Sigur că orice fotbalist visează să valoreze cândva dacă nu cât Neymar, măcar cât Ousmane Dembele sau Romelu Lukaku. E adevărat, probabil că jucătorii români au idealuri ceva mai realiste. Ai noștri ar fi entuziasmați și-n cazul în care, să zicem, cluburi de afară ar plăti pentru ei sume apropiate de cele care s-au dat pe alde Nicolae Stanciu sau Vlad Chiricheș.
Însă realitatea din teren e nemiloasă. Fotbaliștii români sunt tot mai rar căutați în străinătate, în timp ce sărăcia cluburilor din țară face ca transferurile din campionatul intern să se limiteze la jucători liberi de contract.
De altfel, sărăcia cronică din fotbalul nostru este și motivul pentru care, de-a lungul anilor, România s-a consacrat ca „locul unde se efectuează cele mai neobișnuite tranzacții de jucători”. Iată-le mai jos pe cele mai comice (evident, asta dacă nu ești unul dintre cei cinci flăcăi de mai jos):
Dan Nistor – șapte mingi + un rând de echipamente
Vândut în 2013 de Pandurii Târgu Jiu în Franța, la Evian, pe 800 de mii de euro, actualul mijlocaș al CFR-ului a trăit și momente mai puțin glorioase. În 2007, pe când era doar un puștan de 19 ani, Nistor evolua la AS Rucăr și lucra ca paznic în ture de noapte la un hotel din comună.
„L-am luat cu șapte mingi și un rând de echipamente. Prima dată l-am trimis să-și pună dinții, că avea gura goală”, povestea patronul lui Internațional Curtea de Arges, clubul (desființat între timp) care l-a transferat pe Nistor de la Rucăr. De atunci, lui Nistor i-a mers tot mai bine, ba a bifat chiar și o selecție la naționala României. Probabil că și celor de la AS Rucăr le-a mers decent o vreme, cel puțin până când s-au spart cele șapte mingi și au intrat la apă echipamentele primite.
Sorin Henzel – două echipamente de joc
Numele lui Sorin Henzel nu spune mare lucru, dar fostul mijlocaș al Jiului e considerat unul dintre cele mai reușite produse ale fotbalului din Petroșani. Henzel, convocat inclusiv la naționala de juniori a României, a jucat nouă sezoane la Jiul Petroșani, unde a strâns în total 74 de meciuri în prima ligă. A mai trecut pe la Victoria București, iar după Revoluție a evoluat pentru Dacia Unirea Brăila, FC Baia Mare și Dunaujvaros, în Ungaria.
Dar emblematicul mijlocaș al Jiului, acum antrenor secund al clubului, n-are doar amintiri frumoase din Valea Jiului. În 1998, conducerea clubului petroșănean a decis să renunțe la serviciile sale în schimbul a două echipamente de joc. Poate că omul nu mai era la prima tinerețe, poate că nu-i mai ieșeau fentele ca pe vremuri, dar tot e dureroos să faci obiectul unei asemenea tranzacții.
Ovidiu Herea – un cantonament de zece zile în Elveția
În 2013, Rapidul se confrunta cu mari dificultăți financiare, iar conducerea clubului a decis că nu mai are cum să suporte salariul internaționalului Ovidiu Herea. Așa că mijlocașul cu două selecții la echipa națională a fost pus pe lista de transferuri. Chiar dacă jucătorul se lăuda cu o carte de vizită solidă, nimeni nu s-a înghesuit să arunce cu bani pentru a-și asigura serviciile lui.
FC Sion, care și-l dorea pe Herea, însă nu stătea grozav cu lichiditățile, le-a propus rapidiștilor o soluție inedită: în loc să le dea bani pe fotbalist, să le plătească un cantonament de 10 zile în Elveția. Deși oferta era hilară (mai ales dacă te gândești că-n 2007 giuleștenii plătiseră pentru Herea 1,5 milioane de euro), conducerea Rapidului a bătut palma cu elvețienii.
Ion Radu – o tonă de carne
Fotbaliștii se plâng adesea că sunt „carne de tun”, dar mijlocașul Ion Radu a simțit asta literalmente. S-a întâmplat la sfârșitul anilor ’90, când Jiul Petroșani devenise specialistă în transferuri neconvenționale. Dacă Sorin Henzel a fost vândut pe două echipamente de joc, Ion Radu a fost trimis la Alexandria pe o mie de kilograme de carne. De porc!
„Jiul trebuia să ia pe mine 10 milioane de lei, dar Alexandria le-a dat în schimb o tonă de carne. Știu că Jiul avea nevoie de mâncare în acea perioadă”, rememora Ion Radu povestea originalului transfer. Sursele vremii nu-s foarte hotărâte dacă tranzacția a presupus o tonă de carne, două (una de vită, alta de porc) sau numai 500 de kilograme. Oricum, după ce s-au semnat actele, șefii Jiului s-au ales cu carne cât să cinstească tot Petroșaniul.
Marius Cioară – 15 kilograme de cârnați de vită
La opt ani de la transferul lui Ion Radu, prețul fotbaliștilor români se devalorizase drastic: de la o tonă de carne de porc ajunsese la numai 15 kilograme de cârnați. De vită. Jucătorul Marius Cioară, pe atunci în vârstă de 23 de ani, era împrumutat de Romvest Arad la UTA, unde însă nu prea prindea primul unsprezece. În iarnă, a fost remarcat de echipa Regal Horia, club din liga județeană arădeană, care l-a și transferat, în schimbul a 15 kilograme de cârnați.
Tranzacția demnă de secolul XIX a făcut rapid înconjurul lumii, lucru care l-a determinat pe Marius Cioară să se lase de fotbal și să plece la cules de căpșune în Spania, unde trăiește și-n ziua de azi. Vestea expatrierii definitive a lui Cioară i-a întristat profund pe cei de la Regal Horia. „E o dublă lovitură pentru noi. Am pierdut un jucător tânăr, de mare perspectivă, dar și mâncarea echipei pentru două săptămâni”, declara atunci (neironic) unul dintre oficialii clubului.
