână în Franța, în 1932, în timpul unui turneu de pregătire. Acolo a petrecut doi ani la Hyeres FC, club de care s-a despărțit după retrogradarea din Ligue 1.
A urmat perioada de la Cannes, iar în 1936 a trecut la Strasbourg. În Alsacia a izbutit și cea mai bună performanță din cariera de jucător: a fost titular în finala Cupei Franței din 1937, pierdută însă de Strasbourg în fața lui Sochaux.
Înainte să se retragă, a evoluat un sezon în Ligue 2, la Red Star Paris, cu care a promovat în prima divizie. În 1939, la 30 de ani, agață ghetele în cui și devine antrenor. Timp de 30 de ani, Schwartz, care vorbea opt limbi străine și era un mare pasionat de pictură, a pregătit numeroase echipe, cele mai titrate fiind Benfica, Porto și AS Monaco. A încetat din viață în anul 2000, la 91 de ani, în Franța.
Rudolf Wetzer, participant la Cupa Mondială din 1930, a retrogradat cu Hyeres FC
Cel mai mare dintre frații Wetzer a fost artizanul singurului titlu de campioană a României cucerit de Juventus București. Născut la Timișoara, în 1901, Rudolf Wetzer a început fotbalul la Chinezul, cu care a luat și două titluri. În 1924 a jucat un sezon la OFK Belgrad, unde a intrat în istorie ca „primul fotbalist străin care a jucat în Serbia”. A mai trecut pe la Ujpest, club profesionist din Ungaria. N-a confirmat însă la echipa budapesteană, așa că s-a transferat la Pecs Baranya, tot în țara vecină.
S-a întors în București în primăvara lui 1930, la timp pentru a evolua cu Juventus în turneul final al Diviziei A. Wetzer a înscris două goluri în semifinala câștigată de „juventiști” împotriva celor de la Mihai Viteazu Chișinău, apoi a jucat și în finala contra Gloriei CFR Arad, adjudecată cu 3-0 de bucureșteni. În 1932, după un sezon la Ripensia Timișoara, s-a dus în Franța, la Hyeres FC, unde a fost coleg cu un alt român, Alexandru „Elek” Schwartz. Însă clubul din sud-estul Franței a retrogradat în acel an, iar Wetzer s-a întors în România.
A mai jucat până în 1937, după care a devenit antrenor. Cele mai importante echipe pregătite de Rudolf Wetzer au fost Ripensia și Dinamo București, la care a stat pe bancă timp de patru ani. Participant cu selecționata României la Cupa Mondială din 1930, Wetzer a încetat din viață în 1993 (la 92 de ani) în orașul Haifa, din Israel.
Citește și: Derby-urile bucureștene în perioada interbelică
