2 august 2006. E minutul 86 al partidei Steaua – Gorica, de pe Arena Națională, din al doilea tur preliminar al Ligii Campionilor. Roș-albaștrii conduc cu 2-0, după ce în prima manșă, jucată în Slovenia, câștigaseră confortabil cu același scor. Israelianul Klemi Saban e agățat în careu de unul dintre apărătorii oaspeților, iar arbitrul ceh Pavel Kralovec arată punctul cu var. Deși pe teren se află Gabriel Boștină, executantul obișnuit al penalty-urilor la Steaua, antrenorul Cosmin Olăroiu decide ca tânărul Răzvan Ochiroșii, care abia în urmă cu patru luni împlinise 17 ani, să-și asume responsabilitatea transformării loviturii de la 11 metri. Și, cu sânge rece, puștiul născut la Galați îl fentează pe goalkeeperul sloven și duce scorul la 3-0, devenind astfel cel mai tânăr marcator al Stelei în cupele europene. Ar fi trebuit să fie doar primul moment de glorie fotbalistică al lui Ochiroșii, însă avea să rămână unul dintre puținele.
Rezumatul meciului Steaua – Gorica din 2006
Iarna trecută, jucătorul ajuns între timp la 29 de ani, despre care Mihai Stoica spunea că are profilul lui Cristiano Ronaldo, iar primul său antrenor credea că este „un geniu”, a semnat cu Unionistas de Salamanca, un club obscur din a patra ligă spaniolă. E împrumutat acolo de Guijuelo, gruparea de care aparține și care a încheiat sezonul în a doua parte a clasamentului în al treilea eșalon din Spania. Chiar dacă Ochiroșii mai are destui ani până va agăța ghetele în cui, această mutare a venit să confirme definitiv că jucătorul de bandă stângă nu va depăși niciodată statutul de „mare speranță” a fotbalului românesc.
Începuturile la Steaua și accidentarea suferită la Buzău
Ochiroșii a venit la Steaua în noiembrie 2005, pe când avea doar 16 ani și jumătate, de la Steaua Dunării Galați. „Mă voi lupta cu Boștină pentru titularizare și voi reuși, cu siguranță. Nu-l văd bine pe Gabi, e în pericol”, anunța în acea perioadă, plin de optimism, junele fotbalist, într-un interviu pentru Libertatea. Când a ajuns în Ghencea, și-a cumpărat un autoturism Infiniti, chiar dacă n-avea permis. Cosmin Olăroiu, care îl vedea ca pe un „un cristal neșlefuit”, i-a acordat însă multă încredere puștiului de picior stâng, oferindu-i debutul în prima ligă într-un meci din deplasare cu FCM Bacău, în mai 2006. Chiar dacă a evoluat doar opt minute în acel joc, Ochiroșii a aprins imaginația fanilor români, care l-au numit imediat un „puști-minune”, mai ales datorită vitezei sale și execuțiilor precise.
După reușita din meciul cu Gorica, a primit câteva șanse la prima echipă. În sezonul 2006-2007, a apărut în 12 partide de Liga I, ce-i drept, în toate din postura de rezervă. Titular a fost doar de două ori: în Supercupă, cu Rapid, și în semifinala de Cupă împotriva Politehnicii Timișoara, pierdută (0-1) de Steaua. Pentru puștiul gălățean, apogeul acelui sezon a fost însă golul pe care l-a înscris în poarta lui Dani Coman, într-un Rapid – Steaua 2-3, jucat de 1 aprilie. Vali Badea l-a driblat pe goalkeeperul giuleștean, a centrat în fața porții, de unde Ochiroșii a împins mingea în plasă și a adus toate punctele roș-albaștrilor. În scurt timp, au apărut zvonuri că Fiorentina ar vrea să-l transfere.
Ochiroșii aduce victoria Stelei împotriva Rapidului
La finalul acelui sezon, Olăroiu a plecat de la Steaua, iar în locul său a venit Gică Hagi. „Regele” a transferat numeroși fotbaliști în pauza dintre campionate, printre care și Romeo Surdu – care urma să fie titular în banda stângă, așa că a hotărât să-l trimită pe Ochiroșii împrumut la Gloria Buzău. „Steaua a făcut o mare greșeală atunci”, spunea mai târziu Leo Strizu, antrenorul său de la echipa secundă a roș-albaștrilor. Și e posibil să fi avut dreptate. Cu moralul la pământ, Ochiroșii a jucat doar de trei ori într-un tur de campionat la Buzău, adunând în total 150 de minute în tricoul Gloriei. Mai mult, s-a accidentat grav (ruptură a ligamentelor încrucișate) într-o partidă cu Gloria Bistrița și a stat pe tușă mai bine de șase luni.
