Specialiștii în fotbalul din Orientul Mijlociu susțin și acum că echipa națională a Kuwaitului din 1982 rămâne una dintre cele mai puternice selecționate asiatice care au participat la un Campionat Mondial. „Eram compleți pe toate fronturile: pregătire, tehnică, fani și media”, spunea, în urmă cu câțiva ani, Saad Al-Houti, căpitanul de atunci al echipei. Sub conducerea faimoșilor tehnicieni brazilieni Mario Zagallo, între 1976 și 1978, și Carlos Alberto Parreira, din 1978 până în 1982, micuțul stat din Peninsula Arabică a traversat o perioadă de glorie fotbalistică. Una care, în ciuda investițiilor generoase ale conducătorilor extravaganți din Kuwait, nu s-a mai repetat de atunci. Din nefericire, evoluțiile de pe terenul de joc ale „generației de aur” kuwaitiene, care ar fi trebuit să smulgă aplauze și să câștige simpatii, au fost puse în umbră de un gest iresponsabil al președintelui federației, prințul Fahad Al-Ahmed Al-Jaber Al-Sabah.
Momentul rămas în istoria Mondialelor s-a întâmplat când tocmai se intrase în ultimele zece minute ale partidei dintre Franța și Kuwait, din a doua etapă a Grupei D a Mondialului. Tabela indica 3-1 pentru „cocoși”, iar meciul curgea spre o victorie calmă a băieților lui Michel Hidalgo. Probabil că, peste ani, puțini și-ar fi amintit de jocul disputat la Valladolid, pe 21 iunie 1982. Însă un gol controversat marcat de Alain Giresse, după o pasă primită de la Michel Platini, a declanșat un haos general, care nu se mai văzuse niciodată (și nici nu avea să se mai vadă de atunci) pe stadioanele Cupei Mondiale.
„Rămâneți la cămilele voastre!”
Calificarea selecționatei din Kuwait la Mondialul din Spania nu a fost o surpriză pentru nimeni, pentru că rezultatele „albaștrilor” din acei ani prevestiseră asta. În 1980, băieții lui Parreira cucereau în premieră Cupa Asiei, după o finală câștigată categoric în fața Coreei de Sud, scor 3-0. Cu patru ani în urmă, kuwaitienii jucau ultimul act, pe care-l pierdeau la limită (0-1) împotriva țării gazde, Iran. În același an, 1976, naționala lui Zagallo se impunea în Cupa Golfului, însă cea mai însemnată performanță internațională rămâne sfertul de finală jucat la Olimpiada de la Moscova, din 1980, unde fotbaliștii kuwaitieni au cedat cu greu, 1-2, în fața Uniunii Sovietice.
Cu fotbaliști ale căror nume nu spun mare lucru pentru microbiștii din Europa, însă care au devenit eroi și modele în țara lor, Kuwaitul a defilat în preliminariile pentru Cupa Mondială din 1982. A câștigat șapte dintre cele nouă meciuri jucate și a pierdut unul singur, în fața Chinei. Însă din acea campanie, memorabile rămân cele două partide cu Noua Zeelandă, din grupa finală de calificare. „Rămâneți la cămilele voastre” a fost bannerul cu care fanii neo-zeelandezi i-au primit pe „albaștri” înaintea întâlnirii de la Auckland, din octombrie 1981. Kuwaitienii au răspuns pe teren mesajului provocator. Chiar dacă gazdele au deschis scorul, oamenii lui Parreira au întors rezultatul și au marcat golul victoriei cu 2-1 în minutul 90.
În returul jucat la Kuwait City, gazdele au adus o caravană de cămile pe pista de atletism a stadionului Al-Qadisiyah, aluzie la bannerul cu care fuseseră întâmpinați în Noua Zeelandă. Din nou, „albaștrii” au înscris în ultimul minut, de această dată pentru 2-2, rezultat care i-a calificat matematic pentru Mondialul din vara anului 1982.
