Istoria românilor în Serie A începe devreme, în 1932, cu arădeanul Gyula Emil Mikossy, care în 1932 ajungea la Genoa. Cunoscut în Italia sub mai multe nume – Alfredo Micossi, Giulio Micossi sau Emilio Micossi, mijlocașul n-a confirmat însă în Liguria, unde a jucat doar trei partide. A fost apoi trimis la Catania, în Serie B, club pentru care a evoluat cinci ani, înainte să revină în țară și să-și încheie cariera la Gloria Arad.
Aventura jucătorilor români în Italia a continuat imediat după război, odată cu instaurarea regimului comunist. Nemulțumiți de noua conducere, mulți români, printre care și sportivi, au părăsit țara ca să-și refacă viața în străinătate.
Astfel, la sfârșitul anilor ’40, în Italia jucau cinci fotbaliști români, care au rămas (mai mult sau mai puțin) în istoria fotbalului din Peninsulă.
Iosif Fabian a fost campion al Italiei cu Torino
După ce comuniștii au desființat echipa Carmen București, în 1947, Iosif Fabian s-a decis să plece în Italia, la AC Torino. Clujean născut în 1923, Fabian nu era la prima experiență în străinătate. În sezonul 1943-1944 jucase la Szegedi AK, în Ungaria, pentru care marcase 19 goluri în 31 de meciuri.
Ajuns în Italia, Fabian a contribuit cu nouă goluri la titlul obținut de Torino în 1948, însă i-a fost greu să se impună ca titular la clubul din Piedmont. La finalul sezonului a plecat la Lucchese, tot în Serie A, unde a marcat 12 goluri în 28 de partide. A mai petrecut doi ani la Bari, cu care a retrogradat de două ori, apoi și-a continuat cariera în Franța (la Cannes și Roubaix-Tourcoing) și Portugalia (la Sporting și Barreirense).
După ce-a agățat ghetele în cui, Fabian, care a adunat trei prezențe și un gol pentru naționala României, a antrenat diverse echipe în Portugalia și în Mozambic. A murit în iulie 2008, la 84 de ani, în orășelul portughez Cascais, unde locuia.
Citește și: Stelistul rebel care a marcat pe Camp Nou: a fugit de Ceaușescu și a ajuns „regele petrecerilor” în Italia
Florian Radu a ajuns la AS Roma în locul lui Kubala
Bucureștean născut în 1920, Florian Radu a evoluat opt ani pentru Rapid, între 1939 și 1947, echipă alături de care a cucerit trei Cupe ale României. Când comuniștii au venit la putere, mijlocașul a plecat din țară și a fost la un pas să meargă la Lazio, cealaltă forță din capitala Italiei, sau la Novara.
Până la urmă, a ajuns la AS Roma în ianuarie 1949, într-o perioadă în care romanii traversau o gravă criză de efectiv și încercau cu disperare (dar fără succes) să-l transfere pe legendarul fotbalist maghiar Laszlo Kubala. Dar fotbalistul român n-a avut impactul scontat. A rămas un singur sezon la clubul din capitală, pentru care a adunat doar cinci prezențe și două goluri, dintre care unul din penalty.
De la Roma a plecat la Cosenza, în Serie C, unde a jucat un singur sezon și a ratat de puțin promovarea cu gruparea din Calabria. A mai evoluat un an pentru Marsala, tot în a treia ligă din Italia, apoi s-a mutat în Franța. Cariera de fotbalist și-a încheiat-o în 1956, an în care a devenit și antrenor, pregătind-o vreme de un sezon pe Epinal, din nord-estul Franței. A murit în noiembrie 1991, la 71 de ani.
Norberto Hofling a fost golgheterul lui Lazio
Născut în 1924 în Basarabia, la Cernăuți, oraș care în acea vreme aparținea României, Norberto Hofling a avut o carieră impresionată atât ca jucător, cât și ca antrenor. Atacant de meserie, a jucat mai întâi în țară, la Dinamo Cernăuți și Ciocanul București, după care s-a dus în Ungaria. A rupt gura târgului la MTK, echipă pentru care a înscris de 23 de ori în 24 de meciuri, iar Lazio l-a transferat în iarna lui 1949.
A rămas la Roma două sezoane, perioadă în care a fost golgheterul echipei. În total, Hofling a punctat pentru laziali de 25 de ori în 72 de meciuri, ajutându-i să termine două sezoane la rând pe locul patru. De la Lazio s-a dus la Pro Patria, unde a rămas trei ani, iar cariera și-a încheiat-o în 1956, la Vicenza.
Imediat după retragere, a devenit antrenor. Între 1957 și 1981 a pregătit diverse echipe din Belgia (FC Bruges, Anderlecht, Gent), Olanda (Feyenoord) și Italia (Pro Patria). Hofling, care obținuse și cetățenia belgiană, s-a stabilit la Bruges, oraș în care a și încetat din viață, în aprilie 2005, la 80 de ani.
Citește și: Momentul în care marele Pele a oprit un război civil. Adevăr sau legendă?
Ioan Bogdan a jucat doar patru partide pentru Bari
Înainte să ajungă în Italia, Ioan Bogdan mai avusese o experiență în Occident, în 1938 fiind împrumutat de Rapid în Franța, la Red Star Paris. Născut în 1915, atacantul și-a început cariera la Unirea Tricolor, după care a evoluat zece sezoane – între 1936 și 1946 – la Rapid București, pentru care a marcat 55 de goluri.
În 1946 a plecat în Ungaria, la MTK Budapesta, un an mai târziu ajungând la Bari, în Serie A. Într-un an excelent pentru gruparea din sudul Italiei (Bari a terminat pe 11), Ioan Bogdan n-a reușit să se impună. A apărut pe teren doar în patru partide și a înscris un singur gol, după care s-a retras din fotbal.
Între 1966 și 1970, a antrenat în Liban, unde a câștigat două titluri de campion. A strâns 12 selecții la naționala României, cu care a jucat la Cupa Mondială din 1938. A murit la București, în 1992, la 77 de ani.
Citește și: Istoria nonconformistă a lui Union Berlin, clubul care de Crăciun adună 30 de mii de fani pe stadion
Nicolae Simatoc a fost antrenat la Inter Milano de Giuseppe Meazza
Nicolae Simatoc (fotbalistul care a jucat la Barcelona) a fugit din România în 1947 și nu avea să se mai întoarcă niciodată acasă. Născut la Cernăuți, dar format ca fotbalist la Ripensia Timișoara, Simatoc a jucat două sezoane la Inter Milano, până în 1949. În primul său an în Italia, a fost antrenat de legendarul Giuseppe Meazza, însă Inter a terminat abia pe 12.
Al doilea sezon a fost mai bun, iar Inter a încheiat Serie A pe poziția a doua. Românul a avut în total 17 apariții și trei goluri pentru clubul milanez. Înainte să ajungă la Barcelona, Simatoc a evoluat un sezon la Brescia, în Serie B, unde a marcat de opt ori în 30 de meciuri.
După ce s-a lăsat de fotbal, a antrenat echipe obscure în Spania, Cipru și Australia, țară în care s-a și stabilit. Și-a deschis un cazino în orașul Sydney, iar apoi a devenit jucător profesionist de poker. A încetat din viață în 1978, la Sydney, după un atac de cord suferit în timp ce juca o partidă de cărți.
