„Războiul Rece” al fotbalului: meciul dintre Germania de Vest și Germania de Est de la Mondialul din 1974

După Al Doilea Război Mondial, partea de nord-est a Germaniei a revenit URSS-ului, în urma negocierilor de pace, și așa s-a format Germania de Est (RDG), unde s-a instaurat regimul comunist. Vesticii au lipsit de la un singur Campionat Mondial de după război, de la cel din 1950, la care participarea Germaniei de Vest (RFG) a fost interzisă de FIFA. Însă vest-germanii au revenit în forță și au reușit să câștige trofeul patru ani mai târziu, în Elveția, învingând în finală Ungaria cu 3-2, la Berna. În schimb, RDG a reușit să se califice pentru prima dată la un Campionat Mondial abia în 1974, culmea, la ediția găzduită de RFG. Mai mult, a nimerit într-o grupă cu vecina ei capitalistă. Evident, era primul duel dintre cele două la un Mondial, dar cele două echipe se mai întâlniseră în alte circumstanțe.

Jurnalistul englez Jon Spurling a surprins în cartea sa „Death or Glory, The Dark History of the World Cup” povestea bătăliei inedite dintre cele două Germanii la Cupa Mondială din 1974. „Guvernul Germaniei de Est avea nevoie să se identifice prin sport mai mult ca orice țară”, arată Spurling. „E adevărat că Germania de Est avea o problemă de identitate, iar sportul are capacitatea să îi facă pe oameni să se concentreze la același lucru”, declara George Buschner, selecționerul Germaniei de Est. „Toată lumea caută adevărul absolut în istorie (…) Noi între noi nu prea discutam despre opiniile noastre politice, de altfel nici nu era cel mai înțelept lucru în Germania de Est. Ne doream foarte mult victoria din respect pentru antrenorul nostru și pentru că eram outsideri. Nu din motive politice sau că îi uram pe vest-germani”, a descris atmosfera din echipa est-germană Wolfgang Blowitz, portarul echipei.

Puterea Estului și ochiul vigilent al Stasi

În acea perioadă, Germania de Est era considerată „campioana amicalelor”: trupa antrenată de George Buschner învinsese Olanda lui Cruyff și Franța lui Platini în meciuri-test. Fotbalul est-german a demonstrat totuși că e competitiv și în meciuri oficiale. De pildă, Magdeburg a câștigat Cupa Cupelor cu doar câteva săptămâni înainte de Mondial, fiind singura echipă din estul Germaniei care a reușit să cucerească o cupă europeană. Nici Dynamo Dresda nu s-a descurcat rău în Cupa Campionilor din acel sezon, eliminând-o pe Juventus în primul tur (italienii jucaseră finala în urmă cu un an). Până la urmă, jucătorii din Dresda au cedat contra lui Bayern, într-o dublă extrem de disputată, încheiată cu scorul general de 7-6. De altfel, bavarezii au și câștigat Cupa Campionilor în acel an, după o finală împotriva lui Atletico.

„Am discutat de multe ori cu membrii partidului comunist despre cum va fi văzută acasă evoluția noastră la Cupa Mondială, dar nu le-am spus nimic despre asta jucătorilor. Le-am zis doar să se concentreze la fotbal. Am preluat eu tot șocul”, afirma selecționerul esticilor. Regimul îi contacta însă și pe jucători. „Cineva mi-a bătut la ușă într-o seară, pe la nouă. Cred că toată echipa a vorbit cu partidul, dar va trebui să-i întrebi pe ei. Trei bărbați în costume negre m-au întrebat dacă pot intra «ca să avem o discuție». Nu prea aveam cum să le zic că nu. Erau relaxați, dar mesajul a fost destul de clar: mi s-a spus că trebuie să mă comport ca un cetățean model, să facem tot ce putem să câștigăm, să nu dăm petreceri cu femei, să nu fraternizăm cu vest-germanii sau cu jurnaliștii. «Suntem cu ochii pe voi!», mi-au zis la plecare”, și-a amintit râzând Blockwitz, cel despre care jurnalistul englez Jon Spurling își amintește că a fost cel mai deschis la vorbă est-german.

Două mii de est-germani au făcut deplasarea la Hamburg, ca să susțină RDG-ul în meciul contra Vestului, de pe 22 iunie. „Ne entuziasma foarte tare că puteam să călătorim în Vest. Selecția s-a făcut însă extrem de strict. Conta ce ai făcut pentru Partid și, evident, trebuia să ai un cazier impecabil (n.a. – nu se referea neapărat la infracțiuni, ci și la acte de disidență). A fost incredibil! Pe mine m-au luat din Dresda, cu un autobuz care avea propria toaletă, am primit chiar și mâncare, nu am avut nici o oportunitate să coborâm până în Hamburg. La fel s-a întâmplat și la întoarcere. Înainte de meci, un membru al Partidului ne-a dat tuturor steaguri cu inscripțiile RDG-ului și ne-a zis să cântăm imnul cu entuziasm. Dacă aveam nevoie la baie pe timpul meciului, cineva venea cu noi. «Țineți minte, vom fi cu ochii pe voi și vom asculta tot ce vorbiți!». Cei din Stasi erau peste tot – chiar am glumit după aceea, că puteam să-i recunoaștem pentru că mai mult se uitau la spectatori decât la joc –, dar toți ne-am bucurat la golul lui Sparwasser (n.a. – jucătorul lui Magdeburg)”, și-a amintit Dieter Lehmann, unul dintre fanii est-germani.

