Ultima oară când dinamoviştii se bucurau de un titlu câştigat, antrenor era Mircea Rednic. Relaţia dintre „Puriu” şi Dinamo a fost una întreruptă şi reluată în mod periodic. În ciuda acestor oscilaţii, Rednic a avut întotdeauna capacitatea de a crea în „Groapă” echipe care să trezească în suporteri pasiunea pe care nu le-au stârnit-o alţi tehnicieni.
Farmecul „Puriului” este aparte pentru dinamovişti, tocmai de aceea și reacţia entuziastă a acestora la cea mai recentă numire a sa în funcţia de manager general – aşa cum ţine să precizeze preşedintele Alexandru David la fiecare apariţie publică. Și asta în ciuda preţului scump plătit: mazilirea brutală şi nedreaptă a legendei Claudiu Niculescu.
Dinamo și Rednic, mereu dispuși s-o ia de la capăt împreună
Atunci când a trecut la Rapid, „Il Luce” a luat cu el mulți dintre foştii elevi de la Dinamo, printre care şi Mircea Rednic. La fel ca Ioan Ovidiu Sabău ori Ioan Andone, personalitatea de antrenor a lui Rednic a fost şlefuită de Lucescu, iar când cel poreclit şi „Strâmbul” a decis să renunţe la cariera de jucător, a fost văzut de George Copos ideal pentru banca tehnică.
Impactul a fost imediat. În 2002, Rapidul condus de Rednic câştiga Cupa şi Supercupa Romaniei, iar în 2003 făcea eventul. Numai că dubla cu Anderlecht, care putea să-i ducă pe giuleşteni în premieră în grupele Champions League, a fost un fiasco total. După 0-0 la Bucureşti, Rapidul începea în forţă la Bruxelles şi avea 2-0 la pauză, după golurile lui Robert Ilyes şi Florin Bratu. Asemenea multor altor pauze, şi cea din Belgia a venit peste fotbalul românesc ca un preambul la apocalipsă.
Belgienii şi giuleştenii parcă au schimbat între ei tricourile, iar scorul final avea să fie 3-2 pentru gazde. Rapidul şi Rednic pierdeau o șansă istorică, iar relaţia „Puriului” cu clubul din Giuleşti se încheia ulterior. Rednic avea să revină la nivel ridicat doar în 2006, când semna cu clubul care-l făcuse mare ca fotbalist: Dinamo Bucureşti.
Citește și: Cum au reușit Obilić și Arkan să amenințe supremația Stelei Roșii și a lui Partizan în fotbalul sârb
Cu un buget de achiziţii moderat, Rednic reuşea să construiască un lot puternic, care îmbina prospeţimea şi talentul unor oameni precum Radu Ştefan, Moţi, Pulhac ori Ropotan cu experienţa lui Dănciulescu, Niculescu şi Ganea, poate cel mai bun trio ofensiv pe care Dinamo l-a avut în ultimii douăzeci de ani.
Dinamo ajungea atunci în primăvara europeană şi câştiga la pas titlul, după ce strânsese maximum de puncte în primele treisprezece etape. În vara lui 2007, o nouă dublă care l-ar fi putut duce în Champions League i-a venit de hac lui Rednic. Lazio a fost adversarul, iar căderea a venit tot la pauză. După 1-1 pe Olimpico şi 1-0 pe Lia Manoliu la capătul primei reprize, Dinamo a căzut şi a fost învinsă cu 3-1. Pentru Rednic, a urmat înfrângerea cu Gloria Bistriţa şi apoi demisia. Următorul mandat la Dinamo a fost cel din 2008-2009 când, cu un lot foarte costisitor, Rednic s-a luptat la titlu până în ultima etapă, dar a terminat doar pe trei.
