„Regele” George Weah al Liberiei: superstar, filantrop și politician cu viziuni moderne

La mijlocul lui septembrie 2018, George Weah a intrat pe teren și a jucat 79 de minute în amicalul pe care Liberia l-a pierdut la limită, 1-2, cu Nigeria. „Regele” George, fost câștigător al Balonului de Aur și unul dintre cei mai mari fotbaliști africani din toate timpurile, se pregătește să împlinească 52 de ani și nu mai e la fel de atletic precum în vremurile în care încânta tribunele de pe Parc des Princes ori San Siro. Însă fostul golgheter nu putea rata oportunitatea de a aduce un zâmbet pe fețele cetățenilor din Liberia, țară pentru care mereu a dat totul.

Un atacant complet și revoluționar pentru anii ’90, cu forță, dribling, viteză și instinct „de ucigaș” în fața porților adverse, Weah a evoluat timp de 13 ani în Europa, la cluburi de primă mână ca Monaco, PSG, Milan sau Chelsea. De-a lungul anilor, a câștigat Ligue 1, două campionate ale Italiei, Cupa Franței și Cupa Angliei, precum și numeroase premii individuale.

„Regele” născut într-o mahala prăfuită și insalubră din Monrovia este considerat cel mai bun fotbalist care nu a jucat niciodată la Cupa Mondială. I-a fost imposibil s-o facă. Liberia, unul dintre cele mai sărace și problematice state din Africa, n-a reprezentat în niciun moment al istoriei sale o forță fotbalistică pe continentul negru, drept urmare nu s-a calificat vreodată la cea mai importantă întrecere sportivă a lumii.

Cu toate astea, Weah nu s-a dezis niciodată de originile sale, deși la un moment dat i s-a propus să joace pentru Camerun, o națională mult mai puternică din Africa. Dimpotrivă, a luptat cu pasiune pentru Liberia, atât pe teren, sub culorile modestei selecționate „Lone Stars”, cât și în afara lui, prin nenumărate acțiuni umanitare menite să îmbunătățească traiul de zi cu zi în statul vest-african. Așa a devenit un idol pentru toți liberienii, unul atât de respectat și de iubit încât, în luna ianuarie a acestui an, a fost ales președinte al țării.

Lider și sponsor pentru una dintre cele mai slabe echipe naționale de pe Glob

Crescut de bunica sa, Weah a părăsit Liberia la numai 20 de ani. S-a dus mai întâi în Coasta de Fildeș, apoi în Camerun, unde a fost remarcat de Arsene Wenger, pe atunci un tânăr manager în plină ascensiune la AS Monaco. Fostul tehnician al lui Arsenal avea să-i devină mentor lui Weah. „Wenger nu m-a transformat doar în jucătorul care sunt astăzi, ci și într-un om mai bun. Mi-a oferit dragoste, într-o perioadă în care rasismul era în floare”, recunoștea liberianul în 1996, când primea distincția de cel mai bun jucător al lumii din partea FIFA.

De la Monte Carlo, cariera lui Weah avea să înflorească. În 1992, s-a mutat în capitala Franței, la PSG, club care l-a propulsat mai târziu la AC Milan, pe atunci gruparea cea mai în vogă din cel mai puternic campionat al lumii. Devenit un superstar al fotbalului mondial, George Weah nu a uitat de unde a plecat și s-a zbătut pentru ca și alți fotbaliști din Liberia natală să aibă șansa de a evolua în Europa. Jucătorii liberieni nu erau cunoscuți, impresarii și conducătorii de cluburi nu îi monitorizau, așa că Weah s-a străduit să-i aducă în atenția lumii fotbalistice. Christopher Wreh, ajuns la Monaco în 1993 și mai târziu la Arsenal, e unul dintre oamenii recomandați de Weah pe bătrânul continent.

„Dacă mai mulți jucători liberieni vin în Europa, echipa națională e mai puternică”, spunea Weah. Iar spre sfârșitul anilor ’90, reprezentativa Liberiei chiar a devenit mai solidă ca niciodată. În 1996, când statul din vestul Africii traversa un tulburător război civil, „Lone Stars” s-a calificat în premieră la Cupa Africii, desfășurată în Africa de Sud. Cu un lot în care – datorită lui Weah – 11 jucători erau legitimați la cluburi europene, Liberia a învins Gabonul, însă apoi a pierdut cu Zairul și a fost eliminată din grupe.

