Se repetă istoria? Trei colapsuri celebre în lupta pentru titlu în Serie A

8 aprilie, Stadio San Paolo. Chievo e pe cale să producă o mare surpriză şi, probabil, să pună capăt campionatului în Serie A. E minutul 89 şi veronezii au 1-0 pe terenul lui Napoli. La acest scor, Juventus, care cu o zi înainte a câştigat pe terenul lui Benevento cu 4-2, se desprinde la șapte puncte în fruntea clasamentului. Dar vine momentul lui Arkadiusz Milik. Ghinionistul polonez, adus de la Ajax să-l înlocuiască pe „trădătorul” Gonzalo Higuain, plecat chiar la principala rivală în lupta pentru titlu, reuşeşte să egaleze. Apoi, într-un final dramatic, apare cel mai puţin probabil erou al fanilor de lângă Vezuviu. Titular pentru doar a patra oară în acest sezon, Amadou Diawara marchează cu o execuţie splendidă. Ce moment şi-a ales tânărul mijlocaş din Guinea să înscrie pentru prima oară în carieră în Serie A! Cursa pentru Scudetto continuă.

Golul decisiv al lui Diawara

15 aprilie, Stadio San Siro. Napoli nu obţine decât un 0-0 în faţa unui Milan departe de forma arătată în perioada de graţie a lui Gennaro Gattuso, care i-a readus pe rossoneri în discursul privind şansele de calificare în Liga Campionilor. Cu aproape trei ore mai devreme, Juventus nu avusese probleme pe teren propriu cu Sampdoria, pe care a învins-o cu 3-0, astfel că deţinătoarea titlului şi-a consolidat poziţia de lider, cu un avans de șase puncte faţă de principala urmăritoare. Cu şase etape rămase de disputat, torinezii par să fi scăpat în câştigători. Pentru al şaptelea an la rând.

18 aprilie, Stadio Ezio Scida. Lucrurile se îndreaptă tot mai evident în direcţia dorită de bianconeri. În minutul 65, Juve conduce cu 1-0 la Crotone, în timp ce Napoli e blocată acasă de Udinese. E 2-2 pe San Paolo, după ce friulanii, care aveau nouă înfrângeri la rând, au condus de două ori. Timp de 13 minute, avansul formaţiei lui Max Allegri a fost de nouă puncte. La aceste scoruri, diferenţa dintre primele două clasate rămâne de „doar” șapte. Însă şi aşa, în condiţiile în care mai sunt de jucat doar cinci meciuri, situaţia devine tot mai clară. Dar apoi, de nicăieri, un alt african decide că e cazul să-şi trăiască momentul carierei. Nigerianul Nwankwo Simy le aminteşte torinezilor de „rana” Cristiano Ronaldo, incomplet vindecată, şi marchează din foarfecă pentru 1-1. Orice încercare ulterioară a oaspeţilor de a se impune în Calabria eşuează. Pentru a face lucrurile şi mai rele, napoletanii câştigă cu 4-2, iar clasamentul spune că, înaintea marelui duel direct, băieţii din Sud mai au de recuperat numai patru puncte.

Golul lui Simy

22 aprilie, Allianz Stadium. Minutul 90 al unui Derby Scudetto în care gazdele au dezamăgit crunt. Cu toate acestea, meciul se îndreaptă spre un 0-0 care îi avantajează pe elevii lui Allegri. Dar, la un corner, fundaşii torinezi uită de Kalidou Koulibaly. Uriaşul din apărarea lui Napoli arată întregii lumi de ce poate fi folositor să ai o detentă de baschetbalist la fotbal şi înscrie cu capul golul unei victorii uriaşe. Echipa lui Maurizio Sarri a redus diferenţa faţă de Juventus la un singur punct şi, cu patru etape înainte de finalul sezonului, are ascendentul moral de partea sa.

