Cu peste șase milioane de locuitori, cosmopolitul Santiago de Chile este casa a peste o treime dintre chilieni. Nu-i deloc greșit să spui că Chile, astăzi unul dintre cele mai stabile state din America de Sud, gravitează în jurul modernei sale capitale, care generează aproape jumătate din PIB-ul țării.
Supremația de neclintit la nivel național a orașului se reflectă și în fotbal, de departe cel mai popular sport din Chile. Șase dintre cele 16 cluburi din Campeonato Nacional, prima ligă a țării, își au reședința în Santiago, iar trei grupări locale domină ferm fotbalul chilian: Colo Colo, Universidad de Chile și Universidad Católica. Primele două sunt cele mai populare printre chilieni și împart o rivalitate fierbinte, tipic sud-americană.
El Superclásico, așa cum e cunoscut duelul dintre Colo Colo și Universidad de Chile, e un derby care combină lupta sportivă cu elemente sociale și politice. O confruntare care, pur și simplu, împarte în două o țară întreagă.
Rivalitatea e atât de crâncenă încât fanii celor două super puteri nu îngroapă securea războiului nici măcar când joacă echipa națională. În vara lui 2017, la Cupa Confederațiilor din Rusia, suporterii celor două echipe s-au ciocnit violent într-o piață moscovită, iar doi dintre protagoniști au fost înjunghiați și-au ajuns la spital.
Două cluburi uriașe, fondate pe principii diferite
Prima înfruntare dintre cele două a avut loc în 1938 și s-a terminat cu 6-0 pentru Colo Colo, dar legenda spune că ura infinită împărtășită de ambele formații s-a născut în timpul unui meci disputat în mai 1940. Atunci, Alfonso Dominguez, jucător la Colo Colo, și-a ieșit din pepeni după un fault comis de Jose Balbuena, de la Universidad, și l-a luat la pumni pe adversarul său. Eliminat de pe teren, Dominguez și-a îndemnat colegii să boicoteze partida, care până la urmă a și fost abandonată.
De-a lungul anilor, rivalitatea a crescut progresiv, impulsionată atât de orgoliile din teren, cât și de implicarea factorilor politici. A escaladat brutal în 1959, după o partidă în care Colo Colo a condus, dar Universidad de Chile a întors scorul, i-a suflat titlul concitadinei sale și a dat startul unui deceniu de hegemonie, atingând apogeul în anii ‘70 și ‘80, în timpul dictaturii feroce a lui Augusto Pinochet.
Însă adevărul e că cele două forțe din Santiago au fost diferite încă de la începuturi. Colo Colo s-a înființat în 1925 și a fost denumită astfel după un șef de trib din anii 1500, faimos pentru îndârjita sa rezistență în fața cuceritorilor spanioli. Tricourile albe, pe care cei la Colo Colo le poartă și astăzi, au fost alese ca simbol al purității, în timp ce șorturile de culoare neagră s-au vrut un semn al seriozității.
„El Cacique”, adică „Șeful de Trib”, a fost dintotdeauna un club al clasei muncitoare, al poporului, motiv pentru care a devenit seducător pentru majoritatea chilienilor. 42% dintre aceștia o susțin pe Colo Colo și (doar) 30% pe Universidad de Chile, conform unui sondaj realizat în 2012 de Marca.
Universidad, în schimb, s-a clădit pe un alt concept. Fondat în 1927, „La U” este un club cu spirit universitar, simpatizat în mod tradițional de studenți și de clasa de mijloc din Chile. Simbolul lui Universidad este o bufniță care simbolizează înțelepciunea și armonia spirituală. De-a lungul anilor, odată ce echipa a câștigat trofee și notorietate, baza de fani s-a mai diversificat, dar distincția între „Colo Colo – club al maselor” și „Universidad de Chile – club al clasei mijlocii” e valabilă și-n ziua de azi.
Dictatura lui Pinochet a aprins și mai tare rivalitatea
Între 1973 și 1990, Chile s-a transformat într-o dictatură militară condusă de generalul Augusto Pinochet, care a preluat puterea după o lovitură de stat. Regimul său a fost unul abuziv și inuman, în timpul căruia mii de persoane au fost ucise și alte zeci de mii torturate. Iar apucăturile tiranice ale lui Pinochet s-au oglindit și în fotbalul chilian.
Nu e clar dacă Pinochet a fost sau nu fan al lui Colo Colo, însă e sigur că s-a folosit de popularitatea imensă a lui „El Cacique” pentru a-și face propagandă în rândul chilienilor. În 1976, dictatorul a fost numit președinte de onoare al „albilor” și mai târziu, profitând de problemele financiare de la club, a donat bani pentru finalizarea stadionului Monumental David Arellano, pe care Colo Colo evoluează și astăzi.
