*Articol apărut pe 18 iunie 2018 și updatat pe 22 noiembrie 2019
Echipa națională a insulei din nordul îndepărtat al Europei, cu o populație care abia depășește 300 de mii de locuitori, a participat, în 2018, în premieră la un campionat mondial de fotbal. Acum mai bine de un deceniu, când Islanda ocupa locul 81 în clasamentul FIFA, o deplasare la Reykjavík nu dădea nimănui emoții. Se punea doar problema scorului și eventual a drumului obositor pentru echipa oaspete. Dar lucrurile s-au schimbat semnificativ, iar Argentina lui Messi a simțit-o pe pielea ei la Cupa Mondială. Islanda ocupă momentan locul 40 în clasamentul FIFA, iar performanța splendidă de la EURO 2016 a fost cea care a atras prima oară atenția tuturor asupra ei.
Atins de vibe-ul naționalei Islandei, am încercat să înțeleg mai bine succesul ei formidabil din ultima vreme. După o documentare online, am aflat că dezvoltarea fotbalului islandez a început încă din anul 2000, când s-au construit o serie de terenuri pe care se poate juca tot anul, dar și prin elaborarea unui program de formare a antrenorilor. Apoi, ca să aprofundez „minunea din Nord”, am stat de vorbă cu jurnalistul Kristinn Teitsson, de la publicația Fréttablaðið, și cu Dagur Dagbjartsson, coordonatorul Centrului de Formare a Antrenorilor din federația de fotbal islandeză.
Peste o sută de terenuri construite lângă școlile din Islanda
Kristinn Teitsson, la fel ca toți islandezii de acasă, a trăit cu sufletul la gură Europeanul de acum doi ani. Ce-i drept, mari speranțe nu prea aveau. „Sincer, cred că nimeni în afara jucătorilor noștri nu se aștepta să ne calificăm în sferturile de finală. După ce ani la rând s-a spus că Islanda e prea mică pentru a se califica la un turneu final, nu ne-a venit să credem că am obținut un punct în fața echipei lui Cristiano Ronaldo”, povestește Kristinn. Islanda a debutat cu un egal spectaculos în fața Portugaliei, apoi a remizat și cu Ungaria, după care a învins dramatic Austria. În optimi s-a întâlnit cu Anglia, într-un duel care părea disproporționat.
„Premier League e un campionat foarte urmărit în Islanda, așa că toți eram curioși să vedem cum se descurcă ai noștri cu englezii, mai ales că îi întâlneam la un asemenea nivel. La fel ca-n grupe, nu ne-a venit să credem că i-am bătut și că urma să jucăm cu Franța în sferturi. Motivele pentru care am pierdut clar la Paris (n.a. – 2-5) sunt numeroase; unul dintre ele a fost oboseala acumulată, iar faptul că am primit două goluri chiar înainte de pauză a contat enorm. Totuși, toată lumea a fost foarte mândră de efortul jucătorilor noștri, mai ales că nu s-au dat bătuți și, practic, au câștigat cea de a doua repriză”, rememorează Kristinn Teitsson.
Progresul Islandei în materie de fotbal n-a venit peste noapte. Totul a plecat de la terenurile construite în țară. 112 la număr, din anul 2000 și până acum. De dimensiuni reduse (18X33 metri), toate cu gazon artificial și amplasate strategic în apropierea școlilor, pentru a-i tenta pe puști să se apuce de fotbal. Se pot folosi pe tot parcursul anului, chiar și în cruntele și lungile ierni islandeze, pentru că beneficiază de sisteme de încălzire. Kristinn e convins că aceste terenuri au crescut abilitățile tehnice ale islandezilor, care oricum erau pregătiți pentru a parcurge „that extra mile”.
Dar în Islanda s-au construit și stadioane, nu doar terenuri. Mici din punct de vedere al tribunelor, pentru că țara are în jur de 340 de mii de locuitori. „De exemplu, clubul Fylkir și-a deschis stadionul acum doi ani. Au aplicat pentru un împrumut la guvern și la federație, iar diferența au acoperit-o din sponsorizări”, spune jurnalistul islandez. Stadionul are o capacitate de cinci mii de locuri, dintre care circa două mii sunt acoperite. „În plus, pentru bani, multe cluburi au decis să cedeze dreptul asupra numelor arenelor unor companii. Astfel, au apărut Samsung-field, Vodafone-field sau Alvongen-field”, explică Kristinn.
Pe stadioanele din Islanda se strâng în jur de o mie de spectatori, în medie, ceea ce înseamnă că unu din 300 de islandezi merge în mod regulat la meciurile de fotbal. Ca idee, cea mai mare asistență la un meci din campionatul intern a fost de 6.450 de spectatori, la un meci din 2014 între Stjarnan și FH, decisiv pentru stabilirea campioanei.
Urmărește Mondialul pe The Playmaker:
Mondialul de 10: Zece lucruri despre a patra zi a turneului
Mondialul de 10: Zece lucruri despre Spania – Portugalia
Mondialul de 10: Zece lucruri despre a cincea zi a turneului
„Dacă am încerca să jucăm ca spaniolii, am fi o versiune proastă a lor”
Pe lângă investiția în infrastructură, Islanda s-a concentrat pe pregătirea antrenorilor. Când am stat de vorbă, Dagur Sveinn Dagbjartsson, coordonatorul Centrului de Formare a Antrenorilor din cadrul Federației Islandeze de Fotbal, era în pline pregătiri pentru Cupa Mondială. A râs când i-am zis că-l invidiez pentru că eu aveam șase ani când am trăit ultima dată un Mondial cu România calificată. „Islandezii nu dețin o rețetă a succesului. E vorba despre un cumul de factori care au dus la acest succes”, mi-a spus Dagur.
