Istoria fotbalului din Statele Unite și Canada se încadrează în peisajul tipic american. Și nu, nu-i vom spune „soccer”. Chiar dacă liga în care au ajuns jucători precum Zlatan Ibrahimovic, Frank de Boer sau, mai recent, românul Alex Mitriță datează din 1996, yankeii au început mult mai devreme să dea cu piciorul în minge, fără să finalizeze cu un touchdown.
Până să apară Major League Soccer (MLS), campionatul care pare să devină un Premier League al Americilor, au existat alte cinci divizii. Dar până la cele cinci divizii, primele jocuri de fotbal european, pe pământ american, datează din 1870. Imigranții din New York le-au deschis ochii localnicilor și le-au dezvăluit secretele „sportului rege”. Sau ceea ce avea să devină mai târziu sportul rege.
Iar înaintea imigranților au fost nativii americani, care jucau „Pasuckuakohowog”. Acest sport aduna, la un meci, între 500 și o mie de oameni. Porțile erau asemănătoare cu buturile de la rugby, iar terenul avea o lungime de 800 de metri. Conform istoricilor, jocul era unul la fel de periculos precum războiul. Poate fi o mică exagerare aici, dar se pare că majoritatea participanților se alegeau cu picioarele rupte la capătul unui meci de „Pasuckuakohowog”. Aici ar fi fost, cu siguranță, nevoie de VAR.
Doar imaginează-ți o mie de indieni care aleargă după o minge. E clar că așa ceva nu are cum să se termine bine. Mai ales că la vremea respectivă conceptul de fair-play în sport nu era foarte dezvoltat. Dacă unul dintre ei s-ar fi accidentat, credeți că cineva ar fi dat mingea afară?
După ce au trecut de „Pasuckuakohowog” și meciurile imigranților, nord-americanii au pus bazele American Soccer League, în 1921. În paralel s-a înființat și International Soccer League, dar ambele și-au închis porțile la jumătatea anilor ’30. S-a mai fondat o ligă pentru amatori, denumită American Soccer League, dar și ea a rezistat doar până în 1983. Nord-americanii au mai încercat să revitalizeze fotbalul prin North American Soccer League, care a existat până în 1985.
Ideea de a aduce vedete în SUA pentru a crește valoarea campionatului a fost pusă în practică, prima dată, în anii ’70. În „Big Apple” au aterizat faimoșii Pele și Franz Beckenbauer, care au îmbrăcat tricoul New York Cosmos. Pele a ajuns în 1975 la New York, fiind convins să lase Santos pentru un salariu de 2,8 milioane de dolari pe an. O sumă monumentală în anii ’70. Nu degeaba era, la momentul respectiv, cel mai bogat sportiv al planetei.
Pele a semnat cu New York Cosmos la 34 de ani, după opt luni în care nu mai evoluase în niciun meci oficial. Chiar și așa, a reușit să înscrie 37 de goluri în trei ani și să-și conducă echipa spre titlul din 1977.
Mondialul din 1994 și nașterea MLS, o gaură neagră în primii ani de existență
Pe principiul „dacă dragoste nu e, nimic nu e”, FIFA a spus „dacă MLS nu e, World Cup nu e”. În 1988, forul suprem al fotbalului a decis ca Mondialul din 1994 să fie organizat de Statele Unite, dar cum liga profesionistă fusese închisă în 1985, era nevoie de una nouă.
Zis și făcut. În 1993 a luat naștere MLS, iar până în 1996 s-au format zece cluburi, care au luat startul la noua competiție: Colorado Rapids, New England Revolution, Columbus Crew, New York MetroStars, San Jose Clash, Kansas City Wizards, Dallas Burn, DC United, LA Galaxy și Tampa Bay Mutiny. În finala acelui sezon, DC United a învins LA Galaxy.
În MLS, echipele sunt împărțite în Conferința de Est și Conferința de Vest, ca la baschet. La finalul sezonului regulat, se organizează un playoff, iar câștigătoarea pleacă acasă cu MLS Cup. În prezent, 24 de echipe sunt înscrise în campionat. Un sezon de MLS durează din martie până în octombrie.
La început, MLS era o gaură neagră. În primii cinci ani de la înființare, cluburile au înregistrat pierderi totale de 250 de milioane de dolari. Atunci s-au făcut eforturi mari pentru ca fotbalul să nu moară din nou în SUA și Canada. Câteva cluburi s-au închis la începutul secolului, dar în cele din urmă au început să apară și rezultatele. Desigur, au fost introduse câteva reguli stricte, pentru ca această competiție să rămână pe linia de plutire.