Golul lui Koulibaly

În decurs de doar două săptămâni, cursa pentru titlu în Serie A a devenit un adevărat roller coaster al emoţiilor, până la punctul în care, iată!, campionatul a fost aruncat în aer. Dacă Napoli va reuşi să-şi completeze incredibila revenire şi să cucerească primul Scudetto după aproape trei decenii (precedentul a fost câştigat în 1990), vom fi asistat la una dintre cele mai spectaculoase răsturnări de situaţie pe care le-a văzut vreodată fotbalul italian. Totuşi, în istoria recentă, de trei ori s-a întâmplat ca o echipă care părea scăpată în câştigătoare să piardă dramatic primul loc. Şi atât Napoli, cât şi Juventus au păţit-o.

Sezonul 1987/88 – Un singur punct în ultimele cinci etape pentru Napoli

Diego Maradona e omul care a făcut posibilă câştigarea celor două titluri din istoria lui Napoli. O performanţă cu atât mai remarcabilă cu cât a fost obţinută în perioada de glorie a campionatului italian, când cel puţin cinci-șase echipe aveau suficiente argumente pentru a se implica în lupta la vârf. Mai mult decât atât, în cei șapte ani pe care argentinianul i-a petrecut în il calcio, formaţia din sudul Italiei a fost singura care a devenit campioană de două ori. Aşadar, nu e o surpriză că statutul de idol al lui El Pibe d’Oro rămâne intact lângă Vezuviu. Nici măcar zvonurile legate de o posibilă vânzare a campionatului, în sezonul 1987/88, în colaborare cu mafia napoletană – celebra Camorra, nu i-a ştirbit din popularitate.

În cei 30 de ani trecuţi de atunci, nimeni nu a putut dovedi că la mijloc a fost ceva necurat. E posibil ca speculaţiile să fi apărut din cauza modului incredibil în care Napoli a ratat un titlu pe care nimeni nu părea să-l poată contesta. Pe 10 aprilie 1988, Maradona şi colegii săi au câştigat cu 1-0 meciul de acasă cu Inter. Mai erau de jucat cinci etape, iar avansul faţă de următoarea clastă, AC Milan, era de patru puncte. O diferenţă importantă, pentru că încă se acordau doar două puncte la victorie. Însă nimeni nu şi-a imaginat ce a urmat.

Campionii au pierdut în runda următoare la Torino, 1-3 cu Juventus, apoi au obţinut doar un egal la Verona, cu Hellas (1-1). Situaţia se complicase, dar Napoli încă avea totul în propriile mâini. Urma meciul de acasă cu Milan, în antepenultima etapă. O partidă care s-a transformat într-un clasic al Seriei A şi care a reprezentat actul de naştere al marii echipe a lui Arrigo Sacchi.

„Simt o bucurie imensă că sunt aici, la această finală a lumii”, spunea Maradona cu câteva secunde înainte de startul partidei. O declaraţie care probabil explică cel mai bine magnitudinea unui Derby Scudetto de acum trei decenii. Însă Diego şi ai lui au pierdut „finala lumii”. Cu un Ruud Gullit extraordinar, Milan s-a impus cu 3-2. Pietro Paolo Virdis, de două ori, şi Marco Van Basten au marcat golurile unui succes în urma căruia s-a schimbat liderul.

https://www.youtube.com/watch?v=KzGXPY5dUy4

Rezumat Napoli – Milan 2-3

Deşi ultimele două etape au adus rossonerilor doar două egaluri, cu Juventus şi la Como, Napoli nu a putut profita, pentru că a pierdut atât la Firenze (2-3), cât şi acasă cu Sampdoria (1-2). Prăbuşirea inexplicabilă a partenopeilor, care suferiseră doar două înfrângeri în primele 25 de meciuri ale sezonului, a schimbat istoria fotbalului. Nu e o exagerare. Fără colapsul lui Napoli, probabil că nu am mai fi vorbit despre Milanul lui Sacchi şi al olandezilor, o echipă aflată în discursul pentru titlul neoficial de cea mai bună din toate timpurile. A fost primul titlu al erei Berlusconi, urmat de cele două Cupe ale Campionilor Europeni, câştigate consecutiv, după finale cu Steaua (4-0) şi Benfica (1-0).