„Nu am avut nici un proiect special. E adevărat că am început să construim terenuri din anul 2000, iar din 2002 s-a format și o asociație pentru antrenori. Am implementat un sistem de licențiere propriu, pentru că Islanda nu are campionat profesionist, iar cei care își doreau să devină antrenori trebuiau să îndeplinească anumite condiții. Deci succesul nostru s-a bazat pe un mix de proiecte”, explică Dagur.
Tot ce trebuie să faci pentru a deveni antrenor de fotbal în Islanda este să te înscrii la cursurile federației. Nu e ca în România, unde-i musai să te prezinți cu un teanc de documente care să ateste că ai jucat fotbal sau că scoți nu știu câte secunde pe suta de metri. Majoritatea antrenorilor islandezi au și alte slujbe. „Puțini lucrează full-time. Cei mai mulți merg la muncă de la 8 la 16, iar apoi antrenează și sunt plătiți pentru asta. Nu există antrenori voluntari în Islanda”, explică Dagur.
Citește și: 10 lucruri despre campionatul din Islanda, țara în care o cincime din populație vrea să vadă live Mondialul
Cât despre filosofia fotbalistică din Islanda – criticată de unii după jocul defensiv al naționalei în partida cu Argentina, Dagur Sveinn Dagbjartsson spune că ea e adaptată posibilităților din prezent. „Suntem conștienți că nu vom avea posesia în majoritatea timpului. Nu avem jucătorii potriviți pentru asta, așa că încercăm să ne concentrăm pe calitățile noastre. Normal că am vrea să avem mingea, dar dacă am încerca să jucăm precum Spania probabil că am fi o versiune proastă a naționalei iberice. Încercăm să ne concentrăm pe calitățile noastre, adică organizare, muncă, etică, faze fixe. Ne gândim că dacă suntem mai buni decât adversarii noștri la aceste capitole, îi putem bate. Nu prea avem jucători care să strălucească, dar avem o trupă bună, cu un spirit de echipă bine dezvoltat și cu o mentalitate solidă.”
Antrenorii au libertate deplină în alegerea stilului de joc al echipelor pe care le pregătesc. „Noi îi pregătim tactic, tehnic, psihologic, fiziologic, din punct de vedere al nutriției și al arbitrajului. Apoi ei pot alege pe ce să se concentreze. Dacă vor să joace ca Spania, nu avem nimic împotrivă. Avem încredere că vor face treabă bună și că vom progresa și mai mult în următorii ani”, mai spune coordonatorul Centrului de Formare a Antrenorilor din cadrul Federației Islandeze de Fotbal.
Campionatul din Islanda este amator, motiv pentru care antrenorii nu pot studia în țară pentru licența PRO. Însă toți sunt încurajați să meargă la formări în străinătate. „Colaborăm cu Norvegia, Anglia, Suedia, Scoția și Irlanda de Nord, iar antrenorii noștri se pot duce acolo pentru licența PRO. Aplică la noi pentru ea, după care sunt trimiși în străinătate”, zice Dagur.
Echipa în care starul aleargă mai mult decât toți ceilalți jucători
Succesul naționalei de azi se datorează și continuității de la nivelul lotului. Jurnalistul Kristinn Teitsson subliniază că „nucleul selecționatei noastre evoluează împreună de șapte-opt ani. Cred că în jur de zece jucători din lotul aflat acum în Rusia s-au regăsit și în lotul Islandei de la Campionatul European U21 din 2011. Așa s-a clădit un excelent spirit de echipă. Toți aleargă unul pentru celălalt, iar vedeta echipei, Gylfi Thor Sigurdsson, aleargă cel mai mult dintre toți. Știm că nu avem cei mai buni fotbaliști din lume, însă cred că putem bate pe oricine cu spiritul nostru.”
Solicitarea The Playmaker a stârnit și o dezbatere în departamentul de sport al ziarului Fréttablaðið: „Am discutat cu colegii mei despre cum i-au ajutat pe jucătorii actuali terenurile construite după 2000 și am ajuns la concluzia că era prea târziu pentru ei. Foarte mulți au devenit profesioniști în străinătate. Însă sigur e că generațiile viitoare vor beneficia de pe urma lor”.
Investițiile în infrastructură și promovarea sportului au făcut ca în acest moment în Islanda să existe 21.500 de fotbaliști legitimați. Nu pare mult la prima vedere, însă asta înseamnă că circa 7-8% din populația țării joacă fotbal în mod organizat. Dincolo de asta, Islanda pune preț pe egalitatea sexelor în fotbal, la fel ca toate țările nordice. Fetele sunt încurajate să joace la fel de mult ca băieții. Conform unei statistici UEFA, doar în 2015 existau cinci mii de islandeze care jucau fotbal în cadru organizat. Pe deasupra, ele sunt încurajate să și antreneze. „Doar anul trecut, nouă jucătoare s-au înscris pentru licența A. Cele mai multe antrenează la juniori deocamdată, dar unele au ajuns deja la echipe de senioare. Pe viitor, vor fi și mai multe”, încheie Dagur Sveinn Dagbjartsson.
Fotografie de deschidere via Iceland Mag.
