Probabil că, de nervi pe omul de la microfon, fiecare microbist și-a spus măcar o dată: „Mai bine comentam eu!”. Puțini s-au luat în serios, și mai puțini chiar au făcut ceva în sensul ăsta.
Totuși, cum e să fii comentator sportiv în România? Ca să aflu, am vorbit cu Ion Alexandru, care face această meserie de 16 ani, timp în care a comentat cinci finale europene și vreo 50 de meciuri de Champions League. Vârful carierei sale a fost Campionatul European din 2016, unde nu a stat doar la microfon, ci și la volan: de-a lungul turneului, a condus în jur de patru mii de kilometri prin Franța.
Comentator și-a dorit să devină de mic, încă de când avea 8-9 ani. Pe atunci era junior la Sportul Studențesc, dar și-a dat seama că nu e nici atât de talentat și nici îndeajuns de muncitor pe teren încât să devină jucător de echipă națională. Așa că și-a propus să comenteze cândva meciurile selecționatei României. A început, de pe margine, cu meciurile de la bloc, iar peste ani și-a văzut visul împlinit.
Ce pași trebuie să urmeze cineva care-și dorește să devină comentator sportiv?
Un om care vrea să comenteze meciuri de orice fel trebuie să știe regulile jocului, să vadă mii de meciuri, să cunoască jucătorii și să facă o școală de dicție. Eu am terminat Facultatea de Drept, dar pasiunea pentru sport a învins rațiunea și dorința familiei.
Care a fost primul tău meci comentat și cum a ieșit? Ai avut emoții, te-ai bâlbâit, te-ai încurcat?
Primul meci comentat a fost în ianuarie 2002, când șeful meu de atunci, Octavian Țopa, mi-a spus că are încredere în mine și mi-a dat un meci din Premier League. Era o seara friguroasă de ianuarie în București, dar eu tremuram la peste 22 de grade în studioul B1 TV. Eram sigur că este ce îmi doresc, dar eram speriat că nu voi putea să spun tot ce îmi pregătisem.
Manchester United – Newcastle a fost jocul de debut, iar în prima repriză nu am fost prea vorbăreț. În pauză s-a produs ceva, un declic. Am realizat că am doar de câștigat și că am ajuns în Disneyland-ul meu. Era timpul să mă dau în rollercoaster. Din minutul 46 m-am simțit excelent, relaxat. Știi cum spun jucătorii că emoțiile trec când fluieră arbitrul începutul meciului? Așa am fost eu, dar mi-a trebuit o repriză. Recunosc că m-a ajutat mult o încurajare venită a doua zi de la Codruța Marinescu, șefa știrilor de la B1 TV în vremea aceea.
Ce presupune și cât durează documentarea unui meci pe care știi că urmează să-l comentezi?
Pornind de la ideea că un meci de liga a doua din România este mult mai greu de comentat decât un Barcelona – Real din finala Champions League, pot spune că pregătirea unui meci diferă. În medie, pentru mine, după 16 ani de experiență, durează între trei și cinci ore.
Fiecare fotbalist care poate intra pe teren trebuie analizat. Ideal este să vezi ultimul meci jucat de cele două echipe și să poți strânge cât mai multe informații despre partide directe, să cauți conexiuni între fotbaliști, declarații înaintea întâlnirii, amănunte despre stadion și oraș. Pentru ultima parte e important să comentezi de pe stadion. Ești mult mai conectat, iar din punct de vedere al calității comentariului e o diferență evidentă.
Care sunt principalele lucruri la care ești atent în timpul unui comentariu? Ce încerci să nu scapi din vedere, ce eviți să spui/ faci?
Sunt foarte multe lucruri la care sunt atent. Gramatica este importantă, ritmul comentariului trebuie să fie în ton cu jocul. Îmi place să urmăresc antrenorii și zbaterea lor de pe margine, ce fac fanii în tribune și cum se comportă arbitrii în raport cu jucătorii. Merg pe principiul că oamenii care ascultă acel comentariu văd deja ce se întâmplă pe teren, iar eu trebuie să găsesc un echilibru între descrierea fazelor, amănunte despre echipe sau jucători și ce văd eu, dar ei nu pot vedea la tv. Este ca un acord fin al unui pian. Ca să sune bine, trebuie un raport corect din toate punctele de vedere.