Plecarea de la Steaua și transferul în Spania, via Prahova Tomșani
În vara lui 2008, Ochiroșii a revenit pe teren, ba chiar a fost unul dintre remarcații Stelei în stagiile de pregătire. Însă aparițiile sale în tricoul roș-albastru aveau să fie meteorice, indiferent că pe banca bucureștenilor s-au aflat Marius Lăcătuș, Cristiano Bergodi sau Mihai Stoichiță. În 2008-2009 a fost titular doar în două partide, iar în prima jumătate a sezonului următor a prins trei. De așteptat, în iarna lui 2010, a fost trimis la Oțelul Galați, ca monedă de schimb pentru fundașul bulgar Zhivko Zhelev. Entuziasmul și speranțele uriașe ale microbiștilor, din urmă cu câțiva ani, deja se estompaseră; puțini mai aveau încredere în puștiul din Galați. Totuși, Steaua și-a rezervat dreptul de a-l răscumpăra după un an, în caz că Ochiroșii ar fi explodat la Oțelul.
„Decât să fiu doar cu numele la Steaua, mai bine joc la Galați”, declara atunci Ochiroșii, nerăbdător să evolueze mai multe minute. De altfel, în returul acelui sezon, fostul stelist s-a impus ca titular în trupa pregătită de Dorinel Munteanu. În următorul însă, cel în care gălățenii au cucerit titlul, a jucat foarte puțin, astfel că în vara lui 2011 a mai coborât o treaptă. „Nu a demonstrat tăria de caracter de care avem noi nevoie la echipă”, spunea Marius Stan, președintele Oțelului. Dorinel Munteanu a decis că nu mai are nevoie de el, așa că l-a împrumutat la nou-promovata Săgeata Năvodari, unde a petrecut doar șase luni, fără să aibă evoluții convingătoare. Următoarea destinație? Prahova Tomșani, în liga a treia. Nici măcar acolo n-a rupt gura târgului, fiind trimis înapoi la Galați la finalul sezonului 2011-2012. Avea doar 23 de ani, dar acela a fost momentul în care lumea fotbalului s-a resemnat și a înțeles că steaua lui Ochiroșii nu va mai răsări niciodată.
Citește și: De la Edinburgh la Lunca Teuzului. Ce s-a întâmplat cu Dumitru Copil, „noul Hagi” al României?
Totuși, antrenorul Cosmin Contra i-a întins o mână de ajutor și l-a luat în Spania, la Fuenlabrada, în a treia ligă. Era țara în care își dorise mereu să joace, chiar dacă în urmă cu ceva ani își imagina că va ajunge la o echipă de prima ligă. Într-un interviu pentru Telekom Sport, Ochiroșii atrăgea atenția că mai are multe de spus în fotbal: „Nu sunt un talent irosit. Voi demonstra pe teren că nu e așa!”. La Fuenlabrada, Ochiroșii a avut evoluții apreciate, în ciuda faptului că, după zece etape, Cosmin Contra a părăsit echipa pentru a semna cu Petrolul Ploiești. Următoarele două sezoane l-au găsit tot în a treia ligă spaniolă, dar la Guijuelo. N-a dezamăgit, iar în vara lui 2015 a făcut pasul în Segunda, la Alcorcon.
Drumul spre liga a patra
Transferul ar fi putut însemna relansarea sa în fotbalul mare, însă fostul „puști-minune” n-a impresionat la Alcorcon. A stat două sezoane la clubul de lângă Madrid, timp în care a fost mai mult rezervă. După ce și-a reziliat contractul, în vara trecută, s-a întors în a treia ligă, de această dată la FC Marbella.
Deși a jucat titular în prima parte a sezonului (ce-i drept, fără să facă diferența, așa cum se aștepta de la el), gruparea din Marbella i-a terminat contractul luna trecută. Astfel că Ochiroșii s-a întors la Guijuelo, care însă l-a împrumutat imediat la Unionistas de Salamanca, club situat, la acea oră, pe poziția a doua în a patra divizie. Unionistas a promovat, dar Ochiroșii n-a impresionat, așa că în iunie 2018 a revenit la Guijuelo.
Până la urmă, accidentarea cumplită din 2007 și faptul că a primit prea puține șanse la Steaua, într-o perioadă în care tinerii de perspectivă nu reprezentau o prioritate pentru clubul roș-albastru, au contat enorm în evoluția ulterioară a carierei lui Ochiroșii. Dar nu doar asta l-a tras înapoi. Într-un interviu pentru Tiki Taka, în urmă cu câțiva ani, fostul stelist recunoștea că a comis destule greșeli. „Regret că în anumite momente nu am dat tot ce am avut mai bun și că nu am tratat fotbalul cu maximă seriozitate. Când încerci să păcălești fotbalul, te păcălește și el pe tine”, mărturisea, lucid și sincer, fotbalistul cu 12 selecții la naționala U21.
Citește și: Scurta carieră la Heerenveen a lui Mugur Gușatu, românul supărat că era rezerva lui Ruud van Nistelrooy