„Unul dintre cele mai recurente zvonuri legate de meci era că, înaintea partidei de la Hamburg, Germania de Est era pregătită intens din punct de vedere politic și etic, iar vest-germanii erau foarte relaxați”, a notat Spurling.

Simpatia pentru echipa Germaniei de Vest a est-germanilor

Germania de Vest a fost nevoită să treacă prin Germania de Est, pentru a ajunge în Berlinul de Vest, acolo unde era programat meciul de deschidere al Campionatului Mondial, contra echipei din Chile, câștigat de echipa lui Beckenbauer cu 1-0. Berti Vogts a fost surprins de reacția oamenilor din Germania de Est: „Erau foarte mulți oameni pe marginea drumului. Ne așteptau. Ne făceau cu mâna și fluturau steaguri care nu erau ale RDG-ului, ci ale Germaniei de Vest. Mulți erau oameni în vârstă. Era foarte ciudat, nu mai întâlnisem așa ceva. Helmut Schön ne-a explicat că mulți oameni din RDG nu își doreau să trăiască acolo și le părea rău că nu mai pot vedea echipele din Bundesliga care i-au încântat”.

Citește și: Apogeul fotbalului total: povestea golului marcat de Cruyff contra Braziliei, la Mondialul din 1974

Un punct de interes pentru presă a fost duelul dintre cei doi antrenori. Helmut Schön, tehnicianul Germaniei de Vest, s-a născut în Dresda și a fugit din Est după o ceartă cu viitorul conducător al RDG, Erich Honecker, și cu Manfred Ewald, viitorul ministru al sportului, cel care a fost acuzat că a coordonat acțiuni de dopaj în masă. „Din cauză că guvernul se implica din ce în ce mai mult în fotbal, Schön a fugit din Berlinul de Est, împreună cu familia, și s-a stabilit în Berlinul de Vest”, scrie Jon Spurling. De partea cealaltă, Georg Buschner, antrenorul Germaniei de Est, nu era nicidecum la fel de încordat: „Ziarele au exagerat mult atunci. Au exploatat povestea lui Schön și au vorbit despre un duel ideologic. Erau prostii. Eu și Helmut ne știam și ne respectam foarte mult”.

Scandal în jurul banilor

Și jucătorii Germaniei de Vest aveau problemele lor. Cu cinci zile înainte de primul meci, aflaseră că italienii și olandezii aveau promise prime de 16 mii de lire (n.a. – 185 de mii de lire în valoarea de azi) pentru câștigarea trofeului. În schimb, echipa antrenată de Helmut Schön avea promisă o primă de 4.900 de lire (n.a. – 57 de mii de lire în valoarea de azi) din partea federației, ceea ce i-a nemulțumit pe jucători. După negocieri intense conduse de Beckenbauer, jucătorilor li s-au promis 11 mii de lire. În acel moment, antrenorul Helmut Schön i-a avertizat pe jucători că „oamenii vă vor scuipa pe stradă, dacă vor afla cât câștigați”.

Citește și: Istoria nonconformistă a lui Union Berlin, clubul „cool” al capitalei Germaniei

Au existat zvonuri că și est-germanii au fost recompensați cu sume substanțiale. „Au fost doar zvonuri. Se auzea că am primit foarte mulți bani, o mașină nouă, un apartament frumos unde nu trebuia să plătesc chirie. Ni s-a conferit titlul de Verdienter Meister des Sports (trad. – Maestru Emerit al Sportului), iar asta a fost tot. Niște vecini de-ai mei, care aveau clar idei preconcepute despre chestiunile politice, mă evitau, în timp ce alții mă felicitau că am adus onoare țării”, și-a amintit antrenorul Buschner.

O victorie istorică

Pe 22 iunie, la Hamburg, Germania de Vest a atacat mai mult, dar nu a reușit să fie periculoasă. RDG-ul a avut cea mai mare ocazie a reprizei a doua, când Kreische, jucătorul lui Dynamo Dresda, a trimis mingea peste poarta lui Sepp Maier de la linia careului de șase metri. Singurul gol al meciului a venit în minutul 77, într-un moment în care se îndrepta către o remiză albă. Sparwasser, jucătorul deținătoarei Cupei Cupelor, Magdeburg, a preluat excelent o minge trimisă de pe partea dreaptă. Doi fundași germani erau în fața lui și încă unul îl urmărea din spate, însă nu au putut să-i facă nimic. Est-germanul a ajuns până la marginea careului mic, de unde a șutat imparabil și l-a învins pe Sepp Maier. Germania de Est învingea Germania de Vest, la primul duel de la un Campionat Mondial.