În scurt timp de la primirea funcției onorifice, Pinochet și-a instalat oamenii de încredere în fruntea clubului, iar „El Cacique” a devenit un veritabil instrument de propagandă al regimului. Uneori, când cetățenii nemulțumiți protestau pe străzile din țară, liderul chilian programa meciurile lui Colo Colo și dădea ordin să fie transmise în direct la televizor, pentru ca oamenii să se întoarcă la casele lor.
În acest timp, Universidad de Chile a avut de suferit. Dictatura militară a anulat proiectul clubului pentru construcția unui nou stadion, iar măsurile drastice ale lui Pinochet au afundat-o pe „La U” într-o criză economică. În aceste condiții, declinul sportiv a venit ca o consecință logică. În epoca Pinochet, Universidad de Chile nu a câștigat niciun trofeu intern, aflându-se mereu în umbra concitadinelor sale.
Această situație a înăsprit și mai tare rivalitatea dintre cele două forțe ale fotbalului chilian. Și astăzi, fanii lui Universidad de Chile se referă la Estadio Monumental David Arellano ca la „Stadionul Pinochet”, în timp ce Colo Colo, atât prin vocea conducerii actuale cât și prin cea a fanilor, încearcă din răsputeri să se detașeze de moștenirea deceniilor trecute și de imaginea de „echipă favorită a regimului dictatorial”.
Un derby mai spectaculos în tribune decât un Barcelona vs. Real
Ca orice derby sud-american, El Superclásico provoacă pasiuni nebănuite, în tribune și pe gazon. Se aprind torțe și se afișează coregrafii spectaculoase, dar există și nenumărate episoade violente și meciuri întrerupte din cauza scandalurilor izbucnite pe teren, între jucătorii celor două echipe. În 2014, un fotbalist de la Colo Colo chiar a fost arestat și a stat o noapte în închisoare, după ce a călcat ostentativ în picioare un steag al celor de la Universidad de Chile.
Unul dintre cele mai feroce meciuri între cele două rivale s-a jucat în 2003, pe Estadio Monumental David Arellano. Jocul a fost abandonat în minutul 55, după ce mijlocașul Nelson Pinto, de la Universidad, a fost lovit în față de o piatră venită dinspre tribuna în care se aflau suporterii lui Colo Colo. Pinto s-a prăbușit instantaneu pe iarbă, plin de sânge, iar arbitrul, speriat, a fluierat finalul partidei.
Însă haosul fusese declanșat. Violențele au continuat și după întreruperea confruntării de către central, de această dată între suporteri, iar ziua s-a terminat cu un bilanț groaznic: 168 de oameni arestați și trei polițiști grav răniți. În urma incidentelor, stadionul celor de la Colo Colo a fost suspendat timp de trei ani.
Strict sportiv, Colo Colo este „regina” incontestabilă a derby-ului, cu 104 victorii, față de doar 62 ale lui Universidad de Chile. De altfel, diferența uriașă de succese, datorată în mare parte colapsului fotbalistic al lui „La U” din anii ‘70 și ‘80, transformă „superclasicul” orașului Santiago în cel mai inegal derby din lume.
Citește și: Cum a influențat dictatura militară din Argentina succesul „pumelor” la Mondialul din 1978
Dar, cu toate că „El Cacique” domină autoritar și când vine vorba de trofee interne, Universidad de Chile compensează prin revenirea impresionantă din acest deceniu, încununată și cu un succes continental: Copa Sudamericana, cucerită în 2011, când pe banca grupării studențești se afla argentinianul Jorge Sampaoli.
După acea victorie, Marcelo Salas, faimosul atacant care și-a început cariera la Universidad de Chile și este legat sufletește de club, spunea că „această U este superioară lui Colo Colo care a câștigat Copa Libertadores în 1991”. O declarație exuberantă, care n-a făcut decât să-i consolideze celui poreclit „El Matador” statutul de idol printre fanii lui Universidad de Chile.
„Dintre toate derby-urile pe care le-am jucat în viața mea, ăsta e cel mai important, cel puțin din punct de vedere al fanilor”, spunea în 2006 Ivan Zamorano, o altă emblemă a fotbalului chilian și partenerul de atac al lui Salas la echipa națională, la finalul anilor ‘90 și începutul acestui secol.
O afirmație care ilustrează poate cel mai bine atmosfera încordată de la derby-ul din Santiago de Chile. Mai ales că Zamorano nu-i un vârf care să nu știe ce înseamnă o rivalitate crâncenă. De-a lungul carierei sale, a jucat în „războaie” precum Real – Barcelona, Inter – Milan sau Sevilla – Betis.
