Capitală a regiunii istorice Cantabria, aflată în nordul Spaniei, Santander este astăzi unul dintre cele mai „smart” orașe europene. În localitatea în care trăiesc circa 170 de mii de oameni există aproximativ 20 de mii de senzori inteligenți, montați sub asfalt sau la suprafață, cu rolul de a face viața mai ușoară cetățenilor.
Dar în timp ce Santander a devenit un model de management și digitalizare în ultimul deceniu, clubul de fotbal al orașului s-a prăbușit din cauza conducătorilor care l-au gestionat defectuos. Fondat în 1913, Racing Santander și-a trăit perioada de aur la finalul anilor ’90 și începutul acestui secol, după care a traversat momente de cumpănă, fiind aproape să dispară de pe harta fotbalului spaniol.
Pe 18 decembrie 2008, pe un Estadio El Sardinero aproape plin, Racing o îngenunchea pe Manchester City, echipă care tocmai fusese preluată de șeicii multimilionari. Se termina 3-1, după ce „los verdiblancos” conduseseră chiar cu 3-0. Era ultimul meci din grupa A a Cupei UEFA, din care mai făcuseră parte Twente, PSG și Schalke. Trupa din Santander încheia a patra, ratând calificarea la golaveraj, în detrimentul lui PSG, cu care remizase 2-2 în noiembrie, la Paris.
Au trecut mai bine de zece ani de atunci, iar în timp ce City și PSG s-au transformat în forțe ale continentului, Racing se scaldă într-o cruntă mediocritate. A petrecut cinci sezoane grele în Segunda B, a revenit abia în această toamnă în a doua ligă și acum visează la vremurile de altădată.
Piterman, patronul scandalos care a coborât pe banca tehnică
O grupare obișnuită să facă rocada între Primera și Segunda până în anii ’90, Racing și-a cimentat locul în prima divizie la sfârșitul secolului trecut. A promovat în 1993 și până în 2012 a evoluat în La Liga, cu excepția sezonului 2000/2001. Atunci, la startul anilor 2000, au apărut și primele probleme pentru „Los Racinguistas”.
Când Dmitry Piterman a cumpărat clubul, în ianuarie 2003, știrile despre Racing Santander au început să facă înconjurul planetei. Și asta pentru că omul de afaceri ucraineano-american s-a comportat ca un dictator, în genul în care o face Gigi Becali la FCSB. A insistat să fie patron-antrenor la club, cu toate că nu avea niciun fel de experiență și nici licență. N-a renunțat la ideea sa absurdă în ciuda avertismentelor și amenzilor repetate primite de la conducerea Primerei Division.
Acreditându-se ca jurnalist, fotograf sau magazioner, Piterman, considerat și azi „rușinea fotbalului spaniol”, se așeza pe banca tehnică și îi dirija pe fotbaliștii lui Racing în timpul meciurilor. Pe hârtie, „principal” era un anume Chuchi Cos, un fost fotbalist mediocru, care până atunci antrenase doar la nivelul ligii a patra. Cos era singurul care accepta să-i facă jocurile lui Piterman. Profesioniștii din club își dăduseră demisia în bloc, șocați și scârbiți de atitudinea patronului.
După un an de circ, Piterman a fost îndepărtat în forță, iar Racing a ajuns din nou în mâinile fostului său conducător. „Los verdiblancos” au revenit la normal, dar sezoanele următoare au însemnat lupte îndârjite pentru salvarea de la retrogradare. Trupa de pe „El Sardinero” a trăit mereu pe muchie de cuțit, menținându-și statutul de prim-divizionară pe final de campionat, cu emoții.
Abia în 2007, când la Santander a ajuns Marcelino, actualul antrenor al Valenciei, Racing a ieșit din zona nisipurilor mișcătoare. Marcelino a dus echipa pe locul șase, la finalul sezonului 2007/2008. Cea mai bună clasare din istoria clubului, care a însemnat și calificarea, în premieră, în cupele europene.
Surprinzător însă, Marcelino a ales s-o lase pe Racing și să meargă la Zaragoza, în Segunda. A declarat că acolo, în Asturia, există un proiect mai serios pe termen lung, spre uimirea oamenilor din fotbal. Dar timpul i-a dat dreptate antrenorului născut în Villaviciosa.
Șarlatanul din India care a îngropat clubul în datorii
După plecarea lui Marcelino, au urmat vremuri anevoioase pe „El Sardinero”. Racing s-a întors în subsolul clasamentului, cochetând din nou cu retrogradarea. Echipa din Santander rezista tot mai greu din punct de vedere financiar și căuta cu disperare un investitor dispus să bage bani în club.