„Cămila noastră e câștigătoare!”
Embed from Getty ImagesÎnaintea partidelor din grupa D a Cupei Mondiale, Kuwaitul visa să răstoarne calculele hârtiei și să se califice mai departe, chiar dacă adversarele urmau să fie Cehoslovacia, Franța și Anglia. Fotbaliștii din lot ar fi încasat fiecare câte 200 de mii de dolari în caz că ar fi reușit minunea. „Cămila noastră e câștigătoare” a fost sloganul adoptat de populația din Kuwait, optimistă peste măsură înaintea Mondialului. Selecționerul Carlos Alberto Parreira deplasase în Spania doar fotbaliști care evoluau în campionatul local, dar câțiva dintre ei atrăseseră atenția cluburilor din Europa. Spre exemplu, vârful Jasem Yaqoub, dorit la un moment dat de Nottingham Forest, fostă câștigătoare a Cupei Campionilor la sfârșitul anilor ’70.
Iar în primul joc din grupa D, contra Cehoslovaciei, kuwaitienii nu doar că au produs surpriza, dar au și lăsat o impresie extraordinară. Europenii au deschis scorul dintr-un penalty transformat de legendarul Antonin Panenka, culmea!, printr-o execuție plasată, nu una marca Panenka. „Albaștrii” aveau să revină pe tabelă la 12 minute după pauză, printr-un gol de senzație reușit de Faisal Al-Dakhil, cel poreclit „Regele” de suporterii din Kuwait. S-a încheiat 1-1, rezultat promițător, care le aprindea imaginația celor din Kuwait. Mai ales că Franța, adversarul de peste patru zile, se înclinase clar în fața Angliei (1-3) în celălalt meci al grupei.
Rezumat Cehoslovacia – Kuwait 1-1, la Valladolid
Doar că socotelile de acasă nu s-au potrivit cu cele de pe stadionul din Valladolid. Franța lui Platini a dominat partida de un capăt la altul, iar kuwaitienii, deși entuziaști, n-au reușit să se ridice la nivelul „cocoșilor”. De altfel, Franța era cel mai tare adversar pe care „generația de aur” a Kuwaitului îl întâlnea în ultimii ani. Genghini a deschis scorul, Platini l-a majorat cu două minute înainte pauzei, iar Didier Six l-a dus la 3-0 în minutul 48. Cu 15 minute înainte de final, Abdullah Al-Buloushi a înscris golul de onoare pentru Kuwait, în ceea ce părea să fie un meci banal din prima fază a Mondialelor. Doar că n-avea să rămână așa.
Golul care a declanșat haosul
Embed from Getty ImagesReușita lui Giresse, din minutul 80, îi scoate din minți pe kuwaitieni, care îi explică arbitrului că s-au oprit deoarece au auzit un fluier misterios din tribune. Myroslav Stupar, din Uniunea Sovietică, nu ia în seamă protestele vehemente. Validează golul (cum era și corect), moment în care se declanșează haosul. Fotbaliștii lui Parreira îl înconjoară pe central, care însă rămâne ferm pe poziție și arată centrul terenului. Nemulțumit de decizie, prințul Fahad, președintele Federației de Fotbal și fratele emirului din Kuwait, intervine, din tribune, într-o manieră asemănătoare unui șef de trib. „Le-a făcut semn jucătorilor din Kuwait să părăsească terenul și să abandoneze partida”, își amintește autorul golului buclucaș, Alain Giresse.
Citește și: Fotbal în vreme de război: povestea tragicomică a El Salvadorului la Mondialul din 1982
Prințul Fahad nu s-a limitat la acel gest. În văzul întregii lumi și spre disperarea selecționerului brazilian Parreira, coboară din tribună, alături de cei trei bodyguarzi ai săi, și se îndreaptă spre marginea terenului ca să-l certe pe arbitrul Stupar, căruia îi cere să anuleze golul. Ca să fie cât mai convingător, prințul din Kuwait amenință că își va scoate jucătorii de pe teren. „Știți ce a făcut Guardia Civil (n.a. – jandarmeria spaniolă), care era pe teren, când prințul a coborât? S-a dat la o parte și l-a lăsat să treacă”, rememorează Giresse, care pretinde că din teren nu s-a auzit niciun fluier. După 10-15 minute de parlamentări și scandal, ca la un meci regional, Stupar ia o decizie incredibilă: anulează golul Franței și reia jocul cu o minge de arbitru, undeva la centrul terenului.