În cele din urmă, şi Napoli s-a ales cu ceva după pierderea campionatului. În sezonul următor a jucat în Cupa UEFA, competiţie pe care a câştigat-o, la capătul unei finale cu Stuttgart (2-1, 3-3), pentru ca în 1990 Maradona şi ai lui să-şi ia revanşa în faţa rossonerilor şi să aducă lângă Vezuviu ultimul Scudetto al clubului.

Sezonul 1998/99 – Surprinzătorul Scudetto al lui Zaccheroni

E posibil să vorbim despre cel mai neaşteptat titlu câştigat de AC Milan în perioada în care Silvio Berlusconi a condus clubul. Asta deşi în lot existau nume uriaşe, ca Paolo Maldini, Alessandro Costacurta, George Weah, Zvonimir Boban sau Leonardo. La începutul sezonului, puţini erau cei care ar fi pariat pe echipa antrenată de Alberto Zaccheroni, chiar dacă tehnicianul din Emilia-Romagna avusese performanţe excelente la Udinese, de unde venise alături de golgheterul Oliver Bierhoff. Iar cu şapte etape înainte de finalul campionatului, şi mai puţini îşi imaginau că Lazio va pierde o cursă în care senzaţia era că aleargă singură.

Ediţia 1998/99 a Seriei A a stat sub semnul finalului de ciclu al echipei pe care Marcello Lippi o construise la Juventus şi care jucase trei finale consecutive de Liga Campionilor. Rivala bianconerilor în sezonul precedent, Inter Milano, nu a reuşit să profite şi a avut la rândul său un an dezamăgitor, în ciuda faptului că Roberto Baggio se alăturase unei constelaţii impresionante de staruri. În acest context, Fiorentina a arătat că este capabilă să umple vidul de putere şi a devenit favorita multor neutri, iar echipa condusă de pe bancă de Giovanni Trapattoni şi din teren de Gabriel Batistuta a terminat turul pe primul loc. O accidentare gravă suferită de atacantul argentinian a schimbat raportul de forţe, astfel că Lazio a devenit principala favorită la victoria finală.

Cu un lot plin de nume mari, precum Alessandro Nesta, Sinisa Mihajlovic, Pavel Nedved, Dejan Stankovic, Marcelo Salas, Roberto Mancini sau Christian Vieri, formaţia pregătită de Sven Goran Eriksson a legat 16 meciuri fără înfrângere, între sfârşitul lui noiembrie şi începutul lui aprilie, înaintea duelului de acasă cu Milan. Confruntarea contra rossonerilor s-a terminat fără goluri, iar avansul în fruntea clasamentului, cu şapte etape rămase de jucat, era de șapte puncte în favoarea lazialilor. Al doilea titlu pentru biancocelesti era o formalitate. Dar…

Pe neaşteptate, a venit căderea. Semnalul a fost dat de înfrângerea din Derby della Capitale, 1-3 din Roma, urmată de un eşec cu acelaşi scor în faţa lui Juventus. Diferenţa s-a redus la un singur punct, însă Lazio a arătat că poate face faţă presiunii. Două victorii în deplasare, cu Sampdoria şi Udinese, şi o alta acasă, cu Bologna, toate fără gol primit, au oferit suficiente motive de optimism pentru sprintul final. Toate speranţele s-au năruit în penultima etapă. La Firenze, echipa lui Eriksson a fost blocată de un adversar care îl recuperase pe Bati-gol şi care putea chiar să câştige, dar Manuel Rui Costa a ratat un penalty.

Rezumat Fiorentina – Lazio 1-1

În zadar a câştigat Lazio în ultima rundă, 2-1 cu Parma, la patru zile după succesul din finala cu Mallorca, din Cupa Cupelor. Milan nu a mai făcut vreun pas greşit după egalul din meciul direct şi a consfinţit cucerirea titlului printr-o victorie cu 2-1 la Perugia. Locul în care, peste doar un an… Dar să nu anticipăm.