La începutul anului 2011, Racing părea că și-a găsit salvatorul, în persoana omului de afaceri indian Ahsan Ali Syed. Indianul, care încercase recent să cumpere Blackburn Rovers, a venit cu promisiuni uriașe. S-a angajat că va face din Racing Santander o grupare de nivelul Realului și Barcelonei, că va plăti datoriile clubului și că va transfera fotbaliști de clasă. Iar ca să demonstreze că nu-s doar vorbe în vânt, l-a readus pe Marcelino pe „El Sardinero”.
Citește și: Când șeicii milionari dau chix în Europa: cazul Málaga, clubul care cândva strălucea în Liga Campionilor
Visul frumos avea să se încheie repede și brusc. Ahsan Ali Syed s-a dovedit un escroc notoriu, care nu doar ca nu și-a ținut promisiunile, dar nu a plătit nici măcar salariile jucătorilor și ale oamenilor de la club. Indianul a dispărut apoi în neant, lăsând-o pe Racing în suferință. Drept urmare, la finalul stagiunii 2010/2011, Marcelino a plecat din nou de pe „El Sardinero”. „Ahsan Ali Syed ne-a păcălit pe toți, nu e un om de încredere”, a spus atunci, dezamăgit, tehnicianul.
Conform Marca, indianul nu a avut niciodată intenția de a investi la Santander. El plănuia să fie doar un intermediar între conducerea veche a lui Racing și familia regală din Bahrain. Să plătească o tranșă inițială de trei milioane de euro, după care să vândă clubul pe mai mult de 15 milioane. Însă „combinația” sa a fost dată peste cap de Primăvara Arabă, care a determinat familia regală din Bahrain să renunțe la achiziționarea lui Racing.
În acest context, lucrurile aveau să se înrăutățească. În 2012, Racing a terminat ultima în La Liga, la 15 puncte de salvare, și a luat drumul Segundei. A făcut-o la capătul unui sezon plin de dificultăți economice, în care nici măcar cunoscutul tehnician Héctor Cúper, adus să pună echipa pe picioare, n-a reușit să redreseze situația sportivă.
Protestele care au făcut înconjurul lumii și raza de speranță
Anul imediat următor a urmat o nouă retrogradare, în Segunda B, unde Racing nu mai evoluase din 1991. Fără jucători de valoare, fără bani și cu tot felul de probleme legale generate de „domnia” frauduloasă a lui Ahsan Ali Syed, clubul din Santander a fost la un pas să tragă obloanele.
În ianuarie 2014, în startul unui meci de cupă cu Almeria, fotbaliștii lui Racing au stat nemișcați timp de 20 de secunde, în semn de protest pentru că nu mai încasaseră salariile din septembrie 2013. La aceeași partidă, fanii „verdiblancos” l-au atacat pe Ángel Lavín, președintele clubului, considerat responsabil pentru situația dezastruoasă.
Culmea, Racing a reușit să treacă de Almeria, în dublă manșă. Apoi a întâlnit-o în sferturi pe prim-divizionara Real Sociedad, iar jucătorii din Santander, exasperați de ce se întâmplă la club, au procedat ca în meciul cu Almeria. Au refuzat să joace, de această dată definitiv, nu doar pentru 20 de secunde. Așa că arbitrul a suspendat partida, a consemnat victoria lui Sociedad, cu 3-0, iar Racing a fost exclusă din următoarea ediție a Cupei Spaniei.
Boicotul jucătorilor din Santander a șocat întreaga lume a fotbalului, mai ales că el a avut loc în sferturile Cupei. Ceea ce ar fi trebuit să reprezinte o sărbătoare pentru o echipă de liga a treia s-a transformat într-un semnal de alarmă inedit. Exclusă din Copa del Rey, Racing a reușit totuși, la finalul acelui sezon, promovarea în a doua ligă.
Din nefericire, a fost doar un foc de paie. În 2015, gruparea de pe „El Sardinero” a retrogradat iar, după un nou an de coșmar. Au urmat patru ani șterși în Segunda B, pe stadioane minimaliste și alături de echipe regionale, timp în care fotbalul mare a uitat de clubul din Cantabria.
În vara lui 2017, a apărut o rază de speranță, atunci când „los verdiblancos” au fost preluați de un om de afaceri local. Doi ani mai tâziu, în vara lui 2019, Racing s-a întors înapoi în Segunda, cu un nou suflu. Cu peste nouă mii de fani în tribune, chiar și în a treia ligă, „los racinguistas” au de ce să viseze la mai bine. Poate că e timpul ca Racing să depășească, în sfârșit, drama pe care o trăiește de aproape un deceniu.
