În anul în care Oțelul Galați a cucerit neașteptat titlul în Liga 1, 2011, a mai existat o surpriză: pe prima scenă a jucat și anonima Victoria Brănești, formația propulsată de Ilie Stan în elita fotbalului mioritic. Spre deosebire de alte echipe comunale, cum ar fi FC Voluntari sau (chiar) Internațional Curtea de Argeș, Victoria Brănești avea mulți ani de activitate în spate. Ilfovenii s-au înființat în 1968, dar în prezent sunt dezafiliați.
Timp de aproape 40 de ani, Victoria Brănești a jucat în ligile inferioare din județul Ilfov. Mai exact, timp de patru decenii, echipa din Brănești s-a duelat cu Periș, Petrăchioaia, Islaz sau Pasărea. Un autentic „sunday league football”, în varianta românească. În 2007, trupa din Brănești a reușit să promoveze în liga a treia, pentru prima dată în istoria sa, iar de acolo a pornit un urcuș nescontat.
Ilie Stan, omul care a schimbat soarta Brăneștiului

În primul sezon la liga a treia, Victoria Brănești s-a clasat pe locul opt. Un rezultat decent, având în vedere istoria „de județ” a grupării. Apoi, în sezonul 2008/2009, Ilie Stan a preluat trupa din Brănești, iar totul avea să capete o turnură spectaculoasă. „Mie să-mi faceți stadion de Liga 1, că noi acolo ne oprim”, le-a transmis Stan conducătorilor echipei. Toată lumea a râs de el la început, însă mai apoi au realizat că avea dreptate.
Mai întâi, „Iliesta” a dus echipa în liga a doua, iar anul următor a reușit inimaginabilul: promovarea în Liga 1. Ilfovenii au câștigat prima serie din liga a doua, în 2010, după o stagiune extrem de solidă. La Brănești n-au jucat niciodată fotbaliști uriași. Cele mai sonore nume ar fi Augustin Chiriță și Viorel Nicoară. Ilie Stan formase însă un grup foarte puternic, numai că totul s-a terminat în 2012, când echipa a fost dezalifiată de FRF.
Într-un reportaj realizat de Ilfov Sport, foști oameni din cadrul clubului au recunoscut că Ilie Stan era un rockstar în Brănești: „Înainte de meciuri, Ilie Stan aducea echipa aici și, dacă era vreme frumoasă, se punea la un rummy cu băieţii, iar grătarele sfârâiau de dimineaţă până seară. Trăiau toţi bine, iar fotbalul era doar finalul unei sărbători lungi. Apoi plecau spre Buzău, unde se jucau partidele oficiale din primul eşalon.
Ţin minte când a venit pe stadionul nostru Cornel Dinu și ne-a zis: «Bă, băieţi, ce v-aţi aruncat la Liga I? Locul vostru era în B, nu pe prima scenă». A avut dreptate, doar că noi am ajuns în faţă datorită ambiţiei nebunești a lui Ilie Stan. Măcar am văzut și noi cum a fost, plus că mulţi înjurau când veneau cu autocarul, deoarece aţi văzut și voi ce strâmtă e strada spre stadion! Oricum, Ilie Stan a fost rege aici și nu știu dacă va mai exista vreun om ca el la Brănești.”
Liga 1, o pălărie prea mare pentru micuța localitate în care s-a născut Hîldan

