Probabil că visul oricărui puști care se apucă de fotbal este să marcheze cândva un gol magnific, eventual dintr-o foarfecă spectaculoasă de la marginea careului, într-unul dintre acele momente dramatice în care echipa lui se clatină serios. Rivaldo, magicianul cu stâng formidabil crescut în favelele din Recife, și-a văzut visul îndeplinit într-o seară de vară din 2001.
Ajuns la Barcelona în 1997, de la Deportivo La Coruna, brazilianul avea să petreacă cinci ani pe Camp Nou, perioadă în care a câștigat două titluri și o cupă a Spaniei. Dar apogeul carierei sale în Catalunia a avut loc pe 17 iunie 2001.
Un meci cât un sezon
Înaintea ultimei etape a sezonului, Barcelona ocupa doar locul cinci în La Liga și era în mare pericol să rateze prezența în Champions League. Catalanii o primeau acasă pe Valencia lui Hector Cuper, aflată pe poziția a patra, ultima care garanta calificarea în grupele celei mai importante competiții de pe continent. Oaspeții aveau trei puncte peste Barcelona, dar catalanii i-ar fi devansat pe „lilieci” în cazul unei victorii, datorită rezultatelor directe.
Numai că trupa blaugrana venea după un sezon dezamăgitor. Antrenorul Lorenzo Serra Ferrer, care preluase echipa în vara lui 2000, de la olandezul Van Gaal, fusese demis în aprilie, în urma unei înfrângeri (1-3) cu Osasuna. Cu spaniolul la cârmă, Barcelona ratase și campania europeană: încheiase pe trei grupa din Liga Campionilor (cu Milan, Leeds și Beșiktaș) și apoi părăsise Cupa UEFA, eliminată de Liverpool în semifinale. După plecarea lui Serra Ferrer, pe banca tehnică a fost instalat Carles Rexach, „manta de vreme rea” a catalanilor, însă rezultatele au rămas modeste.
De partea cealaltă, Valencia, cu Adrian Ilie doar rezervă în acea seară, vizita Camp Nou la trei săptămâni după ce pierduse a doua finală consecutivă de Champions League. În plus, dacă ar fi obținut măcar un punct în penultima etapă a campionatului, formația lui Cuper și-ar fi asigurat matematic poziția a patra, doar că „liliecii” cedaseră acasă, pe final de partidă, în fața lui Deportivo. Așa că întâlnirea din Catalunya devenise crucială pentru ambele echipe.
Rivaldo înscrie de două ori, însă nu e de ajuns
Barcelona a început meciul într-un 3-4-3 ofensiv, cu Rivaldo, omul de la care 85 de mii de fani așteptau să facă diferența, poziționat în spatele trioului format din Kluivert, Overmars și Simao Sabrosa. Startul a fost ideal pentru catalani. Trecuseră doar patru minute când starul brazilian a transformat impecabil o lovitură liberă, care a trecut peste zidul jucătorilor Valenciei și s-a oprit în colțul din stânga al porții lui Canizares.
Însă lucrurile nu aveau să fie atât de simple pentru echipa lui Rexach. Ruben Baraja a egalat în minutul 25, iar „liliecii” reveneau pe poziția a patra.
Finalul primei reprize l-a adus din nou în prim-plan pe Rivaldo, cel care nu demult spunea, fără modestie, că dacă ar juca în fotbalul de azi ar înscrie cel puțin 50 de goluri pe sezon și ar fi cel mai bun din lume doi-trei ani la rând. Cu un minut înaintea pauzei, brazilianul a preluat cu dreptul o minge la 20 de metri de poarta lui Canizares, a controlat-o elegant, a scăpat de un adversar, apoi a trimis cu stângul în colțul lung.
De altfel, dintre cele 117 goluri pe care le-a reușit Rivaldo în cei cinci ani la Barcelona, doar 12 au fost marcate cu piciorul mai slab, dreptul. Scorul a devenit 2-1, iar suporterii catalani au stat liniștiți pe timpul pauzei.
Dar Valencia nu a renunțat și imediat după revenirea de la cabine, în minutul 47, Baraja a mai egalat o dată. Pe măsură ce timpul trecea, jucătorii Barcelonei deveneau tot mai impacientați. Încercând să schimbe soarta meciului care se îndrepta spre un egal, Rexach i-a trimis în teren pe Xavi, Petit și Zenden, însă atacurile gazdelor au fost mereu oprite, fie de apărarea aglomerată a echipei lui Cuper, fie de portarul Canizares. Din minutul 86, Valencia s-a baricadat și mai mult în defensivă, odată cu introducerea fundașului sârb Miroslav Djukic în locul lui Pablo Aimar. Totul părea pierdut pentru catalani.
Citește și: Marius Lăcătuș, șeptarul de poveste: lobul care i-a amuțit pe scoțieni și execuțiile de artist ale „Fiarei”
„Un gol la un milion”
Era nevoie de o execuție specială care să salveze meciul, sezonul și viitorul apropiat al Barcelonei. Iar în minutul 88, Rivaldo a decis că e momentul să scoată din pălărie o altă capodoperă. Frank de Boer, apărătorul central al catalanilor, a avansat în jumătatea de teren a „liliecilor” și a lobat mingea la marginea careului. Înconjurat de jucători ai Valenciei, Rivaldo a preluat relaxat balonul, cu pieptul, înspre propria poartă. Probabil că cei mai mulți fotbaliști ar fi pasat înapoi sau, în cel mai bun caz, ar fi încercat să se întoarcă cu fața spre poarta adversă.
Nu și încrezătorul magician brazilian, care cu doi ani în urmă primise „Balonul de Aur”. Rivaldo s-a arcuit spectaculos și a trimis spre poarta Valenciei, cu stângul, din foarfecă. Execuția a fost perfectă, iar mingea s-a oprit în plasa porții lui Canizares, care, deși a plonjat disperat, nu s-a putut opune golului. Evident, fanii de pe Camp Nou au izbucnit de bucurie, la fel și oamenii de pe banca Barcelonei. „Minunat! E cel mai încântător gol pe care o să-l vedeți vreodată! Un gol la un milion, care o să valoreze multe, multe milioane în sezonul următor”, a spus, entuziasmat, comentatorul Sky Sports imediat după reușita de excepție.
Rivaldo, care la precedentele două goluri rămăsese destul de sobru, s-a descătușat și el. Și-a dat tricoul jos și a sprintat spre centrul terenului, unde jucătorii și staff-ul catalanilor l-au prins la mijloc într-un meleu al bucuriei, care a durat câteva zeci de secunde. S-a ales cu un cartonaș galben din partea centralului, însă nu mai conta. Barcelona a prins locul de Champions League, iar Rivaldo a trăit cea mai glorioasă seară din cariera lui.
Peste ani, brazilianul a rememorat momentul acela fantastic: „Un gol incredibil, din trei motive. Execuția a fost uimitoare, a venit în ultimul minut al unui meci extrem de echilibrat și ne-am calificat în Liga Campionilor. Am înscris multe goluri frumoase, dar datorită importanței sale, acesta a fost cel mai reușit dintre toate”.
Citește și: Top 5 cele mai slabe transferuri din istoria Barcelonei
