La luptă strânsă cu Championship, Segunda Division, cunoscută și ca LaLiga 1|2|3, e una dintre cele mai puternice și spectaculoase ligi secunde ale continentului. La fel ca a doua divizie engleză, al doilea eșalon din Spania e un campionat maraton, unde pornesc la start 22 de echipe și se joacă 42 de etape. Cu un asemenea program aglomerat, secretul succesului e reprezentat de constanță și de existența unor loturi numeroase.
În ultimii ani, Segunda Division a fost mereu pe muchie de cuțit. Echipele promovate direct, două la număr, și cele care se califică în play-off (locurile trei-șase, care joacă apoi în sistem semifinală-finală pentru a stabili a treia promovată) s-au decis în ultimele secvențe ale campionatului. Anul trecut, spre exemplu, Real Valladolid și-a asigurat locul de play-off în ultima etapă, pentru ca apoi să obțină promovarea în La Liga.
Dramatismul specific din Segunda atrage și oamenii pe stadioane. Există cluburi care au, în medie, 20 de mii de spectatori la meciurile de pe teren propriu, cum sunt cazurile lui Sporting Gijon în sezonul precedent și Real Zaragoza în actuala stagiune. Adică mai mult decât destule grupări din La Liga.
Iar în timp ce în prima divizie asistăm la o adevărată revoluție a celor mici, cu echipe ambițioase precum Leganes, Eibar, Huesca, Girona sau chiar Getafe, în LaLiga 1|2|3 își fac veacul câțiva „giganți adormiți”. Cluburi care în trecut au însemnat ceva atât pentru fotbalul spaniol, cât și pentru cel continental, dar care din diverse motive nu reușesc să se ridice.
Cluburile care pe vremuri uimeau Europa și nu reușesc să se trezească
Dintre cele 22 de echipe care au pornit la drum în actualul sezon, patru „granzi” atrag atenția în mod deosebit: Deportivo La Coruna, RCD Mallorca, Real Zaragoza și Malaga.
Toate cele patru au avut impact puternic în anumite perioade, mai mult sau mai puțin recente. Trupa galiciană a câștigat titlul și a prins semifinalele Champions League; gruparea din Baleare a cucerit Copa del Rey și a ajuns în ultima finală a Cupei Cupelor; Zaragoza chiar a câștigat defuncta competiție, în timp ce „alb-albaștri” din Andaluzia jucau sferturile Ligii Campionilor cu doar șase ani în urmă.
Pe lângă aceste patru cluburi „grele”, în Segunda regăsim și alte formații pe care le vedeam săptămână de săptămână pe prima scenă din Spania. Granada a jucat șase dintre ultimele șapte sezoane în La Liga, iar Osasuna Pamplona a fost o prezență comună în elită în ultimul deceniu. Las Palmas și Sporting Gijon sunt alte două echipe care au stat mult timp la aceeași masă cu Real și Barcelona.
Tabloul unui campionat în care aproape toată lumea visează la mai bine e completat de cluburi cu ceva tradiție, ca Tenerife, Almeria, Cordoba sau Oviedo – unde a jucat pe vremuri românul Marius Lăcătuș, dar care traversează deja ani buni de insuccese.
De ce există o asemenea concentrație de nume mari în divizia a doua? Ca peste tot, declinul pornește de la finanțe. Fie că s-au trezit fără sponsori, fie că s-au întins mai mult decât e plapuma sau au investit prost, cum e cazul lui Deportivo, toate aceste formații s-au prăbușit din cauza lipsei banilor.
Segunda Division, un campionat cu echipe chibzuite
Tocmai pentru că banii reprezintă o problemă, spre deosebire de Championship, în Segunda nu se-nvârt jucători uriași și nici nu se fac transferuri pe sume amețitoare. În acest sezon, doar Deportivo și-a permis să cheltuiască bani grei, cel mai scump fotbalist adus fiind uruguayanul Diego Rolan, pe 5,4 milioane, de la Bordeaux.
Atente la bugetele lor și la respectarea regulilor impuse de federație, cluburile din a doua ligă spaniolă nu cheltuiesc, de regulă, mai mult decât încasează în perioadele de mercato.
Există, desigur, și nume cât de cât cunoscute, precum vârful Quique, golgeterul campionatului, veteranul Ruben Castro, care a făcut carieră la Betis Sevilla, sau columbianul Adrian Ramos, fostul atacant al Borussiei Dortmund. Însă în majoritate, cluburile din LaLiga 1|2|3 merg pe fotbaliști ieftini, eventual localnici crescuți în propriile academii de juniori.
