Dacă ți-a fost dor de fotbalul autohton, cu siguranță ai fost absolut încântat de weekendul ce tocmai s-a încheiat. Asta, desigur, dacă nu cumva ești dinamovist sau ții cu Chindia, U Craiova ori FC Botoșani.
Pentru că ele sunt echipele care n-au jucat din cauza problemelor cauzate de coronavirus. Chiar și așa, unele dintre absente au avut de câștigat în urma meciurilor jucate în zilele ce tocmai au trecut, așa că sigur suporterii lor se vor bucura de concluziile acestei etape.
1. Meciurile dintre CFR și FCSB oferă garanții pariorilor
Nimic surprinzător legat de meciul din Gruia. FCSB a jucat destul de bine, dar a fost învinsă cu 1-0 de echipa lui Petrescu. Golul a fost un autogol marcat de Ovidiu Popescu. Din 2014 încoace, s-au jucat 20 de meciuri între cele două echipe și doar într-o partidă s-au marcat mai mult de două goluri.
Adică 3. Se întâmpla în 2016, când CFR câștiga cu 2-1 pe terenul rivalilor din București. În rest, maxim două goluri și chiar și acelea împărțite frățește, în general. De altfel, ultima oară când una dintre cele două echipe a marcat mai mult de un gol într-un astfel de meci jucat la Cluj a fost în noiembrie 2015, când tot gazdele se impuneanu cu 2-0. Sub 2,5 goluri, bani pe jos.
2. Filip și Nedelcu cad pe front, CFR marșează triumfal către încă un titlu
Nu doar puncte și șanse la titlu a pierdut FCSB în Gruia, ci și jucători. Atât Dragoș Nedelcu cât și Lucian Filip au părăsit terenul accidentați și se pare că au ruptură de ligamente. În acest caz, există posibilitatea ca anul 2020 să fie încheiat pentru jucătorii lui Vintilă. Cei doi s-ar alătura lui Iulian Cristea, Panțîru și Soiledis, și ei accidentați.
Astfel, FCSB rămâne fără fundaș stânga și cu doar doi fundași centrali apți de joc: Planic și Andrei Miron. Echipa de pe Național Arena plânge și după puncte, deoarece Craiova o poate depăși în cazul în care câștigă meciul cu Botoșani, despre a cărui dată de disputare nu se știe încă nimic. Momentan, CFR este la șapte puncte de locul 2.
3. Dan Petrescu, nemulțumit oricum
Chiar dacă a câștigat un meci esențial în lupta pentru titlu. antrenorul CFR-ului continuă să facă spectacol la conferințele de presă și să se plângă de tot ce mișcă. De data aceasta, Super Dan a lăudat adversara și a criticat jocul echipei sale, nu care cumva să i se culce băieții pe o ureche. Chiar dacă pare că strategia aceasta este de mult depășită și că toată lumea s-a prins de jocurile minții propuse de Bursuc, nu prea ai cum să critici un sistem care e pe cale să aducă încă un titlu la Cluj.
4. Debutul lui Uhrin Jr. la Mediaș, ultimul meci al lui Tamaș la Astra
Uhrin Jr. a avut parte de un debut dificil pe banca medieșenilor. În minutul 40 al meciului de la Giurgiu, Dumitru Cardoso a fost eliminat pentru o talpă ca la divizia comunală aplicată pe tibia lui Gabriel Simion. Astra nu a reușit să profite de omul în plus și putea chiar să primească gol la un șut magnific al lui Sergiu Buș, care a lovit transversala. Meciul s-a încheiat 0-0, iar la final Gabi Tamaș a anunțat că nu va mai juca pentru Astra, pentru că înțelegerea sa a ajuns la final. Dani Coman, președintele clubului patronat de Ioan Niculae, a declarat ulterior că va negocia cu fundașul prelungirea contractului.
5. Viitorul trece fluierând prin play-out
În ciuda eforturilor lui Mircea Rednic de a închega o echipă la Iași, moldovenii par a avea o misiune extrem de dificiă în tentativa lor de a se salva de la retrogradare. Băieții lui Hagi i-au învins cu 2-1, goluri Ciobanu și Ghiță, respectiv Passaglia, iar Poli este acum pe loc de baraj. De necazul ieșenilor profită Dinamo și Voluntari, în condițiile în care câinii roșii nici n-au jucat, la fel ca dâmbovițenii lui Vio Moldovan. De cealaltă parte, este clar că Viitorul nu își are locul în play-out, dar Hagi și ai săi pot doar să continue să joace, să câștige și să aștepte sezonul următor.
6. FC Voluntari, evadare a la Michael Scofield
Pare că totul a fost foarte bine gândit la Voluntari, odată cu plecarea lui Cristiano Bergodi. Mihai Teja face o treabă excelentă. Echipa joacă și câștigă, iar acum a ajuns la 15 puncte și a scăpat de ultimul loc. E firesc, având în vedere că Teja are cinci puncte din nouă posibile în play-out și n-a pierdut niciun meci. Ilfovenii funcționează după un plan bine elaborat și pus în practică, la fel ca cel tatuat de eroul din Prison Break pe propria-i piele. Trupa lui Teja a învins Academica Clinceni cu 3-0, goluri Simonovski, Santos (autogol) și Tudorie, iar acum este pe locul 11. Rivala din Clinceni a primit la schimb lanterna de care fuge toată lumea, adică cea roșie.
7. EgaliTATI, tati!
Meciul de adio al lui Vasile Miriuță a avut parte de spectacol la fel cum a avut antrenorul parte de respect din partea noii conduceri a sibienilor. În deplasarea de la Sepsi, Hermannstadt a început prost și a fost condusă la pauză după golul lui Istvan Fulop. Numai că, după 45 de minute, antrenorul oaspeților a simțit ce trebuie schimbat și l-a introdus în teren pe Yazalde. Fostul vârf al Astrei a egalat imediat după pauză și a stabilit scorul final, 1-1. Punct prețios pentru sibieni, care ajung la borna 18 și se mențin peste Dinamo (17p) și la trei puncte de locul de baraj.
8. Miriuță, demis
După ce conducerea clubului din Sibiu a fost preluată de Anamaria Prodan și familia ei, Miriuță se declara bucuros și sigur de postul său. De altfel, el a primit garanții din partea conducerii că va rămâne în continuare la echipă, dar a fost dat afară chiar dacă a reușit să obțină un punct prețios în meciul cu Sepsi. Înlocuitorul său pare că va fi un spaniol fără experiență în România.
9. Etapa de succes pentru Dinamo și Chindia
Chiar dacă n-au jucat, Dinamo și Chindia se pot declara mulțumite de rezultatele etape 3 din play-out. Clinceni și Iași au pierdut, în condițiile în care ambele ar fi putut trece peste echipele care au stat, dacă ar fi câștigat. Ambele echipe sunt în continuare amenințate de retrogradare, însă, iar lupta pare că se va duce până spre finalul sezonului.
10. Unde sunt golgheterii?
Din punct de vedere al marcatorilor din prima ligă românească, lucrurile sunt dezastruoase. Coman, Alibec și Iancu au câte 11 goluri și împart titlul de golgheter, în acest moment al sezonului, dar atacanții marchează foarte puțin oricum.
Rămâne de văzut cine va câștiga titlul de cel mai bun marcator, însă în lipsa lui Țucudean, care nu se știe când sau dacă va mai juca la CFR, nu există niciun vârf autentic care să marcheze constant în Liga 1. Poate ar fi salvat situația jucătorii din atacul Craiovei sau Dugandzic de la Botoșani, dar aceștia n-au avut ocazia să joace.