A plecat iar şi s-a întors din nou în 2015, când a lucrat pentru prima oară cu Ionuţ Negoiţă. Nimic surprinzător, în contextul domniei lui Negoiţă, şi în acel sezon s-au adus la kilogram jucători. Dar câţiva, îndeosebi Mevlja, Puljic şi Gnohere, s-au dovedit foarte buni, ceea ce l-a făcut pe Rednic să pună o condiţie: un procent care să-i revină la vânzarea fotbaliștilor aduşi de el.
Condiţia nu a fost pe placul patronului, așa că Dinamo a numit un alt antrenor. Deşi a declarat că nu va mai lucra niciodată cu Negoiţă, Rednic a acceptat acum să revină la Dinamo şi promite că va reuşi ce pare foarte greu de crezut: calificarea în play-off.
Play-offul, misiune imposibilă
Dacă un fan dinamovist ar fi făcut un salt în timp, din primăvara lui 2007 până în prezent, probabil că ar fi crezut că softul ori maşinăria care l-a transportat are o defecţiune tehnică. Altfel n-ar putea concepe că echipa lui se află pe antepenultimul loc al primei ligi. Iar dacă suporterul ar fi aflat şi că favoriții săi au strâns doar două puncte în meciurile jucate în deplasare, cu certitudine că ar fi apăsat butonul de panică pentru a reveni la realitate.
Doar că realitatea actuală e crudă pentru dinamovişti, iar explicaţia constă în managementul financiar dezastruos aplicat până în 2013 şi urmat apoi de unul şi mai prost, doar că pe parte sportivă. Situaţia în care a ajuns Dinamo este absolut firească. Până acum, identitatea a fost cea care a ţinut clubul pe linia de plutire. Se pare însă că şi aceasta a fost ştirbită atât de profund încât nu mai are cum să facă faţă de una singură.
După un play-out încurajator, vara i-a făcut pe „câini” să spere că vin vremuri bune, în care tinerii alb-roşii se vor lua la trântă cu echipele de top ale ligii întâi. Aşa că transferurile au fost făcute după ureche, fără să urmeze o strategie clară şi fără să aibă în vedere un salt valoric al lotului. Deşi începutul de sezon nu a fost chiar slab, a fost nevoie doar o ofertă a lui Gigi Becali pentru ca atmosfera de la Dinamo să explodeze, iar rezultatele s-o ia la vale.
Antrenorul Bratu a plecat, iar înlocuitorul Niculescu a fost şi el îndepărtat în mod jenant după numai două etape. Aşa că Rednic a dat de-un lot cu valoare scăzută, de un grup demoralizat şi de nişte suporteri confuzi. Problemele nu se opresc aici. Dinamo nu se află atât de departe de play-off prin prisma punctelor care-i despart pe „câini” de zona fericită a clasamentului, ci mai degrabă prin cea a numărului de echipe (șase) pe care trebuie să le depăsească pentru a ajunge acolo.
Alb-roşiii nu au încă un sistem clar de joc, nu au o linie defensivă stabilă, iar atacul e mai ineficient ca niciodată. Singurele transferuri care ar putea fi făcute sunt cele ale jucătorilor liberi de contract, iar regulamentul e chiar şi mai restrictiv. Dinamo nu poate împrumuta jucători şi nu poate aduce fotbalişti care şi-au încheiat socotelile cu alte echipe după terminarea perioadei de transferuri, adică la începutul lunii septembrie. Singurele variante sunt cele ale fotbaliştilor liberi de contract încă de dinainte de septembrie, oameni neantrenaţi şi aflaţi, cel mai probabil, la un nivel fizic precar.
Deşi Rednic a demonstrat că poate oricând să scoată din joben jucători de calitate, de care n-a auzit nimeni anterior, misiunea de față pare cea mai dificilă din cariera sa de antrenor „cu ochi de impresar”, pentru că timpul reprezintă o mare problemă. În aceste condiţii, apare în mod logic întrebarea: oare nu ar fi mai bine ca sezonul acesta să fie acceptat ca fiind compromis, iar obiectivul principal al Puriului să fie construirea unei echipe care să ţintească primele locuri în 2019-2020?