De regulă, străinii doar completează loturile, iar cei mai mulți sunt oricum vorbitori nativi de limbă spaniolă. Argentinienii sunt cei mai numeroși, urmați de uruguayeni, columbieni și venezueleni. Portugalia și Serbia sunt și ele bine reprezentate în Segunda, după care urmează jucătorii africani, cu mențiunea că mulți dintre ei sunt născuți și crescuți în Spania.
În aceste condiții, echipele sunt destul de apropiate ca valoare, atât din punct de vedere al cotelor de piață, cât și al prestației efective de pe teren. Așa se explică echilibrul fantastic din campionat, unde două-trei victorii consecutive te pot urca în lupta pentru play-off, iar tot atâtea eșecuri te aruncă în coada clasamentului.
Numele grele, dezamăgitoare în acest sezon
În acest sezon, Segunda Division a devenit și mai imprevizibilă decât de obicei în momentul în care Reus, un micuț club din Catalonia, a fost exclusă din campionat. S-a întâmplat la mijlocul sezonului, în ianuarie 2019, după ce Reus nu le-a plătit salariile jucătorilor săi.
O situație des întâlnită și trecută cu vederea în România, însă gravă și de netolerat într-un fotbal civilizat. Poate și de asta sunt atât de precaute cluburile din LaLiga 1|2|3.
La fel de strânsă ca în alți ani în zona locurilor promovabile, Segunda a devenit în această stagiune și un „malaxor” de antrenori. 15 tehnicieni și-au pierdut posturile după 35 de etape, iar Lugo, Las Palmas și Real Zaragoza și-au schimbat deja de două ori oamenii de pe bănci.
Marile favorite din pre-sezon, Deportivo La Coruna și Malaga, au stat bine o perioadă și păreau că vor promova braț la braț, însă pe parcurs au început să scârțâie. În acest moment, cu șapte runde înainte finalului, ambele tremură și ca să prindă play-offul. Fostul club al lui Florin Andone e abia pe poziția a opta, în timp ce andaluzii, cu cel mai bine cotat lot din campionat, ocupă doar locul al șaselea.
Las Palmas, retrogradată și ea din La Liga în vara trecută, a traversat un sezon submediocru și va mai rămâne măcar un an în Segunda. Fotbaliștii din Canare sunt abia pe 13, la 15 puncte de poziția a șasea. Prestațiile neconvingătoare ale celor trei favorite confirmă teoria că, indiferent de nume și de valoare, oricărui club îi e aproape imposibil să se ridice după o retrogradare.
O promovată surpriză, tradiția ultimilor ani
La fel de mizerabil s-a descurcat și Real Zaragoza, clubul cu cei mai mulți fani din a doua divizie. Retrogradată în 2013 din La Liga și cu datorii de milioane de euro la Fisc, fosta câștigătoare a Cupei Cupelor continuă să se zbată fără zvâc la mijlocul clasamentului din Segunda.
Dintre „granzi”, doar Mallorca a depășit așteptările. „Los bermellones”, care după ce-au părăsit La Liga, tot în 2013, au avut și-un periplu în a treia divizie, au răsturnat calculele hârtiei. Din candidați la un loc călduț la mijlocul clasamentului, cei din Baleare au cochetat tot sezonul cu play-offul. N-au căzut niciodată mai jos de poziția a noua, iar acum sunt pe cinci.
Conform tradiției din ultima vreme, la promovare sunt ceva surprize. Anul trecut, Huesca a obținut biletul pentru La Liga, terminând în spatele lui Rayo Vallecano, una dintre favorite. În 2017, Girona i-a luat fața lui Getafe și a promovat direct, în timp ce-n 2016, imprevizibilul a venit de la Leganes.
Acum, aproape de potou, trei echipe par să ducă o bătălie cruntă pentru primele două locuri: Osasuna, Granada și micuța Albacete, care n-a mai jucat în La Liga din 2005, iar stagiunea trecută, ca nou-promovată, a fost aproape de retrogradare. O a patra pretendentă ar putea fi Cadiz, trupa din Andaluzia care-n ultimii 25 de ani a petrecut 16 sezoane în a treia divizie.
Oricare ar fi cele trei câștigătoare, un lucru e clar. Segunda Division va rămâne o competiție selectă și-n următorul an, în care fostele glorii ale Spaniei o vor lua iar de la capăt, în tentativa lor de a se întoarce la gala băieților mari.
