În fotbalul modern este destul de la modă ca anumite corporații să cumpere sau să înființeze cluburi. Cele mai bune exemple sunt grupările fondate în ultimii ani de gigantul Red Bull.
De obicei, aceste corporații investesc foarte mulți bani într-o perioadă scurtă de timp. Cumpără jucători valoroși, apoi ajung în top. Deși este o rețetă aproape sigură, mulți fani ai fotbalului condamnă vehement această practică, văzută ca un fel de parvenitism, o cumpărare a performantelor.
Multe cluburi de tradiție au fost fondate de companii, dar această rețetă la modă nu a fost intodeauna folosită. Au existat momente când echipele chiar începeau de jos, în ligi neprofesioniste, fară jucători de top, ba fotbaliștii fiind chiar angajații fabricii.
În zilele noastre, angajații multor corporații se întâlnesc să joace fotbal după muncă. La fel se întâmpla și pe vremuri. Chiar daca și pe vremea aceea fotbalul după muncă reprezenta o metoda de relaxare, lucrurile erau luate mult mai în serios. Daca în ziua de astăzi poți vorbi cu câțiva colegi și apoi să rezervați un teren, pe vremuri se făceau cereri, se înființau cluburi, apăreau rivalități.
Iar multe grupări considerate azi de tradiție s-au născut chiar așa:
Bayer Leverkusen și misterul crucii
În 1903, Wilhelm Hauschild a trimis o scrisoare către Friedrich Bayer&Co, semnată de 170 de angajați ai companiei farmaceutice, prin care solicita înființarea unui club sportiv. În perioada aceea, în Germania exista o anumită tensiune între gimnaști și ceilalți sportivi.
Astfel, în 1907, a luat naștere un department separat specializat pe fotbal. Tensiunile au continuat, și în 1928 s-a format clubul Sportvereinigung Bayer 04 Leverkusen, din care făceau parte mai multe categorii de sportivi (fotbaliști, pugiliști, handbaliști etc), dar fară gimnaști. Clubul de gimnastică a continuat sub numele TuS Bayer 04 Leverkusen, având culorile galben și albastru.
La începutul anilor ’30, echipa juca în ligile inferioare, dar la sfârșitul deceniului a reușit să ajungă în diviziile superioare ale Germaniei. Tot în acea perioadă a început să fie folosită ca stemă faimoasa cruce Bayer (sigla companiei farmaceutice).
Nu se știe exact cine este creatorul crucii Bayer, deoarece doi angajați susțineau, fiecare, că au inventat simbolul la sfârșitul secolului al XIX-lea. Echipa are mai multe porecle. Una din ele este „Echipa Muncitorilor din Fabrică”, iar a doua este „Aspirinele”. Ambele amintesc de rădăcinile clubului.
Probabil cea mai frustranta perioadă a clubului a avut loc între 1997 și 2002. În acea perioadă, Bayer Leverkusen a reușit „performanța” de a pierde titlul, care era aproape sigur, de patru ori, terminând de fiecare dată pe locul doi. Apogeul dezamăgirii a avut loc probabil în 2002, când echipa germană a pierdut finala Champions League împotriva lui Real Madrid.
West Ham United: de pe șantier la „Batalionul Prietenilor”
În 1895, West Bromwich Albion învingea Aston Villa în finala Cupei Angliei, în fața a peste 42.000 de spectatori. Atunci, David Taylor i-a sugerat lui Arnold Hills (patronul șantierului naval Thames Ironworks, din Londra) să formeze o echipă de fotbal pentru muncitorii companiei.
Arnold Hills, care în acea perioadă era în anumite dispute cu angajații lui, a decis că o echipă de fotbal ar putea ridica starea de spirit a angajaților. Hills a anunțat ziarele locale că va forma un club, iar acestea au titrat: „Cât de importantă este cooperarea între muncitori și angajator”. Astfel, în 1895 apărea Thames Ironworks FC. În jur de 50 de angajați s-au înscris în echipă și plăteau o cotizație de 12,5 penny.
Antrenamentele aveau loc în serile de marți și joi, într-o sală de curs luminată pe gaz, din cadrul Trinity Church School, și constau în mare parte în exerciții de tip militar. La început, clubul nu a avut un stadion, dar în 1897, Arnold Hills a construit unul din banii lui, în valoare 20.000 de lire.
Un alt lucru care a contribuit la apariția clubului a fost faptul că în 1895, compania Thames Ironworks trecea printr-o perioadă mai grea. Rămăsese singurul șantier naval important din Londra, deoarece fabricile din nordul Angliei reprezentau o concurență serioasă.
Echipa de fotbal a fost doar una dintre activitățile pe care Arnold Hills le-a ales pentru a ridica moralul angajaților și pentru a stabili o legătură mai bună între muncitori și management. Hills a înființat și o trupă de muzică, și un club de teatru. Tot Hills a sperat să reușească să aducă spectatorii la stadion. În West Ham, 7.000 de persoane lucrau în docuri, iar 20.000 în fabricile din împrejurimi, în domeniul metalului.
Astfel, a fost destul de ușor să strângă o comunitate în jurul acestei echipe „muncitorești”. De aici au apărut și poreclele actuale ale clublui, „The Hammers” și „The Irons”. Și în ziua de azi pe emblema clubului se regăsesc două ciocane.