Ce a schimbat deja Rednic la Dinamo
Chiar dacă decizia schimbării lui Niculescu cu Rednic, după doar două meciuri, a fost un dezastru la capitolul imagine, schimbarea este una justificată de situaţia „din teren”. Numirea lui Clau-Gol a reprezentat un risc asumat de ambele părţi, într-un moment în care s-ar fi impus mai degrabă o soluţie care să ofere certitudini. Niculescu a fost un experiment încheiat, din păcate pentru el şi pentru dinamovişti, înainte de a începe cu adevărat.
Însă oportunitatea aducerii lui Mircea Rednic pe bancă era de neratat. Antrenor cu experienţa, cu inspiraţie la transferuri şi respectat de fotbalişti, „Puriul” este mult mai recomandat decât Niculescu pentru a scoate clubul din impas.
Aducerea lui reprezintă un statement pe care Dinamo l-a făcut şi pe care fanii l-au primit bine, deşi ataşamentul lor faţă de Niculescu este mare. Rămâne un mister cum de Rednic, Negoiţă şi echipa de „specialişti de la RIN”, botezaţi aşa chiar de antrenor, au făcut pace şi au deci să colaboreze din nou.
În tot cazul, Rednic vine din postura unui om care a făcut performanţă ca antrenor al lui Dinamo şi care a reuşit mereu să construiască echipe solide. Dacă există cineva care să poată veni ca un pansament pe rana „câinilor roşii” în situaţia actuală, Rednic e acela.
Aşteptările fanilor nu au fost în zadar, pentru că schimbările s-au simţit încă de la primul său joc pe banca dinamovistă. Un nou sistem şi o tactică ceva mai ofensivă, bazată pe pase scurte şi rapide, elemente care n-au fost totuşi urmate şi de rezultate pozitive. Doar 1-1 cu Dunărea Călaraşi și apoi 0-0 cu Chiajna. Dar jocul arată progrese, iar antrenorul se adaptează din mers.
Lamentabilului vârf Subotic i-a fost reziliat contractul „la cerere”, iar Mezague şi Gomelt, alte două mâini moarte, au fost excluşi din lot. Se pare că urmează şi unele veniri, dar şi alte plecări. Cert este că Rednic nu pare dispus la compromisuri, iar cine nu dă totul este scos din calcule.
În condițiile în care leagă câteva victorii și profită de inconstanța crasă a echipelor din Liga I, Dinamo va urca în clasament. O eventuală clasare la maximum cinci puncte în spatele ultimului loc de play-off, la finalul anului 2018, le-ar permite cumva dinamoviştilor să spere în 2019. Sigur, asta e varianta super-optimistă.
Realist însă, play-offul e un obiectiv foarte greu de atins. Este nevoie de voinţă de fier, încredere şi mult noroc. Toate par a le lipsi „câinilor”. Poate Rednic să compenseze prin fler, cunoştinţe tactice şi conexiuni care să-i aducă jucători de calitate pe termen scurt? Greu de spus, dar cu siguranţă că nu există alt antrenor care să fi venit la Dinamo în această situaţie şi să ofere speranţe mai mari decât „Puriul”.
Suporterii „alb-roșii” au motive de optimism, dar şi mai multe de cumpătare. La fel cum Rednic are motive să se considere capabil să prindă play-offul, dar şi suficiente pentru a rămâne cu picioarele pe pământ. Dacă cele cinci etape din 2019 s-ar fi jucat în acest an, iar restul de nouă s-ar fi disputat după pauza de iarnă, sansele ar fi fost mult mai mari.
Așa însă, poate că această mult râvnită calificare în primele şase ar trebui văzută ca un bonus, nu ca obiectiv principal. Poate că mai înţeleaptă ar fi pregătirea sezonului următor şi considerarea acestuia drept (încă) unul de tranziţie.