Spre deosebire de spectaculoasa revenire din 1988, cea din 1999 nu a fost urmată de instalarea unei adevărate dinastii rossonere. Milan a părăsit ruşinos Liga Campionilor, fiind eliminată dintr-o grupă cu Chelsea, Galatasaray şi Hertha Berlin şi a aşteptat cinci ani pentru un alt Scudetto.

Citește și: Ziua în care Maradona a bătut-o de unul singur pe Lazio. Povestea unicului hat-trick al lui Diego în Italia

Sezonul 1999/2000 – Revanşa lui Lazio

După pierderea dramatică a unui titlu visat deja de un sfert de secol, Lazio nu a aşteptat decât un an pentru a-şi lua revanşa. Şi, incredibil, a devenit campioană în aceeaşi manieră în care, cu un an înainte, i-a permis lui AC Milan să obţină un succes nesperat. În ultimele opt etape, biancocelestii au recuperat cele nouă puncte care îi despărţeau de Juventus, antrenată pe atunci de Carlo Ancelotti, şi au încheiat în triumf una dintre cele mai emoţionante ediţii de Serie A.

A mai existat o coincidenţă. Dacă în 1999 „dubla” cu rivalii de la AS Roma şi Juventus a reprezentat începutul sfârşitului, în 2000 ea a dat startul revenirii. Victoria cu 2-1 din Derby a fost urmată de istoricul 1-0 de la Torino, decis de golul lui Diego Simeone, a cărui bucurie dezlănţuită a rămas până azi în folclorul fanilor laziali.

Rezumat Juventus – Lazio 0-1

Meciul câştigat pe terenul principalei contracandidate a fost momentul care i-a făcut pe jucătorii lui Eriksson să creadă cu adevărat într-o performanţă istorică. Dar din nou un egal în deplasare cu Fiorentina (3-3) a pus totul în pericol. Cum însă şi Juventus a mai călcat greşit (0-2 la Verona), deznodământul s-a amânat pentru ultima etapă. Lazio, aflată cu două puncte în urma bianconerilor, nu a avut probleme acasă cu Reggina, pe care a învins-o cu 3-0, în timp ce liderul a mers la Perugia.

https://www.youtube.com/watch?v=WZMWQsDmkdo

Lazio – Reggina 3-0 şi aşteptarea din final

În Umbria a fost atins paroxismul din punct de vedere al dramatismului. Partida de pe Renato Curi a început pe o vreme foarte bună, dar la pauză a venit un adevărat potop: o ploaie torenţială, cu grindină, fulgere şi tunete. Arbitrul întâlnirii, Pierluigi Collina, a amânat startul reprizei a doua cu peste o oră. Torinezii au insistat pentru reprogramarea meciului, dar acesta s-a reluat în cele din urmă, în timp ce pe Stadio Olimpico, unde jocul se terminase, fotbaliştii şi fanii lui Lazio aşteptau informaţii. Pe un teren la limita impracticabilului, Alessandro Calori a marcat golul prin care Perugia a câştigat cu 1-0 şi a trimis titlul la Roma, spre entuziasmul de necontrolat al biancocelestilor.

https://www.youtube.com/watch?v=CfGwuPCMZ8c

Rezumat Perugia – Juventus 1-0

Inter, din nou arbitru pentru scudetto

În penultima etapă a sezonului 2011/12, Inter câştiga derby-ul cu AC Milan, scor 4-2, şi trimitea matematic titlul la Torino. Era începutul unei hegemonii juventine care, până în finalul actualei stagiuni, nu a mai fost pusă sub semnul întrebării.

Citește și: Românii care au fugit din țară după Al Doilea Război Mondial și au jucat în Serie A

Azi, tot Inter are ocazia de a-i da o nouă lovitură echipei care a fost campioană în ultimii şase ani şi să contribuie la o posibilă nouă eră în Serie A. Un scenariu pe care nimeni nu-l mai credea posibil cu doar 20 de zile de în urmă.