Șase ani mai târziu, cu un Weah aflat la apus de carieră, Liberia a mers la o a doua Cupă a Africii. „Regele” George chiar a marcat în meciul de deschidere, contra naționalei din Mali, într-un joc terminat la egalitate, 1-1. Mai apoi, liberienii au remizat și cu Algeria, însă au pierdut a treia partidă, împotriva Nigeriei, și au fost din nou eliminați în grupe. Prezența la competiția continentală din 2002 avea să rămână ultima la un turneu final pentru „Lone Stars”.

În acea perioadă de apogeu pentru fotbalul liberian, George Weah nu a fost doar liderul din teren, ci și sponsorul selecționatei „Lone Stars”. Situația financiară de la Monrovia era dezastruoasă, așa că atacantul liberian a plătit numeroase deplasări ale naționalei și a cumpărat echipamente și mingi pentru antrenament din banii lui. Ba chiar le-a dat și bani de buzunar coechipierilor săi de la lot. „Fac multe pentru țara mea. Nu din obligație, ci din inimă”, explica Weah.

Un „Mesia” pentru țara sa

Sprijinul pe care Weah l-a oferit necondiționat Liberiei nu s-a limitat la echipa națională. Munca sa umanitară într-o țară decimată de războaie civile care au omorât cel puțin 400 de mii de oameni este (cel puțin) la fel de apreciată precum performanțele sale sportive. Datorită eforturilor sale necontenite, liberienii l-au supranumit „Minunatul” sau „Nașul”.

„Regele” George a cheltuit milioane de dolari pentru reconstrucția Liberiei și a colaborat îndeaproape cu organizații ca ONU și UNICEF pentru a ameliora viața cetățenilor din statul vest-african. S-a implicat în campanii de prevenire a virusului HIV, în programe de educație pentru foștii copii-soldați din timpul primului conflict armat din Liberia, desfășurat între 1989 și 1997, și chiar a fondat un club de fotbal în Monrovia, unde adolescenții se puteau înscrie numai dacă mergeau la școală.

Citește și: Ascensiunea de Football Manager a clubului înființat de refugiații kurzi din Suedia

Dorința de a-și ajuta țara a fost uneori greșit înțeleasă de conaționalii săi. În 1996, când Weah a sugerat că forțele de menținere a păcii ale ONU ar trebui să se mute definitiv în Liberia pentru a proteja democrația, casa lui din Monrovia a fost arsă, iar mașinile sale vandalizate. Mai mult, câteva dintre rudele sale au fost atacate de localnici furioși. Două dintre verișoarele sale au fost violate de membrii miliției președintelui dictator Charles Taylor.

În fața unor asemenea orori, de la adăpostul milioanelor de dolari câștigate din fotbal și a vieții fără griji din Europa, oricine ar fi renunțat să mai lupte pentru țara sa de baștină. Nu și ambițiosul George Weah, care a simțit mai mult ca niciodată că trebuie să se implice, chiar și de la mii de kilometri depărtare. „Sportul e o forță care unește și avem responsabilitatea să-i ajutăm pe toți oamenii. Trebuie să arătăm dragoste tuturor”, obișnuia să spună el.

Când un nou război civil sângeros a izbucnit în țară, în 1999, Weah a cerut calm și a făcut apel la pace, ceea ce l-a determinat pe Nelson Mandela să-l numească „Mândria Africii”. De altfel, Mandela a fost omul care l-a inspirat și l-a motivat să intre în politică, imediat după ce și-a încheiat cariera de jucător.

„Competență vs. Popularitate”

În 2003, la 37 de ani, Weah s-a retras din fotbal, canalizându-și toată energia pozitivă înspre o carieră politică pentru progresul Liberiei. După terminarea conflictului de acasă, fostul atacant și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale. George Weah era un adevărat erou național în țară, însă ceilalți 21 de candidați pentru funcția de președinte au marșat intens pe lipsa lui de experiență și de educație. „Competență vs. Popularitate”, așa au sunat discursurile opozanților săi.

L-au acuzat, în plus, că deține și cetățenia franceză, lucru neadevărat, apoi au decretat că liberienii nu au voie să își lase soarta în mâinile unui om care s-a convertit la Islam, după care a devenit din nou creștin.

