Născut la câteva luni după Revoluție, Petrișor Voinea s-a mutat în Italia împreună cu părinții săi când avea doar nouă ani. În Peninsulă a început să joace fotbal organizat, a evoluat pentru diverse echipe locale din eșaloanele inferioare, după care, la 24 de ani, a plecat să cucerească Asia. Din 2014, atacantul originar din Ivești, Galați, a jucat în țări exotice precum Vietnam, Hong Kong sau Arabia Saudită.
În România a evoluat doar două luni, în vara lui 2015. A semnat cu Petrolul în iulie, însă în septembrie i-a fost reziliat contractul, după ce apucase să bifeze numai trei apariții în tricoul ploieștenilor. În total, „globetrotterul” Voinea a prins în Liga I doar 84 de minute, în partidele „găzarilor” cu FCSB, Iași și CFR Cluj.
La începutul acestui an s-a transferat în Malaezia, unde a semnat un contract cu PDRM FA, din capitala Kuala Lumpur. Aflat în cantonament cu echipa sa, care se pregătește de startul noii ediții a campionatului din Malaezia, Petrișor Voinea a povestit pentru The Playmaker cum e viața de fotbalist în câteva dintre cele mai exotice țări de pe glob.
Livorno Calcio, punctul culminant din perioada Italia
„Perioada petrecută în Italia m-a ajutat enorm în carieră. Am făcut tot junioratul acolo, așa că pot spune că am la bază școala de fotbal italiană. Am trecut prin toate etapele, am avut o creștere constantă, iar punctul maxim l-am atins când am jucat în Serie B cu Livorno Calcio, în sezonul 2008-2009. Am mai evoluat la Sangiustese, Recanatese sau Sambenedettese, Subasio sau Manduria, echipe care mi-au oferit încredere și siguranța că într-o zi voi reuși. Pentru că, indiferent de divizie, în Italia se joacă fotbal la nivel înalt.”
Un clip pe Youtube i-a adus un contract în Vietnam
„În perioada aceea jucam la o echipă din liga a patra în Italia. Antrenorul echipei mă sfătuia să-mi fac un videoclip pe Youtube cu golurile și acțiunile mele, ca să mă vadă cineva. Am făcut clipul, iar după vreo trei luni de la încărcarea lui am primit un email care mi-a schimbat viața, de la o firmă de impresariat cu doi asociați – un australian și un englez. Mi-au zis că sunt impresionați de tehnica și viteza mea și că și-ar dori să lucrăm împreună. Tot atunci mi-au spus că ei lucrează doar în Asia. Răspunsul meu a fost «Da!».
După alte două luni, am primit un telefon de la unul dintre ei. Mi-au zis că două echipe din prima ligă a Vietnamului vor să mă vadă. La cinci zile de la acel telefon, eram deja în drum spre Vietnam. Am stat trei zile în probe, am jucat două meciuri în care am înscris două goluri și așa am semnat cu Ninh Binh FC.”
Șobolan la rotisor, delicatesa locală
„Vietnamezii sunt pasionați de fotbal, e un fel de religie pentru ei. Meciurile se dispută cu stadioanele pline și de apreciat e că vin oameni de toate vârstele, nu doar tineri. E un sport popular, în care vietnamezii investesc mult, de la bani până la timp și atenție față de jucători. Nu stau grozav din punct de vedere tactic (ăsta chiar e un mare minus pentru ei), însă pun accent puternic pe alergat. Antrenamentele erau foarte dure, îmi aduc aminte că la finalul ședințelor de pregătire eram toți atât de obosiți că nu mai scoteam niciun cuvânt.
Ca stil de viață, m-a șocat că foarte multe persoane mâncau șobolan la rotisor. Se vinde la orice colț de stradă, e cam ca shaorma la noi.”
Citește și: „Aici până și managerul clubului ajută la curățenie!” Andrei Ciolacu, uimit de ce-a găsit în Singapore
Singur la capătul lumii
„Nu o să uit niciodată ziua în care am ajuns în Vietnam. Am aterizat în capitala Hanoi, de acolo am plecat la hotel cu șoferul impresarului meu. Mi s-a zis să mă pregătesc, că a doua zi mergem în cantonamentul echipei Ninh Binh. Mi-am pus în rucsac pașaportul și două perechi de ghete, fără să știu că aveam să călătoresc cu avionul către An Gian, unde era cantonată echipa. Atunci am simțit pentru prima dată cât de greu e să fii singur la capătul lumii.
