În vârstă de 44 de ani, Leonardo Jardim a fost concediat recent de AS Monaco, chiar dacă reușise să-i ducă pe monegasci pe culmi la care aceștia nici nu ar fi visat în momentul în care au stopat investițiile masive și l-au numit antrenor.
Jardim s-a născut în Venezuela, din părinți portughezi, însă a revenit în țara de origine și tot acolo și-a început cariera managerială. Se întâmpla în 2001, pe când avea doar 27 de ani. Chiar dacă nu a jucat niciodată fotbal la nivel profesionist, fostul antrenor al lui Monaco a părut să înteleagă acest sport într-o manieră absolut remarcabilă.
După ce timp de doi ani a fost asistent în liga a treia portugheză, la A.D. Camacha, a reușit să obțină avansarea în funcția de antrenor principal. În 2008 era angajat de G.D. Chaves, iar la finalul sezonului reușea să promoveze în liga a doua. Succesul său a fost remarcat de șefii lui Beira-Mar, care l-au adus imediat, cu scopul de a promova echipa pe prima scenă portugheză, obiectiv atins după doar un sezon.
În 2011, progresul lui Jardim accelera odată cu numirea la Braga. Os Arsenalistas nu s-au bucurat însă de serviciile managerului decât timp de un sezon, pentru că Jardim s-a certat cu președintele clubului și a plecat în vara lui 2012. Totuși, pe parcursul acelei unice stagiuni petrecute la Braga, Jardim a stabilit un record: 15 victorii consecutive în campionat și o clasare pe locul trei.
Controversa de la Olympiacos, care l-a demis când era lider detașat

În vara lui 2012, Leonardo Jardim ajungea în Grecia, unde semna pentru doi ani cu Olympiacos. Startul sezonului a fost unul excepțional pentru Oly, care în ianuarie se afla pe primul loc, la zece puncte distanță de PAOK.
Chiar și în aceste condiții, antrenorul era demis după doar șapte luni. Motivul invocat? Ratarea calificării din grupele Champions League. Olympiakos a terminat pe trei, într-o grupă cu Arsenal, Schalke și Montpellier, chiar dacă a obținut nouă puncte.
Totuși, presa elenă a speculat că motivul real din spatele demiterii lui Jardim ar fi fost caracterul său conflictual. Portughezul nu avea o relație bună nici cu fanii greci, nici cu președintelui clubului, Evangelos Marinakis. La finalul acelui sezon, fără Jardim, cei din Pireu au câștigat eventul și au dat golgheterul campionatului.
Dar talentatul tehnician nu a stat prea mult pe tușă, pentru că în vara lui 2013 a semnat un contract pe doi ani cu Sporting, revenind astfel în Portugalia. Cu o echipă tânără, în care piese de bază au fost Rui Patricio, Marcos Rojo, Cedric Soares, Willian Carvalho, Andre Martins ori Fredy Montero, Sporting a obținut un satisfăcător loc doi.
Tot în acel sezon au apărut sporadic în echipa portughezilor Eric Dier, în prezent la Tottenham Hotspur, dar și Diogo Salomao, actualul jucător al lui Dinamo București. A fost, însă, un nou contract pe care Jardim nu l-a putut duce la bun sfârșit, pentru că în iunie 2014 avea să ajungă în Franța.
Austeritatea din Principat, compatibilitate perfectă cu filosofia lui Jardim

Povestea lui Monaco este una bizară, pentru un club atât de exclusivist. O parte marcantă a ei a început în decembrie 2011, când majoritatea acțiunilor au fost preluate de rusul Dmitry Rybolovlev. În acel moment, echipa se afla pe ultimul loc al ligii secunde, dar în doar doi ani avea să revină în Ligue 1, după ce rusul a pompat sume impresionante în transferuri și salarii.
Nume precum Falcao, James Rodriguez sau Joao Moutinho ajungeau în Principat și, sub conducerea lui Claudio Ranieri, Monaco se clasa pe locul secund la finalul sezonului 2013-2014. Deși rezultatele italianului au fost satisfăcătoare, în condițiile în care PSG deja investea sume enorme în transferuri, conducerea monegascilor a decis să schimbe strategia și să aducă un manager capabil să construiască o echipă fără cheltuieli imense pe transferuri.
Astfel, Rybolovlev îl alegea pe Leonardo Jardim, un antrenor mai tânăr și cu o filosofie de joc numai bună pentru ce urmărea clubul. Portughezul nu s-a ferit niciodată să folosească formule precum 4-5-1, 4-3-3 sau 4-2-3-1.
Însă clasicul 4-4-2 a fost mereu sistemul său favorit. Pe faza de atac, așezarea se modifică în 2-4-4, pentru că scopul lui Jardim este acela de a supra-aglomera benzile și de a exploata fiecare spațiu al acestora. În viziunea sa, foarte importantă este rigurozitatea defensivă și pornirea construcției de la fundașii și mijlocașii centrali, în vreme ce faza de atac trebuie să se deruleze rapid și cât mai direct pe poartă, aportul aripilor fiind esențial.
Citește și: Tactica în urmă cu un secol: Școala Dunăreană și începuturile fotbalului de posesie
Astfel, mijlocașii centrali și jucătorii de bandă ies în evidență în echipele pregătite de Jardim. Iar pe parcursul șederii sale la Monaco a reușit să contribuie la progresul fantastic al unor oameni precum Benjamin Mendy, Djibril Sidibe, Kylian Mbappe, Fabinho, Kurzawa, Bakayoko, Bernardo Silva, Yannick Carrasco, Anthony Martial sau Thomas Lemar.
În primul sezon în Franța, Jardim a reușit să-și pună în practică ideile și să termine Ligue 1 pe trei, dar și o prezență surprinzătoare în sferturile Champions League, de unde monegascii au fost eliminați de Juventus. Remarcatul sezonului a fost Anthony Martial, cumpărat de Manchester United pentru 60 de milioane de euro.
La finalul ediției 2015-2016, Monaco s-a clasat tot pe trei, dar situația financiară a echipei fusese cu mult îmbunătățită, prin vânzările lui Kurzawa, Martial, Berbatov, Carrasco ori Geoffrey Kondogbia.
Sumele impresionante încasate pe unii, salariile imense scutite prin vânzarea altora și înlocuirea lor cu soluții low-cost i-au permis lui Jardim să aibă suportul conducerii, chiar dacă parcursul european a fost slab. Echipa a ratat calificarea în Champions League și a fost eliminată din grupele Europe League. Perspectivele erau, în orice caz, bune.
Generația 2016-2017, ca cea a lui Deschamps

