„Ajax și Amsterdam erau lucruri cu totul noi. Nu știam nimic despre oraș și-mi amintesc zborul, aterizarea și femeia de la echipă, care m-a întâmpinat. O chema Priscilla Janssen. Era om bun la toate la Ajax și am făcut un efort să fiu drăguț și l-am salutat pe tipul care era cu ea. Era cam de vârsta mea și părea timid, dar vorbea foarte bine engleză”.

Așa descrie Zlatan Ibrahimovic, în cartea autobiografică „Eu sunt Zlatan”, prima interacțiune pe care a avut-o cu Maxwell. Brazilianul avea să-i devină unul dintre cei mai apropiați prieteni, iar împreună urmau să să joace nu doar pentru „lăncieri”, ci și la Internazionale Milano, FC Barcelona și PSG.

Totul începea în 2001, atunci când cei doi tineri ajungeau la Ajax, din zone și culturi total diferite. Rebelul Zlatan, născut și crescut în condițiile dificile ale periferiei din Malmo, nu s-ar fi așteptat să găsească un camarad de nădejde chiar în persoana brazilianului venit de la Cruzeiro. În mod remarcabil, Maxwell a reprezentat o ancoră pentru Ibra. Prezență calmă și echilibrată, brazilianul avea tocmai liniștea și luciditatea care îi lipseau în multe situații atacantului suedez.

Scurta despărțire și reunirea de la Inter

La Amsterdam, Zlatan și Maxwell au câștigat două titluri, o cupă și o supercupă. Generația din care au făcut parte cei doi a fost una de excepție pentru „lăncieri”, cu jucători precum Chivu, Van der Vaart, Pienaar, De Jong, Sneijder sau Mido.

Zlatan și Maxwell în 2015, după ce au câștigat Cupa Ligii cu PSG. Fotografie via Getty Images

Totuși, performanțele externe nu au fost de remarcat, astfel că unele dintre vedetele echipei au plecat la cluburi mai importante. În 2004, Ibrahimovic ajungea la Juventus, însă scandalul Calciopoli nu avea să-i permită să stea prea mult la Torino.

Chiar și așa, pe parcursul celor două sezoane petrecute la echipa din nordul Italiei, Ibra a făcut o impresie excelentă. De altfel, clubul torinez a dorit să îl păstreze și în Serie B, unde a fost retrogradat în 2006 pentru blaturi, însă Zlatan și Mino Raiola, impresarul său, au refuzat categoric varianta.

Inter Milano îl transfera și, odată cu el, pe Meazza sosea și vechiul prieten Maxwell. Brazilianul nu l-a însoțit pe Ibra și la Juve, dar odată ajunși la Inter, cei doi au devenit de nedespărțit până în 2016.

Zlatan și Maxwell, de nedespărțit

Trei titluri și două supercupe au câștigat cei doi la Inter Milano; în 2009, aveau să ajungă la FC Barcelona. Maxwell a petrecut pe Camp Nou trei sezoane, timp în care a triumfat de două ori în La Liga, o dată în Copa del Rey și Supercupa Spaniei, a ridicat deasupra capului un trofeu Champions League, o Supercupă a Europei și a reușit să cucerească și Campionatul Mondial al Cluburilor.

Temperamentul său foarte calm și caracterul extrem de prietenos i-au permis brazilianului să aibă un sejur mult mai liniștit în Catalonia, față de bunul său prieten suedez. Deși nu a petrecut mult timp la Barcelona, Ibra și-a trecut în palmares un trofeu La Liga, o Supercupă a Spaniei și una a Europei, dar și un Campionat Mondial al Cluburilor.

Zlatan era un non-conformist, care nu acorda prea mult interes regulilor impuse de Pep Guardiola, ceea ce a condus la neînțelegeri care au culminat cu plecarea sa la Milan, în 2010.

Un an mai târziu, noua forță a fotbalului european avea să-i reunească pe Zlatan și Maxwell în capitala Franței. PSG îl aducea pe brazilian în ianuarie, iar în vară avea să ajungă pe Parc des Princes și Ibrahimovic.


Citește și: Povestea antrenorului dat afară de club pentru că a insultat-o pe Greta Thunberg pe Facebook


Suedezul mărturisea că în discuțiile sale cu Maxwell, brazilianul i-a vorbit foarte frumos despre club și despre perspectivele acestuia, fapt care a contat enorm în alegerea sa.

În 2016, după patru titluri, două cupe, trei cupe ale ligii și trei supercupe câștigate cu PSG, Ibrahimovic pleca la Manchester United. Maxwell rămânea în Franța, unde avea să mai câștige o cupă și o cupă a ligii, iar în 2017 avea să se retragă.

Cifrele celor doi sunt absolut amețitoare. Cu atât mai remarcabil este faptul că, deși Ibrahimovic spunea despre Maxwell că „este atât de plăcut ca om, încât ai vrea să ai un ursuleț de pluș ca el. Câteodată, sunt surprins că a reușit în fotbal. Tipii atât de drăguți nu prea au succes în mediul ăsta”, brazilianul este cel care are o Ligă a Campionilor în palmares.

Asta în timp ce cariera fabuloasă a lui Zlatan pare a fi menită să se încheie fără ca suedezul să se bucure de cel mai râvnit trofeu din fotbal.

Mercedesul, mâncarea și prietenia din afara terenului

Tot în volumul autobiografic, Ibrahimovic își amintește cum Maxwell a fost cel care l-a salvat atunci când nu avea ce să mănânce.

Tip rebel și dornic să profite la maximum de succesul pe care îl avea în acea perioadă, Zlatan a investit banii primiți de la Ajax odată ajuns la Amsterdam într-un Mercedes splendid, care însă i-a pus bețe în roate chiar din prima lună petrecută în capitala Olandei.

Zlatan, la volan. Fotografie via

Suedezul nu a avut suficient de mulți bani pentru a-și cumpăra mâncare, iar singura idee care i-a trecut prin cap a fost aceea de a apela la Maxwell. Brazilianul l-a invitat la el acasă, unde i-a oferit mâncare și o saltea pe care să doarmă. Timp de o lună, cei doi au mâncat, petrecut timpul liber și mers la antrenament împreună.

În mod firesc, aceste experiențe i-au făcut să lege o prietenie care încă îi face să vorbească la telefon de două ori pe săptămână, așa cum mărturisea suedezul. Maxwell, pe de altă parte, îl descrie pe Zlatan ca fiind un tip foarte diferit în particular față de imaginea pe care o afișează atunci când apare în mass-media sau chiar pe terenul de fotbal.

„Am legat o prietenie puternică și frumoasă, bazată pe loialitate. Zlatan e un om simplu”. Este greu de spus dacă traseul comun al celor doi a fost o coincidență sau nu, dar povestea este una dintre cele mai frumoase pe care le-a oferit fotbalul european în ultimii 20 de ani.

Comentarii