Fotbalul din Coreea de Nord, cel mai restrictiv și izolat stat de pe planetă, este aproape necunoscut în exteriorul țării. Singurele momente în care nord-coreenii s-au aflat în atenția lumii datorită fotbalului au fost cele două campionate mondiale la care echipa lor națională a participat.
Prima apariție la Mondial, în Anglia 1966, a fost chiar una istorică pentru țara aflată atunci în mâinile dictatorului Kim Il-sung. Coreea de Nord a învins Italia și s-a calificat în sferturile de finală, unde a condus-o pe Portugalia lui Eusebio cu 3-0. Însă până la final a încasat cinci goluri și a fost eliminată din competiție.
În schimb, ediția din 2010 a fost teribilă pentru nord-coreeni. „Chollima” – așa cum este cunoscută echipa națională a Coreei de Nord, după un cal mitologic înaripat, prea rapid și prea elegant pentru a fi călărit de muritori – a pierdut toate cele trei partide din Africa de Sud, două dintre ele la scor: 0-7 cu Portugalia și 0-3 cu Coasta de Fildeș.
Ca la orice subiect legat de Coreea de Nord, sunt puține lucruri pe care le știm cu siguranță despre cum arată fotbalul la Phenian. Dar ce știm este surprinzător:
1. Meciurile locale se desășoară într-o liniște deplină
Fotbalul este cel mai popular sport din Coreea de Nord, iar partidele importante din campionat se desfășoară cu zeci de mii de spectatori în tribune. Însă oamenii prezenți pe stadion nu se manifestă în niciun fel pe durata meciurilor, care se desfășoară într-o tăcere adâncă. Un reportaj realizat de BBC în 2013 arată cum într-un stadion plin-ochi, 50 de mii de oameni urmăresc o partidă locală fără să aibă vreo reacție sau să scoată vreun sunet.
Nimeni nu scandează, nimeni nu flutură steaguri sau fulare ale echipei favorite, însă toți cei prezenți au înfipte-n piept insigne cu chipul Marelui Lider. În schimb, se pare că la meciurile internaționale reacțiile sunt permise, iar scandarea preferată a fanilor este: „Glorie, glorie, Kim Jong-un!”.
2. Selecționerul echipei naționale este un norvegian
În mai 2016, federația din Coreea de Nord l-a angajat ca selecționer pe Jorn Andersen, un norvegian care a jucat și a antrenat vreme îndelungată în Germania. Andersen este al doilea selecționer străin din istoria Coreei de Nord, după maghiarul Pal Csernei. Chiar dacă a fost criticat dur în țara sa pentru că a acceptat să lucreze pentru regimul de la Phenian, norvegianul nu regretă decizia.
„Trăiesc cu soția într-un hotel din Phenian la fel ca în Europa. Orașul e liniștit, curat și nu există criminalitate. Jucătorii pe care-i antrenez sunt prietenoși, muncesc din greu și sunt mereu motivați. În Europa aveam fotbaliști care-mi spuneau «Sunt obosit, nu vreau să mă antrenez azi!». Cei de aici nu sunt niciodată obosiți. Vor să-și facă meseria și să învețe noi lucruri”, afirmă Andersen.
3. Cel mai mare stadion din lume e în Coreea de Nord
„Rungrado May Stadium” este fix genul de stadion pe care te aștepți să-l vezi în Coreea de Nord: o construcție gigant, proiectată să reflecte puterea și hărnicia poporului. Arena a fost inaugurată pe 1 mai 1989 și avea atunci o capacitate de 150 de mii de locuri. Între timp, a suferit numeroase modificări, iar numărul de locuri a fost redus.
Nord-coreeni n-au oferit o cifră oficială, însă conform experților care au analizat fotografiile stadionului, acesta poate găzdui la ora actuală aproximativ 114 mii de oameni. Interesant e că la doar 800 de metri de „Rungrado May Stadium” se află un alt stadion uriaș, „Kim Il-Sung Stadium”, cu o capacitate de 50 de mii de locuri.