Momentul în care prințul a coborât pe gazon să se certe cu arbitrul
Iritat, Michel Hidalgo, selecționerul francez, a vrut să-i ceară explicații centralului sovietic, însă poliția l-a împiedicat să se apropie de el. Franța a mai înscris o dată până la urmă, prin Bossis, în minutul 89, și a câștigat cu 4-1. Însă Hidalgo, încă afectat de hotărârea lui Stupar, a refuzat să apară la tradiționalul interviu de după meci.
Explicațiile eroilor negativi
Embed from Getty ImagesNici FIFA nu i-a iertat pe cei doi eroi negativi din acea seară. Arbitrul Stupar a fost suspendat și de atunci n-a mai fluierat niciun meci internațional, în timp ce prințul Fahad a primit o amendă de zece mii de dolari. Kuwaitianul a încercat să se disculpe după joc: „Când am făcut semnul cu mâna, poate că a părut că le transmiteam jucătorilor să iasă de pe teren. De fapt, mesajul meu era să nu plece nimeni până când nu ajung eu acolo”. Prințul Fahad avea să conducă în continuare Federația de Fotbal din țara sa până în august 1990, când a murit în timpul invaziei Irakului în Kuwait. Cu câteva luni înainte să înceteze din viață, l-ar fi invitat în Kuwait pe Michel Platini, ca să își ceară scuze pentru teatrul ieftin pe care l-a creat în acea seară de la Valladolid.
Citește și: Sushi, Cola și o umilință transmisă live la Phenian: aventura Coreei de Nord la Mondialul din 2010
Peste ani, și arbitrul Stupar a vorbit despre momentul care i-a îngropat cariera: „A fost o situație limită, care nu era prevăzută în regulament. Atunci mi-am amintit două incidente asemănătoare, petrecute în campionatul sovietic, la Perm și la Simferopol. O echipă părăsise terenul, nemulțumită de o decizie de arbitraj, iar centralul a fost pedepsit de Federație. Așa că m-am gândit că cel mai potrivit lucru, în acel moment, pentru noi și pentru Cupa Mondială, este ca meciul să continue. Știam că, oricare ar fi decizia mea, tot Franța va câștiga.” Centralul sovietic vedea și o parte pozitivă la ceea ce s-a întâmplat în 1982. „Fără acel episod, nimeni nu și-ar aduce aminte c-am fost la Cupa Mondială. Chiar și azi, când se întâmplă ceva imprevizibil pe teren, cazul meu e amintit. Am intrat în istorie, chiar dacă nu neapărat pe ușa din față”, mai spunea, amar, Stupar.
Cât despre naționala lui Parreira, aceasta a jucat ultimul meci de la Mondialul din 1982 la Bilbao, pe San Mames, împotriva Angliei. După evenimentele petrecute cu patru zile înainte, selecționata din Kuwait era amorțită, cu moralul la pământ, așa că înfrângerea a fost una logică. Totuși, eșecul a fost decent. S-a terminat doar 0-1, cu un gol reușit de Trevor Francis în prima repriză. „Albaștrii” au încheiat grupa pe ultimul loc, ceea ce a însemnat nu doar eliminarea de la Cupa Mondială, ci și sfârșitul „generației de aur” a Kuwaitului. În ciuda victoriilor de la Cupa Golfului, din 1986 și 1990, selecționata din Kuwait n-a mai performat niciodată la Cupa Asiei sau în preliminariile următoarelor Campionatelor Mondiale.
