În aerul cald al unei nopți de primăvară spaniolă, singurele cuvinte care mai pot ieși din gura unui bătrânel scoțian sunt „Football, bloody hell!”. Data era 26 mai, anul 1999. Camp Nou era genul de stadion care le văzuse pe toate, dar în noaptea aceea, Barcelona tocmai fusese martoră la ceva cu adevărat magic.
Pe stadionul în care, de-a lungul anilor, evoluaseră fotbaliști de clasă precum Rivaldo, Johan Cruyff, Hristo Stoichkov, Ronald Koeman și alții, niște jucători englezi scriau istorie în finala Champions League. După ce Bayern Munchen condusese tot meciul, Manchester United reușise să egaleze dramatic în minutul 91. Imediat cum mingea a fost repusă în joc, United a obținut un nou corner. Beckham a centrat și l-a găsit pe Teddy Sheringham, care a lovit balonul cu capul. Mingea a ajuns la picioarele lui Ole Gunnar Solskjaer, iar norvegianul a împins-o în poarta nemților. Cei de la United reușiseră imposibilul. Imediat după gol, eroul norvegian a fost înconjurat de toți coechipierii săi, de rezerve și de întreg staff-ul de pe margine. Imaginea cu grămada de bucurie rezultată a rămas un moment de referință în istoria fotbalului. Arbitrul acelei finale, italianul Pierluigi Collina, a spus că zgomotul creat la sfârșit de suporteri a fost precum „răcnetul unui leu”.
Bătrânelul scoțian de mai sus, cel care se bucura de victorie ca un copil, era legendarul Sir Alex Ferguson, omul considerat cel mai bun antrenor din istoria fotbalului britanic. Scoțianul a câștigat la Manchester United, printre alte distincții, 13 campionate ale Angliei, cinci Cupe naționale și două trofee Champions League. Însă pe parcursul a 27 de ani de domnie, sir Alex a mai câștigat ceva: inimile suporterilor și ale fotbaliștilor pe care i-a antrenat.
Ferguson și lucrurile din fotbal cărora le duce dorul
Fără îndoială, din fotbal ai de învățat multe. De pildă, filozoful Constantin Noica povestește că, în timpul unui meci, a preferat să nu mai alerge după o minge pentru că a estimat că nu mai are cum să ajungă la ea. De pe margine, reacția antrenorului a venit fără rezerve: „Fugi după minge, măgarule! N-ai să faci nimic în viață!” Fotbalul l-a învățat atunci pe Noica să alerge în viață și după mingile pe care nu e convins că o să le prindă.
Dar cea mai importantă lecție pe care Sir Alex Ferguson a învățat-o de la sportul rege ține de altceva. Fotbalul e plin de momente memorabile, de meciuri trăite la intensitate maximă, până în ultima clipă, de trofee sau de înfrângeri dureroase. Într-o carieră glorioasă, scoțianul a avut timp să le trăiască, de pe bancă, pe toate. Dar nu a fost singur. Alături de el, în această călătorie au fost toți fotbaliștii alături de care a lucrat, staff-ul de pe margine și bineînțeles, suporterii. Lecția învățată de Ferguson a fost că toate momentele extraordinare devin memorabile doar atunci când ai cu cine să le împarți.
Atunci când după un gol nici nu apuci să sărbătorești cum dorești pentru că ești „ambuscat” de colegii care vor să te felicite și să te îmbrățișeze. Atunci când ratezi un penalty decisiv și consolarea vine imediat de la coechipierii pe care știi că te poți baza și în momentele dificile. Atunci când echipa ta este condusă și inimile a zeci de mii de suporteri îți dau puterea de a lupta mai departe.
„Când stau la povești și amintiri cu Michael și Bobby, îmi dau seama de ce îmi e dor din vechea mea viață. Nu e vorba despre excursiile cu autobuzul, plăcerea de a observa un tânăr cu mare talent sau entuziasmul unui meci strâns, de luptă. Mai degrabă e vorba despre acele experiențe comune și despre camaraderia care apare între oamenii care trăiesc și lucrează împreună pentru mult timp”, spunea Sir Alex Ferguson, în cartea Leading, scrisă împreună cu omul de afaceri Michael Moritz.
Victoria din acea seară memorabilă de mai a însemnat o recompensă pentru anii de muncă și de lucru în echipă. Nu e de mirare că Solskjaer a fost imediat invadat de colegi pentru a sărbători împreună. Cu toții au simțit nevoia să fie laolaltă în probabil cel mai important moment al carierelor lor.
Fergie și relațiile interumane
În 2012, Harvard Business School a publicat un studiu despre calitățile de manager ale lui Sir Alex Ferguson. Cum a reușit un scoțian, fără educație formală, să devină cel mai de succes antrenor britanic al tuturor timpurilor și un lider model pentru toată lumea? La aceste întrebări a încercat să răspundă Anita Elberse, o profesoară olandeză care timp de două veri a studiat metodele de lucru ale scoțianului roșcovan.
Conform ineditei cercetări, cel mai important principiu din filosofia lui Ferguson este legat tocmai de relațiile interumane. Pentru el, toți angajații sunt oameni, nu piese dintr-un mecanism, așa cum se întâmplă în cazul altor manageri. Aproape fiecare pagină a studiului relatează mici exemple de respect și afecțiune din partea antrenorului către jucători, pe care Sir Alex îi trata ca și cum ar fi făcut parte din familia lui.
Însă atenția fostului tehnician nu se limita doar la fotbaliștii săi. Sir Alex avea știința nativă de a-i face să se simtă importanți pe toți membrii staff-ului său. Până și tipul care se ocupa de echipamente reprezenta o parte esențială din organizația numită Manchester United. „Dacă cineva îi bate la ușă și are o problemă, primul lucru pe care îl face este să întoarcă scaunul și să spună: «Stai jos, hai să vorbim!»”, povestea Lyn Laffin, care timp de 20 de ani a fost secretara lui Ferguson.
Citește și: Fotbalul și cultura punk: Bohemians, clubul „underground” din capitala Cehiei
„Ce e așa special la 22 de oameni care aleargă după o minge?”
Răspunsul la întrebarea de mai sus – una adresată adesea de cei care nu înțeleg pasiunea pentru jocul de fotbal – poate să vină sub diferite forme. Poți să le arăți un gol magnific, cum ar fi execuția sublimă a lui Zidane din finala Champions League jucată în 2002, când Real Madrid a trecut de Bayer Leverkusen. Poți să le arăți momente de un dramatism desprins din cărți, cum ar fi golul lui Kun Aguero prin care Manchester City a câștigat Premier League în ultimul minut al ultimei etape. Poți să le spui povestea romantică a suporterilor care au salvat clubul Portsmouth de la faliment.
Citește și: Drumul de Oscar al lui Jamie Vardy, dintr-o fabrică din Sheffield spre coroana din Premier League
Toate acestea sunt lucruri pe care le iubim la fotbal. Dar, până la urmă, ce face special acest sport sunt legăturile intense care se formează între oameni datorită lui. Conexiunile dintre colegii de echipă, pe teren, cele dintre fotbaliști și un antrenor la care țin și pe care îl respectă ca pe propriul lor tată. Familia care se formează în jurul unui club. Relațiile strânse ale suporterilor cu fotbaliștii lor favoriți, cu antrenorul și clubul în general.
Peste toate, aceasta este adevărata victorie a fotbalului.