Spre exemplu, media salariilor din MLS este de 373 de mii de dolari. Comparativ, în țara mai vecină și teoretic mai săracă, Mexic, media se ridică undeva la 420 de mii de dolari. În MLS există restricții în privința salariilor, pentru a se menține un soi de echilibru.
A fost introdusă chiar și o regulă pentru vedete. Cluburile pot transfera trei fotbaliști de top, care au dreptul să încaseze salarii mult mai mari decât restul jucătărilor. Mai mult decât atât, salariile lor nu vor fi luate în considerare în ceea ce privește media de 373 de mii de dolari, totul pentru a îmbunătăți calitatea jocului.
Spre exemplu, David Beckham a fost prima vedetă care a aterizat în MLS pe baza acestei reguli. Problema a fost însă că Beckham câștiga de 180 de ori mai mult decât un jucător care beneficia de salariul minim din MLS. În 2013, 21% dintre banii cheltuiți de cluburi, pe salarii, s-au dus în conturile a doar cinci fotbaliști. Ca o paranteză, regula pentru jucătorii de top a fost denumită și „regula Beckham”. Ajuns în 2007 în curtea lui LA Galaxy, Beckham câștiga „doar” 50 de milioane de dolari pe sezon. Adică 250 de milioane, pentru cei cinci ani de contract.
În 2017, Liga a decis că fiecare club poate cheltui 3.8 milioane de dolari pe salarii. Iar jucătorii care se încadrează la „regula Beckham” nu vor fi puși la socoteală. În prezent, în această categorie se află Wayne Rooney (DC United) și Zlatan Ibrahimovic (LA Galaxy). În trecut au fost Kaka, David Villa sau Steven Gerrard.
Progresul formidabil al MLS, campionat care exportă jucători către marile cluburi europene
Infrastructura din America de Nord a facilitat dezvoltarea accelerată a MLS. Așa au ajuns să fie atrași jucători de primă mână, iar echipa națională a înregistrat și ea câteva rezultate notabile. Din 1986 până în 2014, selecționata SUA s-a calificat de fiecare dată la Cupa Mondială. În 2018, Panama, cu Jaime Penedo în poartă, a mers la turneul final din Rusia, în detrimentul Statelor Unite.
În ultimii ani, în zona respectivă s-a dezvoltat foarte mult și fotbalul feminin. Per total, lucrurile merg tot înainte pentru americani, inclusiv interesul publicului pentru fotbal a crescut semnificativ. „Unchiul Sam” le oferă fotbaliștilor niște condiții de top, care sunt practic direct proporționale cu performanța.
Nu degeaba au început echipele din Europa să arunce un ochi peste MLS. Miguel Almiron, spre exemplu, a fost transferat de Newcastle United de la Atlanta, în schimbul a 24 de milioane de euro. E cel mai scump transfer făcut vreodată de gruparea de pe râul Tyne. Recent, Bayern Munchen și Manchester City au transferat de asemenea fotbaliști din MLS, iar șeicii de pe Etihad n-au fondat degeaba New York City FC, clubul la care evoluează astăzi Mitriță.
Citește și: Fotbalul din Napoli și fenomenul „Gomorra”, serialul despre secretele mafiei din sudul Italiei
Fanii sunt activi, prezenți în numere mari la toate meciurile din MLS. În medie, la fiecare joc asistă circa 30 de mii de oameni, mult peste majoritatea campionatelor din Europa. Atlanta United adună cei mai mulți suporteri, în medie 42 de mii. Ce-i drept, e ajutată și de arena modernă contruită de Mercedes-Benz, care a devenit celebră în toată lumea. Mai ales după ce a găzduit Super Bowl-ul din acest an.
Câți bani încasează echipele din MLS din drepturile TV? În medie, fiecare club primește 32 de milioane de dolari, pentru fiecare sezon. Specialiștii se așteaptă însă la o creștere în următorii ani. Aruncând un ochi spre țara noastră, în Liga 1 cam atât primesc, la un loc, toate echipele.
Deloc intuitiv în urmă cu un deceniu sau două, „soccer-ul” se află în plină expansiune. Oricât am fi de superficiali, nu putem compara MLS cu prima ligă din Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite sau Qatar. Din toate punctele de vedere, condițiile din America de Nord sunt mult mai bune. Cluburile din Europa monitorizează cu adevărat fotbaliștii din MLS, nu doar la nivel declarativ. Și nu o spunem noi, o spun faptele.