Citește și: „Vrăjitorul alb” și spectaculoasa aventură a Senegalului la Mondialul din 2002

Chiar și într-un asemenea context nefavorabil, Weah a strâns peste 28% dintre voturi și a ajuns în turul al doilea, unde însă a pierdut în favoarea lui Ellen Johnson Sirleaf, o economistă absolventă de Harvard, care a devenit astfel prima președintă aleasă dintr-un stat african. Fostul „balon de aur” a contestat rezultatul, susținând că alegerile au fost fraudate, iar suporterii lui au protestat zile în șir pe străzile din capitala Monrovia.

Eșecul nu l-a determinat pe Weah să renunțe la politică. Și-a reluat studiile întrerupte în adolescență din cauza fotbalului, a absolvit liceul, apoi a obținut diplome în managementul afacerilor și administrația publică la Universitatea DeVry, din Florida. În 2011, a candidat pentru un post de vicepreședinte în Liberia, însă a pierdut din nou. Prima sa victorie pe scena politică a venit în 2015, când a candidat pentru un loc în Senatul Liberiei. L-a învins chiar pe fiul președintei și a obținut postul de senator pentru regiunea Montserrado, care include și capitala Monrovia.

În paralel cu activitatea politică, „regele” și-a continuat munca umanitară. În momentul în care Liberia a fost lovită de Ebola, Weah a înregistrat o piesă, împreună cu un muzician local, pentru a crea awareness în legătura cu boala. Nu era prima campanie prin muzică a lui Weah, care la sfârșitul anilor ’90 înregistrase un alt cântec, care îndemna la încetarea războaielor din Africa.

Un președinte modern într-o țară în curs de dezvoltare

La alegerile prezidențiale din 2017, George Weah era deja călit în bătăliile politice din Liberia. Mai experimentat și fără „handicapul” lipsei diplomelor universitare, fostul fotbalist a câștigat categoric alegerile, adunând 61,5% dintre voturile din al doilea tur de scrutin. A fost instalat în funcție anul acesta, pe 22 ianuarie, în cadrul unei ceremonii desfășurate pe stadionul din Monrovia și la care au participat 35 de mii de oameni. Printre ei, Samuel Eto’o și Didier Drogba, alte două legende ale fotbalului de pe continentul negru.

Obiectivele declarate ale noului președinte sunt stoparea corupției – Liberia e unul dintre cele mai corupte state din lume, asigurarea unor salarii decente pentru toți cetățenii din țară și încurajarea investițiilor străine. Prima măsură a lui Weah a fost însă reducerea propriului salariu, cu 25%, pentru că a moștenit o „Liberie falită”, cu o economie la pământ, un sistem de educație nedezvoltat și o infrastructură groaznică.

Totodată, Weah a anunțat că va schimba legea retrogradă care interzice acordarea cetățeniei liberiene persoanelor care nu sunt de culoare. „E rasistă, inutilă și nepotrivită. Contravine însăși denumirii de Liberia, care derivă din cuvântul latin «liber»”, a explicat președintele care visează să construiască o Liberie modernă și deschisă.

Citește și: Clubul simbol al toleranței, ai cărui fani se luptă cu rasismul și discriminarea sexuală

Dar într-o societate încă închisă, drumul e lung și anevoios. Astăzi, Liberia este una dintre țările în care corupția nu este (încă) pedepsită prin lege, unde relațiile între persoanele de același sex sunt strict interzise și pedepsite cu închisoarea, iar drepturile femeilor, ale copiilor și ale persoanelor cu dizabilități sunt frecvent încălcate.

Primele luni ale administrației Weah au fost dificile. Economia nu doar că nu și-a revenit, dar s-a agravat îngrijorător. Prețurile produselor de bază au crescut, la fel ca prețul benzinei sau rata dolarului american în raport cu moneda locală. Evident, această situație de criză a fost criticată dur de opozanții politici ai lui Weah, ba chiar și de unii dintre membrii partidului de guvernământ. Fostul fostbalist a recunoscut problemele existente, însă a îndemnat la calm.

„Lucrurile vor fi bine”, a spus „regele” George, care a cerut timp pentru a redresa țara. Rămâne de văzut dacă liberienii sunt dispuși să i-l acorde.