4. Partidele din campionat sunt anunțate cu doar o zi înainte
Programul meciurilor interne nu sunt cunoscute dinainte, cum se întâmplă în toate campionatele din lume, ci sunt anunțate cu o zi înainte să se dispute. Până la sfârșitul lui 2017, nici măcar nu a existat o ligă în adevăratul sens, ci doar o serie de turnee desfășurate de trei ori pe an, în februarie, mai și iunie. Ordinea finală a echipelor era stabilită în funcție de rezultatele obținute în cadrul acestor turnee.
Din acest motiv, echipele din Coreea de Nord n-au participat la competițiile continentale inter-cluburi până în acest an, când campioana țării – un club numit 25 aprilie (botezat după ziua în care Kim Il-sung și-a fondat armata) – a ajuns în semifinalele AFC Cup.
Citește și: Românul care a antrenat în Africa Neagră și a trăit războiul din Siria. „Nu sunt nici preot, nici imam!”
5. Primul meci transmis live la televiziunea nord-coreeană a fost un 0-7 împotriva Portugaliei
Ca regulă, televiziunea din Coreea de Nord nu transmite live meciurile echipei naționale. Acestea sunt înregistrate și difuzate la câteva ore după fluierul final, pentru a preveni orice incident neprevăzut care ar putea apărea în timpul unei transmisiuni în direct. Spre exemplu, la Mondialul din 2010, nord-coreeni au văzut înfrângerea la limită a naționalei împotriva Braziliei (1-2) abia la 12 ore după ce partida se încheiase.
Încurajate de evoluția bună a echipei, autoritățile de la Phenian au decis să facă ceva în premieră: să difuzeze live următorul joc al Coreei de Nord la Cupa Mondială, cel cu Portugalia. În ciuda dezastrului de pe teren – pe care autoritățile comuniste nu l-au prevăzut – transmisiunea n-a fost oprită, așa că poporul nord-coreean a văzut pentru prima oară limitele națiunii lui.
6. Fotbalul feminin e mai de succes decât cel masculin
Spre deosebire de reprezentativa masculină a țării, selecționata de fotbal feminin a Coreei de Nord chiar contează la nivel internațional. La sfârșitul lui 2017, aceasta ocupa locul 11 în lume, în scădere o poziție față de luna noiembrie. Naționala feminină a participat la patru ediții ale Cupei Mondiale, ajungând până în sferturi în 2007. De asemenea, a câștigat de trei ori Cupa Asiei, ultima oară în 2008.
Fotbalistele din Coreea de Nord nu sunt agresive doar pe teren, ci și în afara lui. În 2006, după un meci jucat în Australia, portărița echipei a atacat-o pe arbitra partidei, care a avut nevoie de protecția forțelor de ordine pentru a scăpa de furia jucătoarelor nord-coreene.
Citește și: Violența extremă a ultrașilor din America de Sud: bătăi crunte, arme și crimă organizată
7. Recompensele pentru victoria în fața SUA: uniforme noi pentru jucători, apă caldă pentru antrenor
Chiar dacă în 1966 echipa națională a ajuns în sferturile Cupei Mondiale, cel mai important rezultat din istoria fotbalului nord-coreean este o victorie cu 2-1 în fața Statelor Unite. Partida, una amicală, s-a disputat în octombrie 1991 la Washington și a fost prima jucată de Coreea de Nord în afara Asiei în ultimii cinci ani.
Selecționerul nord-coreenilor de atunci, ungurul Pal Csernai, povestea că-n lotul de 18 jucători deplasat în SUA s-au aflat și doi membri ai serviciilor secrete, care i-au supravegheat pe fotbaliști la fiecare antrenament.
„Ne-am întors la Phenian noaptea, într-un avion militar, dar aeroportul era plin ca în timpul zilei. Copii cu flori și o mulțime de politicieni au salutat echipa la revenirea acasă. Pentru ei nu fusese un simplu joc, ci politică”, rememora Csernai, decedat în 2013. Drept răsplată pentru victorie, jucătorii nord-coreeni au primit câte o minge, precum și uniforme noi, în timp ce tehnicianul maghiar a fost recompensat cu o cameră nouă, într-un hotel din Phenian în care curgea apă caldă zilnic, nu doar o dată pe săptămână.
Citește și: Istoria nonconformistă a lui Union Berlin, clubul care de Crăciun adună 30 de mii de fani pe stadion