Spune-mi trei partide pe care le-ai comentat și ți-au rămas în minte.
Greu de spus doar trei, dar mă conformez. Liverpool – Dortmund 4-3 a fost fenomenal. Toată povestea acelui meci am detaliat-o pe site-ul meu. Atmosfera de pe Anfield a fost hotărâtoare pentru acea revenire și sunt convins că golul decisiv a fost un mix între lovitura de cap a lui Lovren și energia care se revărsa din The Kop.
Roma – CFR 1-2. Un meci care m-a făcut să răgușesc. La primul gol dat de Culio am țipat atât de tare încât nevestele și mamele jucătorilor Romei, care erau în fața mea, au început să mă injure și chiar să mă scuipe. Debutanta în Champions League, CFR Cluj (la stația de amplificare înainte și în timpul meciului a fost pronunțat doar Clui, din ignoranța italienilor) a reușit să câștige pe terenul unei echipe mari a Italiei. După meci, Spaletti a fost băgat în ședință de patroana Rosella Sensi și a venit la conferința de presă după o oră și jumătate. Prima întrebare a fost a mea, printre 50 de italieni nervoși: „În seara asta ați fi vrut ca Totti să fie la CFR și Culio la Roma?”. S-a lăsat o liniște de biserică și Spaletti a răspuns printre dinți: „Me ne tengo Totti” ( Îl păstrez pe Totti).
Franța – România 2-0, cu o bară a lui Săpunaru pe Stade de France la 0-0 și cu primul gol marcat dintr-un ofsaid care se dădea până și împotriva Stelei în ’88.
Care sunt cele mai neconvenționale locuri în care ai comentat meciuri?
La Iași era o cabină magică din care vedeai doar trei sferturi de teren, dar au schimbat-o între timp. Pe stadionul Astra din Ploiești simțeai că acea cabină suspendată poate fi luată de vânt în orice moment.
Locul în care am simțit cel mai bine atmosfera a fost pe Old Trafford, în 2008, la semifinala Champions League cu Barcelona, când era aglomerație mare și țarile din est au primit locuri de comentariu între fani. Asta după ce, în tur, pe Camp Nou, avusesem locul de comentariu după linia de fund a terenului. La un meci de baschet Anvers – Steaua, jucat în Belgia, am comentat de pe parchet, din spatele unui panou. Și a fost excelent!
Citește și: Cum influențează cluburile de fotbal viața în comunitățile locale, de la Napoli până la Cairo
Dar pe ce stadioane te-ai simțit cel mai bine în postura de comentator?
Sunt numeroase stadioane din Europa unde te simți cu adevărat în mijlocul fotbalului mare. Celtic Park îmi place foarte mult pentru pasiunea fanilor, în timp ce Anfield e un adevărat vulcan cu lavă roșie. Abia aștept să ajung pe noul stadion al lui Tottenham.
Te-ai simțit vreodată în pericol în cabina comentatorilor?
E mult spus în pericol. La un meci comentat la Bacău a intrat Borcea peste noi în cabină. Tocmai spusesem că a plecat nervos la pauză de la meciul în care Dinamo era condusă. El era într-o altă cabină de comentator de lângă noi și mânca, de nervi, o friptură uriașă.
Ai primit mult „hate” din partea oamenilor nemulțumiți de cum ai comentat un meci?
Da, de multe ori. Am peste o sută de oameni blocați pe Facebook pentru că m-au înjurat și amenințat. Nu le-a plăcut cum am comentat sau erau fanii echipei greșite. Există peste tot oameni nemulțumiți, dar în alte țări din Europa este o limită a decenței. Eu discut cu oricine în contradictoriu, dacă interlocutorul este civilizat. Nu e bine și nici normal să avem aceeași părere.
Cum a fost experiența de la EURO 2016?
La EURO 2000 am fost ca suporter. La Europeanul din 2004 m-am dus ca reporter, iar în 2016 am ajuns la microfon și la volan, pentru că am condus vreo patru mii de kilometri în acea lună. Dar nu i-am simțit. Franța e minunată, dar locuitorii nu sunt toți la nivelul țării. Am trăit o experiență urâtă la Nisa, unde nu am putut comenta un meci din cauza poliției franceze.