Rezumatul extins al partidei

Peste ani, Buschner a recunoscut superioritatea individuală a vest-germanilor: „Trebuia să acceptăm că, luați om cu om, ei (n.a. – Germania de Vest) erau peste noi, dar știam că îi putem surprinde. Eram foarte eficienți pe contraatac”. Un mit celebru care a circulat după meci a fost că Germania de Vest i-a lăsat pe estici să câștige ca să evite să ajungă într-o grupă cu Argentina, Olanda și deținătoarea titlului mondial, Brazilia. „Prostii! Helmut a fost devastat, iar jucătorii aproape au intrat în depresie”, și-a amintit Buschner. Vest-germanii au confirmat după câțiva ani spusele lui Buschner și au povestit că au stat toată noaptea treji, bând bere și fumând, într-o atmosferă tristă. Cu toții considerau înfrângerea contra Germaniei de Est o rușine. Nici de cealaltă parte atmosfera nu a fost deloc exuberantă, în ciuda izbândei istorice. „Am avut voie să bem niște beri după meci, dar Buschner ne-a amintit că în patru zile jucăm contra Braziliei, la Hanovra, și nu era timp de distracții”, și-a amintit Blockwitz.

Germania de Est a terminat pe primul loc grupa I, în timp ce Germania de Vest a venit pe locul al doilea. Ambele au avansat în faza a doua a grupelor. Acolo, Germania de Vest a nimerit într-o grupă cu Polonia, Suedia și Iugoslavia, pe care a câștigat-o cu maximum de puncte. Beckenbauer și ai lui au obținut două victorii clare în primele partide. Au trecut de Iugoslavia cu scorul de 2-0 și de Suedia cu 4-2. Urmau să–și dispute locul în finală – locul întâi din faza a doua a grupelor însemna calificarea în finală – cu Polonia, care avea și ea tot maximum de puncte. Golul lui Gerd Müller, venit târziu, în minutul 76, a adus victoria vesticilor. Leșii au ratat finala Campionatului Mondial, dar s-au întors acasă cu medaliile de bronz, după victoria contra Braziliei din finala mică, 1-0.

În schimb, Germania de Est a picat într-o grupă infernală, unde a încheiat ultima. Totuși, nu se poate spune că s-au făcut de râs. Elevii lui Buschner au rezistat o repriză în fața campioanei mondiale, Brazilia; golul Selecao a venit în minutul 60 și a fost marcat de Rivellino din lovitură liberă. O misiune ceva mai ușoară a avut-o Olanda. Batavii au marcat repede în poarta esticilor, prin Neeskens, și s-au impus în final cu 2-0. Singurul punct obținut de elevii lui Buschner a fost egalul împotriva Argentinei, 1-1. Câștigătoarea grupei a fost Olanda lui Cruyff, care s-a dus în finala cu RFG.

Citește și: Clubul simbol al toleranței, ai cărui fani se luptă cu rasismul și discriminarea sexuală

Problemele estului după căderea Zidului Berlinului

Finala Campionatului Mondial din 1974 s-a jucat pe 7 iulie, la München, pe Olympiastadion. Olanda a deschis repede scorul, dintr-un penalty transformat de Neesekens în minutul doi. Nemții au primit și ei o lovitură de pedeapsă, în minutul 25, iar Breitner a înscris și el. Germania de Vest a trecut în avantaj cu puțin timp înainte de pauză. Gerd Müller a făcut 2-1 în minutul 43, iar elevii lui Schön au conservat avantajul minim până la finalul meciului. Astfel, Germania devenea pentru a doua oară campioană mondială.

Anii au trecut, Zidul Berlinului a căzut, dar efectele acelei perioade se resimt și azi. Douăzeci de ani mai târziu, partea de est a Germaniei se confruntă cu un grad ridicat al șomajului și al infracționalității. Situația economică precară este oglindită în fotbal. Cluburi-simbol ale RDG-ului, precum Magdeburg, Dynamo Dresda sau Carl Zeiss Jena se zbat în ligile inferioare. „Sunt foarte puțini sponsori în Est, cei mai buni jucători pleacă în Vest și nu ne mai rămâne nicio șansă”, spune Wolfram Löwe, component al echipei Germaniei de Est la Campionatul Mondial și jucător al lui Lokomotive Leipzig timp de 17 ani. „Tot ce luam de bun în comunism a dispărut. E adevărat că mulți tânjesc acum după lucrurile sigure de atunci. Acum, totul e nesigur”, remarcă Buschner, fostul selecționer al RDG-ului.

Altfel, Franz Beckenbauer, președintele Comitetului de Organizare a Campionatului Mondial din 2006, organizat în Germania, i-a invitat să asiste gratuit, la ce meciuri doreau, și pe foștii adversari din 1974: „Eram foarte mândri să vedem tineri care se bucurau sub același steag. În urmă cu 32 de ani, se vorbea foarte mult că Germania e divizată. Acum însă, lucrurile au evoluat și ne respectăm. E un sentiment minunat”, a spus, în 2006, Martin Hoffman, cel mai tânăr jucător al Germaniei de Est în 1974.