Ajuns la 35 de ani, Vagner Love continuă să joace la cel mai înalt nivel. Celebru în trecut pentru dread-urile sale colorate, atacantul brazilian tocmai s-a despărțit de Corinthians și are șanse mari să revină la ȚSKA Moscova, echipă de la care a plecat ultima oară în 2013.

Rămas un idol pentru ruși, Vagner Love vrea să-și petreacă ultimele momente ale carierei la Moscova, în tricoul echipei ȚSKA. Brazilianul are la activ 124 de goluri în 259 de apariții pentru ȚSKA Moscova, însă nu se întoarce în Rusia numai pentru fotbal.

Într-un interviu acordat revistei Playboy din Brazilia, în 2013, Vagner Love a explicat de ce s-a îndrăgostit de Moscova: La început m-am simțit destul de singur în Rusia, pentru că nu știam limba și foarte puțini jucători brazilieni ajungeau acolo. După, am început să stau foarte mult în casă și nu prea aveam ce să fac, decât sex. Cred că așa am ajuns să fiu foarte relaxat pe teren.

Rusoaicele sunt cele mai frumoase femei din lume. În final m-am simțit foarte bine acolo, dar să știți că nu m-am culcat cu foarte multe femei”, a spus Vagner Love, în 2013.

Cum a ajuns Vagner Silva de Souza să fie cunoscut drept Vagner Love

La vârsta de 17 ani, pe când evolua pentru juniorii lui Palmeiras, Vagner Silva de Souza a căpătat porecla de Vagner Love. Cum s-a întâmplat asta? Înaintea unui meci de campionat, Vagner a strecurat o femeie în cantonamentul echipei. Colegii au fost impresionați de reușita acestuia, care nu a fost prins de antrenor, astfel că l-au poreclit Vagner Love.

„Este adevărat, am strecurat o femeie în cantonament, dar am făcut asta o singură dată. Niciun jucător nu ar trebui să repete gestul meu, nu e în regulă. Porecla mea, Love, se trage de la acel moment. Mi-a rămas imprimată viață”, a spus în trecut Vagner Love.

Porecla sa a fost întărită și după ce Vagner a apărut într-un clip video alături de Pamela Butt, o actriță porno din Brazilia.

Celebru în trecut pentru nume și dread-urile extravagante, Vagner Love a devenit un jucător mai obișnuit în ziua de azi. A renunțat la frizura pretențioasă, s-a tuns zero, și este căsătorit cu Lucilene Pires.

În trecut, atunci când nu mai avea inspirație, Vagner Love organiza sondaje pe internet pentru ca fanii să decidă ce culoare să aibă dread-urile sale.

Vagner Love, înlocuitorul lui Marius Niculae în China

Crescut de Palmeiras, Vagner Love a semnat prima oară cu ȚSKA Moscova în 2004. Rușii plăteau atunci 6.2 milioane de euro pentru transferul său. În 2010 a revenit în Brazilia, la Flamengo, care a plătit 10 milioane de euro pentru el.

După un singur an a făcut cale întoarsă spre Moscova, pentru ca mai apoi să fie vândut în China, la Shandong Luneng Taishan. Chinezii l-au transferat în 2013, după ce Marius Niculae și-a reziliat contractul și a plecat în Ucraina.


Citește și: Povestea fără sfârșit a eternului Claudio Pizarro, „bombardierul din Anzi” care doboară recorduri în Bundesliga


După experiența în China și încă o escală în Brazilia, Vagner Love a evoluat pentru AS Monaco, Alanyaspor și Beșiktaș. În 2019 s-a întors în America de Sud, la Corinthians, de care s-a despărțit acum.

Vagner Love are de asemenea un palmares de-a dreptul impresionant. A cucerit de două ori Copa America cu Brazilia, în 2004 și 2007, și are 15 trofee câștigate cu ȚSKA Moscova, cel mai important fiind Cupa UEFA din 2005. De asemenea a ieșit campion în Brazilia, cu Corinthians, iar în China a obținut Cupa.

Conform unor site-uri de specialitate, Vagner Love este al 15-lea cel mai celebru om născut vreodată în Rio de Janeiro. Lider la acest capitol este actrița Morena Baccarin, urmată de Vitor Belfort și Paulo Coelho.

Comentarii