Când Daniele Orsato a întrerupt meciul România – Suedia pentru scandări rasiste, în minutul 81, comentatorul spaniol al postului ESPN 2 a spus, mirat, ceva de genul: „Probabil că limba italiană seamănă cu româna și arbitrul a auzit ceva”. La fel ca majoritatea, nici comentatorul spaniol nu auzise nimic nelalocul lui din tribunele Arenei Naționale.
Momentul opririi partidei a fost punctul culminant al „războiului” mediatic, pe tema rasismului, între suedezi și români. Încă de acum o lună, prin vocile vehemente ale lui Forsberg și Olsen, fotbaliștii suedezi au amenințat că vor ieși de pe teren în cazul în care publicul de la București va scanda lozinci rasiste.
Suporterii României nu au „cazier” când e vorba despre rasism
Doar că avertismentul nordicilor a părut mai mult o formă rudimentară de a pune presiune înaintea jocului decisiv din preliminarii, decât o consecință firească a contextului din România. Neinformați și superficiali, alarmați poate de incidentele cumplite din vecina Bulgaria, suedezii au avut impresia că „tricolorii” au avut stadionul suspendat la meciul cu Norvegia din cauza scandărilor rasiste ale fanilor.
De fapt, suspendarea UEFA a venit pe fondul unor lozinci xenofobe. Desigur, la modul general o abatere la fel de gravă, însă una care n-ar fi trebuit să-i pună în gardă pe suedezi. Sau măcar nu la modul tăios la care i-a pus.
Faptele sunt fapte: în toată istoria echipei naționale a României, nu au existat suspendări din cauza rasismului, nici măcar acuzații de acest tip din partea adversarilor care ne-au vizitat țara. Nu, nu suntem sfinți; fanii români și-au dat de multe ori în petec, dar niciodată nu au imitat sunete de maimuță, nu au aruncat cu banane spre fotbaliștii de culoare, nu i-au huiduit.
Citește și: De pe străzile din Malmo printre zeii fotbalului: ascensiunea capriciosului Zlatan Ibrahimovic
Puținele incidente rasiste de pe stadioanele din România au avut loc strict la meciuri ale echipelor de club, o situație existentă în absolut toate țările europene, din Anglia până în Finlanda. Inclusiv în Suedia, și chiar recent, au existat manifestări rasiste. În septembrie 2019, fanii lui AIK Stockholm l-au abuzat rasial pe Boli Bolingoli, belgianul de culoare al lui Celtic.
În aceste condiții, „amenințările” suedeze dinaintea partidei au fost percepute ca o tactică de inflamare a spiritelor, iar răspunsul Federației Române a venit într-o postare pe Facebook. Ușor jalnică, puțin (prea) războinică, însă corectă dintr-un punct de vedere. Nu, suporterii români nu au „cazier” când vine vorba despre rasism. România nu e Bulgaria, nu e Polonia, nu e Ungaria, oricât ar căuta norvegienii sau suedezii să ne îndese brutal în aceeași oală.
Bine, și atunci de ce s-a oprit meciul?
„L-am întrebat pe arbitru dacă a auzit ceva. După două minute, a întrerupt meciul și a spus că a auzit ceva. M-a întrebat Vrei să opresc meciul?. I-am spus că nu trebuie să facă asta”, a povestit Alexander Isak, atacantul suedez intrat pe teren în minutul 78 al partidei.
Nu avem de ce să nu-l credem pe Isak, cu toate că nimeni nu a auzit acele scandări, iar atmosfera generală de pe Arena Națională a fost civilizată. Chiar dacă izolate, venite din partea câtorva fani care n-au ce căuta pe un stadion de fotbal, scandările sunt regretabile și, cu siguranță, l-au afectat serios pe suedezul de la Real Sociedad.
Dar sunt acele strigăte un motiv justificat pentru a opri un meci jucat în tribune cu peste 50 de mii de oameni care s-au comportat fără cusur? Noile politici anti-rasism ale UEFA spun că da. Forul european își propune să ducă lupta cu rasismul la un alt nivel și să pedepsească la sânge orice abatere, fie și a unui singur ins rătăcit într-o mare de spectatori normali.
Citește și: Duelul dintre Beitar Ierusalim și Bnei Sakhnin, imaginea disputei feroce dintre israelieni și arabi
Doar că bunul simț îți zice că, oricât ai vrea, nu ai cum să întrerupi o partidă de fotbal din cauza unor scandalgii pe care îi auzi vag doar de la nivelul gazonului. E fotbal, nu operă sau lansare de carte. Mereu vor intra pe stadion tot felul de dubioși puși pe harță, gata să facă tot ce știu că e interzis. Câtă vreme ei nu reprezintă o majoritate, cât timp tendința tribunelor e să-i acopere și să nu adere la mizeriile lor, fotbalul trebuie să continue.
Nu-i nevoie să cauți nodul în papură, pentru că stadioanele sunt acele locuri pline de diversitate în care îl vei găsi mereu. Dacă ții neapărat să găsești rasismul din carul cu fân, atunci majoritatea meciurilor, internaționale sau de club, în Europa sau în Asia, vor trebui să fie oprite în viitorul apropiat.
Ce înseamnă asta pentru România?
Cum era de așteptat, incidentul de la București a făcut înconjurul presei internaționale, punându-i pe fanii echipei naționale într-o lumină nu doar proastă, cât și falsă. Lumea citește știrile și își imaginează acum că ultrașii români sunt extremiști, că îi judecă pe fotbaliști după culoare pielii, lucru complet neadevărat.
Pe deasupra, oprirea partidei de la București a dat apă la moară și unei categorii aparte de români. Acei conaționali mereu supărați pe țara lor, în care văd invariabil întruchiparea răului, sub toate formele lui.
Fascinați de civilizata Suedie, de viața perfectă de acolo și de dumițele cool mileniale ale Ambasadei Suediei la București, acei români s-au bucurat cel mai tare când Orsato a întrerupt jocul. Pentru ei, a fost confirmarea că trăiesc într-o țară „vai de capul ei”. N-au mai stat o secundă să analizeze lucrurile, să le pună cap la cap, deși altfel, în privința temelor sociale de zi cu zi, sunt pasionați de adevăr și taxează înverșunați orice dezinformare.
Una peste alta, România, care probabil va avea din nou terenul suspendat, nu a pierdut doar meciul și calificarea din această grupă. A pierdut și din credibilitatea ei, oricum șubredă, la nivel internațional. Dacă primele două eșecuri sunt absolut juste, al treilea e nemeritat. De data asta.
