Înaintea partidei din weekend cu Watford, căpitanul lui Newcastle United, Jamaal Lascelles, a făcut apel la fanii de pe St James’ Park să se unească în jurul echipei. Nimic ieșit din comun până aici.

Apoi însă, Lascelles a comis păcatul suprem în Newcastle: l-a lăudat pe Mike Ashley, patronul echipei. „E un tip de treabă”, a afirmat căpitanul. A fost nevoie ca antrenorul Rafa Benitez să intervină și să le ceară suporterilor să nu îl huiduie pe fotbalist în timpul meciului.

Cum s-a ajuns în situația ca un patron de club să fie atât de urât încât o singură declarație pozitivă despre el să atragă apostrofările unui oraș întreg?

Cine e și de unde vine Mike Ashley

Aventura lui Ashley la cârma „coțofenelor” începuse promițător. Fotografie via Sport Bible

Povestea lui Mike Ashley începe în adolescență, după ce visele sale de a deveni jucător profesionist de squash, pentru care a și renunțat la școală, unde oricum nu avea note prea strălucite, sunt năruite de o accidentare. Atunci se hotărăște, natural, să devină antrenor de squash.

În această perioadă, își deschide primul magazin de sport, Mike Ashley Sports, în Maidenhead, folosindu-se de un împrumut de zece mii de lire de la familie. De aici totul merge doar în sus și, destul de repede, actualul erou negativ de la Newcastle ajunge să dețină peste o sută de astfel de magazine de-a lungul Marii Britanii, redenumite Sports Soccer. Ulterior, Ashley s-a orientat spre a cumpăra diverse branduri printre care și Donnay, Everlast sau Lonsdale.

Sports Direct International, compania fondată de Ashley în 1982, deține toate aceste branduri, având circa patru sute de magazine în Marea Britanie. Astăzi, averea personală a lui Ashley este estimată la peste două miliarde de lire sterline.

Pe 23 mai 2007, Mike Ashley a cumpărat 41,6% dintre acțiunile lui Newcastle United, plătind în total 55 de milioane de lire sterline lui Sir John Hall. Până în iulie același an, miliardarul a cumpărat și restul acțiunilor, devenind singurul deținător al clubului. Ashley a început cu dreptul și a plătit imediat datoriile imense moștenite de la conducerea anterioară.

La începutul „domniei”, lumea era mai mult intrigată și plăcut surprinsă decât revoltată de noul patron. Ashley își petrecea destul de mult timp prin barurile din Newcastle și era prezent la toate meciurile, îmbrăcat în tricoul echipei. Pe 10 noiembrie, clubul Sunderland i-a interzis lui Ashley să poarte tricoul lui Newcastle pe Stadium of Light în derby-ul Tyne-Wear. Era clar: Ashley era un suporter adevărat. One of our own, cum ar zice englezii. Dar cât de mult se înșelau.

Cearta cu Keegan și redenumirea stadionului după compania pe care o deține

Relațiile s-au răcit rapid, iar protestele suporterilor au devenit tot mai dese. Fotografie via contul de Twitter The Chronicle

Popularitatea lui Ashley a crescut și mai tare atunci când l-a numit antrenor al echipei pe faimosul Kevin Keegan, la jumătatea lui ianuarie 2008, în locul deloc iubitului Sam Allardyce. De acolo însă, totul a început să își schimbe direcția, iar fanii au avut tot mai multe motive pentru a-și arăta nemulțumirea față de Ashley. Inclusiv prin petiții online sau proteste organizate în centrul orașului.

Mandatul lui Keegan n-a durat prea mult. Legenda lui Newcastle și-a dat demisia în septembrie 2008, nemulțumită de intervențiile directorului sportiv de la acea vreme, Dennis Wise. „Părerea mea e că un antrenor trebuie să gestioneze situația. Cluburile nu ar trebui să-i impună tehnicianului un jucător pe care nu-l dorește”, spunea atunci Keegan, o declarație desprinsă parcă din peisajul fotbalului românesc.

Fanii și-au arătat imediat nemulțumirea și au protestat față de Wise și Ashley, pe care i-au numit „Cockney Mafia”. Avea să fie primul moment de tensiune într-una dintre cele mai controversate relații patroni-fani din ultimele decenii.

După un interimat al lui Joe Kinnear și o încercare nereușită a lui Ashley de a vinde clubul, pentru ultimele opt etape a fost numit pe bancă eroul local Alan Shearer. Totuși, cu doar cinci puncte adunate în opt meciuri, Newcastle a retrogradat la sfârșitul sezonului 2008/2009.


Citește și: Declinul lui Anji Mahacikala, clubul din Caucaz care a aruncat sute de milioane de dolari ca să cucerească Europa


Deodată, optimismul și atitudinea pozitivă față de Mike Ashley s-au evaporat. Patronul a început să fie criticat pentru numirea în funcțiile de conducere a unor oameni care n-au tangențe cu fotbalul.