În 2003, Didier Deschamps construia la Monaco o echipă de excepție, care ajungea în finala Champions League după ce elimina Chelsea și Real Madrid, cu Dado Prso, Giuly, Rothen și Evra în rolurile principale.
13 ani mai târziu, Jardim reușea să se apropie de performanța europeană a actualului selecționer al Franței. Fenerbahce, Villareal, Manchester City și Dortmund au fost câteva dintre echipele pe care Monaco le-a eliminat din competiție. Italienii de la Juventus au găsit antidotul pentru viteziștii lui Jardim, care s-au văzut eliminați în semifinale.
Totuși, cu un Radamel Falcao renăscut, lângă care a început să strălucească și Kylian Mbappe, Monaco stopa dominația PSG-ului prin cucerirea titlului de campioană a Franței. Era al optulea din istorie pentru monegasci, iar Jardim era în sfârșit remarcat de publicul european, uimit de ceea ce portughezul reușise să construiască în Principat. O echipă spectaculoasă, ucigătoare pe faza de atac, dar și solidă defensiv, formată din jucători ieftini și fără CV-uri impresionante.
Jardim reușise să obțină fix ceea ce urmărea conducerea atunci când a decis schimbarea strategiei. După finalul sezonului, echipa a pierdut piese importante, precum Mbappe, Bernardo Silva, Tiemoue Bakayoko sau Mendy, iar înlocuitorii nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor, deși Jovetic, Tielemans sau Keita Balde păreau idei potrivite. Sezonul 2017-2018 a fost unul mai puțin reușit la nivel european, dar Monaco l-a încheiat totuși pe un onorabil loc secund în Ligue 1.
De ce Jardim poate prelua un club de top

În timpul celor patru sezoane petrecute de Jardim la Monaco, clubul a încasat peste 750 de milioane de euro din vânzarea de jucători, iar sumele reinvestite au fost modeste. Conducerea a preferat să continue să mizeze pe jucători tineri, accesibili ca preț, dar și cu ceva experiență în marile campionate europene.
Însă vânzările rapide ale celor mai buni oameni nu aveau cum să nu se reflecte în performanțele echipei, iar sezonul curent este un adevărat fiasco pentru Monaco. Lemar, Moutinho și Fabinho au fost și ei vânduți în vară, iar venirile nu au confirmat, inclusiv rusul Golovin.
Clasarea pe loc retrogradabil i-a făcut pe conducătorii echipei să opteze pentru demiterea lui Jardim, care pe 11 octombrie 2018 părăsea clubul și era înlocuit cu Thierry Henry.
Experiențele precedente celei de la Monaco au fost unele scurte pentru portughez, iar controversa din Grecia poate ridica semne de întrebare cu privire la personalitatea sa, însă motivele pentru care nu a reușit să aibă mandate foarte lungi nu au legătură cu abilitățile sale de tehnician.
Relația lui Jardim cu jucătorii pe care i-a pregătit a fost bună la toate cluburile, iar influența lui decisivă în dezvoltarea valorică a unora dintre marile vedete actuale ale fotbalului european. Filosofia de joc a portughezului este una în ton cu tendințele fotbalului modern, bazată pe o așezare compactă și pe un ritm alert, iar stilul său îi permite să se adapteze ușor pierderilor de personal.
E de mirare că marile cluburi europene nu încearcă să îl angajeze. Au existat discuții cu Chelsea și Real Madrid, înainte ca londonezii să îl numească pe Sarri, iar madrilenii pe Solari, soluții cu performanțe anterioare net inferioare celor lui Jardim. Rămas liber de contract, portughezul este o opțiune excelentă pentru orice club în cautare de manager, iar vârsta sa nu poate reprezenta decât un alt avantaj.