Dar n-am avut timp să mă plâng, a trebuit să mă adaptez, că abia ce semnasem primul meu contract profesionist. Când intram pe teren, la antrenamente sau meciuri, uitam de tot. Eram doar eu, mingea și poarta. Așa am ajuns să câștig încrederea conducerii, a coechipierilor și a fanilor, devenind pentru ei «românul care dă totul pe teren».”
Traficul infernal din Hong Kong
„După ce am jucat cu Ninh Binh în Liga Campionilor Asiei (unde am marcat trei goluri în patru meciuri), m-a remarcat cineva din Hong Kong. Cei de la Sun Pegasus mi-au propus un contract de nerefuzat pe doi ani de zile. Un amestec de frumos și extraordinar, cu clădiri care parcă se-ntrec în înălțime, Hong Kongul rămâne cel mai frumos loc în care am fost vreodată. Totul m-a surprins aici, de la disciplina și profesionalismul lor, până la respectul pe care-l au pentru tot.
Ce nu mi-a plăcut? Aglomerația infernală din trafic. Peste tot – pe străzi, în mall-uri – e plin de oameni, indiferent de oră. Ca să ajung unde aveam nevoie, trebuia să plec de acasă cu circa două ore înainte.”
Coșmarul de la Petrolul, unde i-a fost falsificată semnătura
„Dorința de a juca în țara mea m-a făcut să renunț la un contract bun în Hong Kong pentru a semna unul de patru ori mai mic cu Petrolul Ploiești. Perioada de acolo a fost grea și urâtă, din toate punctele de vedere. Nu doar că nu am avut loc în lotul echipei, dar am fost tratat teribil. Am fost obligat să reziliez contractul, iar totul s-a concretizat prin a mi se falsifica semnătura în mai multe documente. Avocații mei se ocupă de asta, însă amintirile rămân. În anul acela, mulți colegi de la Petrolul au trecut prin ce-am trecut și eu.
Dacă atunci am renunțat la tot pentru nimic, acum am o familie care mă împiedică să risc. Recunosc, inima mea e acasă, dar rămâne de văzut dacă destinul îmi va oferi sau nu șansa să joc din nou în România.”
Arabia Saudită, paradis financiar pentru fotbaliștii străini
„În Arabia Saudită, nivelul fotbalistic e mult peste țările din Asia de Sud-Est. Saudiții sunt profesioniști în totalitate, pentru ei singurul sport care există e fotbalul. La orice colț de stradă vezi copii care bat mingea, la 12 sau la trei noaptea. Nu țin cont de nimic. Fotbaliștii de aici sunt bine plătiți, atât ca salarii cât și ca bonusuri. Spre exemplu, un străin din prima ligă poate câștiga și 3-4 milioane de dolari pe an.
În schimb, în Vietnam, salariile anuale depășesc rar suma de 120 de mii de dolari. Însă cel mai important e că drepturile financiare sunt plătite la timp, fără întârzieri. La finalul contractelor, fotbaliștii nu pierd nici măcar un dolar din suma stabilită inițial.”
Golul de poveste al carierei sale
„Când evoluam în Arabia Saudită, la Wej, am avut un meci în Cupa Regelui cu Al-Shabab, una dintre cele mai titrate echipe din țară. Noi eram un club mic, dar cu jucători ambițioși. Toți au pariat că vom pierde, însă am câștigat cu 1-0. Eu am marcat golul victoriei, iar în repriza a doua am purtat banderola de căpitan al echipei.
Satisfacția uriașă a fost că după meci, antrenorul lor, cunoscutul Sami Al-Jaber, m-a lăudat și a declarat că a pierdut meciul și calificarea «din cauza atacantului român pe care l-am avut astăzi adversar»”
În Malaezia e păzit în permanență de polițiști înarmați
„În urmă cu șase săptămâni, impresarul meu a venit cu o propunere din Malaezia. Eram liber de contract, așa că am acceptat. Am venit aici, am dat probe, iar după două zile – timp în care am făcut un antrenament și am jucat un meci în care am dat gol – antrenorul și conducerea lui PDRM FA mi-au zis să nu-mi fac alte planuri, că rămân la ei pentru sezonul care vine. Sunt de patru săptămâni în Kuala Lumpur, capitala țării, dar încă n-am apucat să văd prea multe, pentru că am fost într-un cantonament în Indonezia. M-a surprins un lucru, că aici suntem păziți în permanență de polițiști înarmați. Asta pentru că PDRM e echipa Poliției.”
Citește și: Românul care a antrenat în Africa Neagră și a trăit războiul din Siria. „Nu sunt nici preot, nici imam!”