Ulterior, clubul a anunțat că va încerca să vândă dreptul de nume al stadionului, ca să strângă fonduri pentru a-și plăti datoriile. Evident, schimbarea numelui unuia dintre cele mai vechi stadioane din Anglia n-avea cum să fie primită bine de fani.

Dar abia următoarea mișcare este cu adevărat fascinantă. Nu numai că patronul a decis să schimbe numele stadionului, dar compania care a „cumpărat” drepturile a fost chiar Sports Direct International. Da, tocmai firma deținută de Ashley. Practic, St James’ Park s-a redenumit Sports Direct Arena, transformându-se din casa unui club de tradiție al Angliei într-un mare panou publicitar pentru Ashley.

Chiar dacă mutarea n-a fost una definitivă și Ashley chiar a regretat-o mai târziu, catalogând-o „stupidă”, în momentul acela relațiile dintre patron și fani s-au rupt iremediabil.

Dictatura de la Sports Direct l-ar face gelos și pe Kim Jong-un

Fanii lui Newcastle au creat și-un site anti-patron. Fotografie via Twitter

Newcastle United este descrisă de majoritatea presei din Anglia ca fiind un „sleeping giant”. Sub conducerea lui Ashley, gigantul nu pare că se va trezi vreodată. Politica de transferuri sub regimul său a fost achiziționarea tinerilor sub 26 de ani doar pentru a fi apoi revânduți pe sume imense.

Sigur că acest lucru poate aduce performanțe pe moment, cum a fost sezonul de succes sub Alan Pardew, când „coțofenele” au ajuns pe loc de cupe europene. Însă, pe termen lung, Newcastle rămâne doar o tarabă pentru cluburile mai mari. De altfel, să nu uităm că gruparea de pe St James’ Park a retrogradat de două ori în perioada Ashley, iar în această stagiune o așteaptă o bătălie crâncenă pentru a evita o nouă cădere în Championship.

Sentimentele de dispreț ale suporterilor față de patronul clubului favorit au fost alimentate și de „gura spurcată” a lui Mike Ashley. De-a lungul anilor, acesta a anunțat că vinde Newcastle mai des decât și-a schimbat Pogba frizura. OK, e o exagerare, puține lucruri se întâmplă atât de des, însă adevărul e că patronul a spus de trei ori – până acum – că dorește să vândă clubul.

Fiind un negociator aprig, totul a eșuat de fiecare dată, cel mai probabil pentru că potențialul cumpărător nu a oferit suma cerută de Ashley. Dar o chestiune e sigură. În momentul în care ai un patron care pare că vrea constant să scape de echipă și care a declarat la numai câteva luni după ce a cumpărat Newcastle că nu se pricepe să conducă un club de fotbal, speranțele pentru un viitor strălucit sunt foarte mici.


Citește și: Șapte lucruri pe care trebuie să le știi despre fotbalul din Coreea de Nord


Deși nu are legătură directă cu Newcastle United, felul în care Ashley alege să își conducă afacerile în general e relevant în contextul dat. O investigație a celor de la The Guardian, din 2015, a dezvăluit cum muncitorii din depozitele Sports Direct primesc practic un salariu sub minimul pe economie. Asta i-a făcut pe cei de la The Times să-l compare pe Ashley cu dictatorul nord-coreean Kim Jong-un.

Ei sunt percheziționați la sfârșitul fiecărei ture, timp suplimentar pentru care nu sunt plătiți, și li se rețin sume mari din salarii dacă întârzie chiar și un minut. În plus, perchezițiile sunt mai dure decât te-ai aștepta: sunt date jos toate straturile de haine, până la lenjeria intimă, din cauza îngrijorării conducerii că s-ar putea fura.

Angajații sunt concediați dacă primesc șase buline negre. Acestea sunt acordate pentru încălcări ale regulamentului precum „luat liber din motive de sănătate, „erori”, „pauze de toaletă prea lungi”, „pierdut timpul”, „vorbit prea mult” sau „folosirea telefonului mobil”. În urma acestor abuzuri, compania a fost amendată cu două milioane de lire, iar Ashley a fost de acord să plătească pagube de un milion de lire angajaților.

„Mike Ashley a recunoscut deja că nu e omul care să ducă clubul înainte. Protestele noastre nu se vor opri, ba chiar se vor înteți, până când Ashley va vinde Newcastle unei persoane potrivite”, spunea, cu două luni în urmă, liderul unei grupări de fani ai „coțofenelor”. Însă bătălia suporterilor cu patronul se poartă deja de un deceniu, iar sfârșitul ei pare încă departe.

Comentarii