La ultimele meciuri din liga a doua, înaintea promovării, suporterii se gândeau cu stupoare la partidele cu Dinamo și CFR Cluj: „Bem și noi cât mai putem. Am înțeles că în Liga 1 nu avem voie să consumăm alcool în tribune”, se amuzau localnicii.
Până la accederea în prima ligă, Brăneștiul era celebru datorită lui Cătălin Hîldan. „Unicul căpitan” s-a născut în localitatea din Ilfov, astfel că stadionul și strada pe care se află arena din zonă poartă numele fostului dinamovist. Stadionul are o capacitate de circa trei mii de locuri și e departe de standardele acceptabile în prima divizie, astfel că Victoria Brănești a fost nevoită să dispute meciurile din Liga 1 la Buzău.
Cornel Dinu a avut dreptate, măcar într-o oarecare măsură. Liga 1 a fost o pălărie prea mare pentru echipa lui Ilie Stan. Victoria Brănești a încheiat sezonul 2010/2011 pe locul 16 din 18, cu 25 de puncte. Cinci victorii, zece egaluri și 19 înfrângeri a înregistrat Brăneștiul. Golaverajul a fost -26, al doilea cel mai slab din campionat, după Unirea Urziceni, care a terminat cu -40.
Victoria Brănești a reușit să învingă Craiova, Pandurii Tg. Jiu, „U” Cluj, Unirea Urziceni și Gloria Bistrița, în singurul sezon petrecut în Liga 1. Cel mai drastic eșec a fost acel 7-1 pe care i l-a administrat Rapidul. În tricoul vișiniu evoluau atunci Cesinha, Bozovic, Spadacio, Mihai Roman sau Rui Duarte. Brăneștiul s-a revanșat în retur, reușind să smulgă un punct, după un 0-0. Un alt rezultat notabil al ilfovenilor a fost un 1-1 cu Oțelul Galați.
În acel sezon, Oțelul a câștigat campionatul, iar Poli Timișoara și FC Vaslui au completat podiumul. Iar Rapid termina pe locul al patrulea, peste Steaua și Dinamo. Ei bine, se pare că Doar Dinamo București a rămas în Liga 1. În cazul FCSB-ului, lucrurile sunt prea complicate pentru a mai despica firul în patru. Cert este că avem o primă ligă în care nu mai activează Steaua.
După acea aventură trecătoare, Brăneștiul a rămas măcar cu satisfacția că este cea mai mică localitate din istoria Ligii 1. Cu circa opt-nouă mii de locuitori la ultimul recensământ, ilfovenii au devansat Scorniceștiul.
Plecarea lui Ilie Stan și „trecerea în neființă” a Victoriei

Revenirea în Liga 2 a consemnat finalul aventurii de la Brănești. Fără bani, echipa a terminat pe ultimul loc, după care a fost dezafiliată de FRF. Ilie Stan a plecat de la echipă înainte de finalul sezonului 2010/2011.
„Iliesta” a spus că echipa ajunsese la fundul sacului și nu mai reușea să-și motiveze jucătorii: „Sunt un antrenor căruia în place să câștige. Pierd un joc, două, dar nu pot să pierd la infinit. Jucătorii nu mai receptau nimic din mesajele mele. Am făcut compromisuri, mi-am bătut joc de meseria asta și nu mai vreau să o fac. Am muncit foarte mult aici, am acumulat în trei ani cât alții în zece”.
La circa o lună de la demisie, Ilie Stan i-a atacat pe reprezentanții primăriei și a dezvăluit cât de dezastruoasă era situația financiară: „S-au acumulat foarte multe frustrări de-a lungul sezonului. Principala a fost cea legată de faptul că a trebuit să disputăm partidele de acasă la Buzău şi apoi la Chiajna. Pe urmă, trebuie subliniat faptul că Primăria Brăneşti nu ne-a ajutat cu absolut nimic de când am obţinut promovarea în Liga 1. Am făcut un sistem de recompensare cu prime mari şi salarii mici, dar mereu au fost probleme cu banii.
Citește și: Fotbalul din Turnul Chindiei, de la berile cu Dobrin până la „FCSB vs. Steaua” în variantă dâmbovițeană
După eşecul de la Târgu Mureş (scor 0-4), ne-am întors acasă, iar a doua zi am programat antrenamentul. Ajuns la stadionul din Brăneşti, am constatat că gazonul nu e tuns şi nu e pregătit. Îngrijitorul mi-a spus că nu mai avea benzină pentru maşina de tuns iarba! Atunci m-am înfuriat, am convocat o şedinţă cu cei din conducerea echipei şi am decis să plec!”
Au trecut șapte ani de când Victoria a dispărut din fotbalul românesc, însă oamenii din Brănești speră că fotbalul va reveni cândva la viață în micuța lor comună, așa cum s-a întâmplat prin alte părți. Până atunci, rămân amintirile cu Ilie Stan și ascensiunea impresionantă a Victoriei.