Citește și: De la Henry la Mbappé și Pogba: periferia sărăcăcioasă a Parisului, fabrica de campioni a Franței
Am cunoscut mulți foști mari jucători care au comentat meciurile de la EURO: Glenn Hoddle, Beppe Bergomi, Rudi Garcia, Walter Zenga, pe care îl știam din România, Thierry Henry și alții. Am fost impresionat de desfășurarea de forțe a americanilor de la ESPN, care la fiecare meci aveau mobilizați 7-8 oameni, pe lângă comentatorii aflați la pozițiile lor de comentariu. Aveau grijă ca totul să fie ok. La noi, la români, eu centrez, eu dau cu capul, eu dau gol, eu mă bucur.
Cum lucrezi să devii mai bun și cât de mult contează feedback-ul venit din partea oamenilor?
Orice meci înseamnă o nouă emoție, asta e marea provocare. Eu am emoții înaintea fiecărui meci și asta e foarte bine. Am studiat, studiez și voi studia cele două mari școli de comentatori: anglo-saxonă și latină.
Îmi place să văd meciuri de fotbal, handbal, tenis, baschet sau hochei și am comentat partide din aceste sporturi. Mi-am dorit enorm să comentez meciuri ale naționalei României, partide din Champions League și măcar o finală de cupă europeană. Aceste reușite mă motivează să fiu și mai bun. Am comentat acum mulți ani un campionat mondial de baschet jucat în Japonia, iar multe meciuri s-au jucat noaptea. Îmi plăcea atât de mult încât n-am simțit oboseala deloc. E vorba de pasiune și când o ai în sânge, poți face ușor lucruri pe care alții le percep ca fiind grele. Reacțiile oamenilor sunt importante, dar trebuie să le privești cu atenție și la rece.
Ai simțit vreodată că repeți anumite cuvinte sau expresii?
Este o chestiune la care trebuie să lucrezi mereu. Repetiția unor expresii înseamnă lipsa unui vocabular bogat și încerc să nu fac asta. E bine să introduci noi expresii în comentariu, dar să nu exagerezi cu asta.
Meciurile căror echipe sau jucători din trecut ți-ar fi plăcut să ai ocazia să le comentezi?
Primul este Maradona și nebunia creată de el la Napoli. Al doilea este Van Basten și Milanul lui Sacchi. Al treilea trebuie să fie Paul Gascoigne, un jucător cu o tehnică impecabilă. Eu m-am îndragostit de fotbal în perioada în care italienii se băteau cu englezii pentru supremația în fotbalul mondial. Poate ciudat, nu m-am „lipit” de Juve, Milan sau Liverpool.
Pentru mine au fost Sampdoria, pentru Mancini, și Tottenham, pentru Gascoigne. L-am întâlnit pe Mancini la un meci și i-am spus povestea. Era mirat că în România sunt fani ai Sampdoriei. Pe Paul chiar aș vrea să-l cunosc. Mi se pare un nebun frumos al fotbalului romantic, așa cum a fost și George Best, spre exemplu.
Citește și: Ziua în care Zeman „a dezintegrat” ce mai rămăsese din marele Milan al lui Capello
Zi-mi cinci calități pe care obligatoriu trebuie să le aibă un comentator de fotbal.
Să iubesca fotbalul, să fie dispus să muncească mult, să aibă atenție distributivă, să fie mereu în contact cu fenomenul și să se pună tot timpul în pielea telespectatorului.
Ai vreun model în meseria asta? Cine e, în opinia ta, cel mai bun comentator de la noi? Dar de afară?
Am crescut cu niște voci. Am un mare respect pentru comentatorul Țopescu. Sunt mulți comentatori pe care îi apreciez, dar e greu să nominalizez unul. Am comentat multe meciuri cu Mihai Mironică și mă înțeleg bine cu el în această postură. De afară îmi place mult Bergomi. Sunt puțini foști mari fotbaliști care pot face cu real succes meseria asta, iar Bergomi e unul dintre ei.