În 1898, clubul s-a transformat în unul profesionist, iar în 1900, în urma unor conflicte de natura financiară, echipa a fost dizolvata. Astfel, tot în 1900, din cenușa fostei echipe se naște oficial West Ham United.
Imediat după începerea Primului Război Mondial, competițiile de rugby și cricket au fost întrerupte. Totuși, campionatul de fotbal a continuat. Jucătorii erau profesioniști și puteau fi înrolați în armata doar dacă echipa la care jucau le încheia contractul. Fotbaliștii au fost acuzați că sunt plătiți să dea cu piciorul în minge, în timp de conaționalii lor mor pe frontul de Vest.
Ziarele îi acuzau că indirect ajută Germania să câștige războiul. După toate aceste presiuni venite din partea societății, a fost format „Batalionul al-17-lea fotbalistic de serviciu al regimentului Middlesex”. La început, se înscriau doar jucătorii amatori. Acest lucru a încurajat și mai mult oamenii să se înroleze în armată, unde aveau ocazia să lupte alături de eroii lor de pe teren.
După și mai multe presiuni din partea guvernului, Asociația de Fotbal a încurajat și cluburile profesioniste să își lase jucătorii să se înroleze în armata. Și suporterii lui West Ham și-au format propriul batalion: „Batalionul al-13-lea de serviciu al regimentului Essex” sau, mai pe scurt, „Batalionul Prietenilor”.
Aproape 2.000 de fotbaliști profesioniști au participat la război. Majoritatea echipei West Ham a participat, iar cinci dintre jucătorii clubului au murit pe câmpul de luptă și mai mulți au fost răniți.
Emblema actuală a clubului este formată dintr-un scut pe care se găsește un castel, iar deasupra sunt două ciocane încrucișate. Inițial, culoarea clubului fusese albastrul, deoarece Arnold Hills era absolvent al universității Oxford, iar albastru este culoarea oficială a universității. Acum însă, culorile oficiale sunt vișiniu/albastru deschis.
PSV Eindhoven și simbioza cu Philips
Istoria PSV-ului este strâns legată de Eindhoven, orașul din care face parte. Iar istoria Eindhovenului este foarte puternic legată de cunoscuta companie Philips. Economia, societatea, cultura și evoluția acestui oraș s-au bazat pe succesul acestei companii.
La sfârșitul anilor 1800, Gerard Philips și tatăl său, Frederik, au pus bazele unei fabrici, cu visul de a produce becuri electrice. După un început mai anevoios, fabrica începea să câștige contracte, iar în 1905 se implica în afacere și Anton Phillips (fratele mai mic a lui Gerard), care reușea să ridice productivitatea până la 4 milioane de lămpi anual.
Anton a continuat expansiunea companiei, ridicând noi fabrici, tot în Eindhoven. Fiecare fabrică producea în jur de 20.000 de becuri pe zi. Ușor, ușor Phillips cucerea orașul olandez, în care majoritatea populației ajunsese să lucreze pentru această companie. Au început să apară școli, biblioteci, magazine, toate fiind construite de către Phillips.
Starea de spirit a angajaților era foarte importantă pentru patroni, astfel că în 1910 au decis să înființeze un club de fotbal: Philips Elftal. Dar în urma unor greve, clubul a fost desființat în 1912. La doar un an distanță s-a creat un altul: Philips Sport Vereniging sau, pe scurt, PSV.
Un personaj emblematic în acea perioadă a fost Fritz Philips (nepotul lui Gerard). El a crescut odata cu echipa. A început să meargă la meciuri în perioada în care echipa era formată doar din angajații companiei. La vârsta de opt ani, a avut ocazia să dea lovitura de start simbolică într-un meci, iar apoi, în 2005, la vârstă de 100 de ani, a fost în tribune să sărbătorească câștigarea campionatului alaturi de Mark van Bommel.
Chiar dacă de-a lungul timpului legăturile financiare dintre PSV și compania Philips s-au mai răcit, Fritz a reprezentat mereu conexiunea dintre ele. El a fost omul care literalmente a văzut toată evoluția grupării, de la un club amator până la unul emblematic al Europei.
Interesant este faptul că PSV nu a fost primul club de fotbal din Eindhoven. În 1909, se înființa FC Eindhoven. În anii ’30, FC Eindhoven era un club mult mai de success decât PSV, câștigând chiar și campionatul. Dar datorită reformelor făcute de Fritz, PSV a reușit să-i ia fața, pentru totdeauna.
Teoretic, echipa și compania sunt două entități separate acum, dar în continuare există o legătură puternică între ele. PSV și Philips nu s-au desparitit de tot niciodată. Relația lor este una de simbioză, succesul echipei ajutând compania. Și invers.
PSV a reușit să crească foarte mult brand-ul Philips (mai ales după participarea în cupele europene), iar Philips a reprezentat intodeauna o plasă de siguranță pentru clubul din Eindhoven. Relația de colaborare dintre Philips și PSV deține recordul pentru longevitate în fotbal, până în ziua de azi. Tricoul alb-roșu în dungi, cu stema Philips pe piept, e inconfundabil.
