În universul coronavirusului, timpul nu mai are răbdare. Nici cu oamenii, nici cu sportul. În doar câteva zile am trecut de la meciuri zilnice, cu stadioane pline, la o lume a sportului în care totul s-a oprit. Pentru prima dată de la Al Doilea Război Mondial, în mare parte, evenimentele sportive au luat o pauză.
Cum se resimte asta pentru fanii de azi care nu au mai trecut niciodată printr-un astfel de fenomen?
În România, totul a început weekendul trecut, când s-a anunțat că meciurile din Liga 1 se vor juca fără spectatori, cu doar o oră înainte de Rapid – Reșița. Urma să fie ultimul meci cu spectatori, numai că n-a fost. Au mai venit oameni și la meciul Petrolului de la Csikszereda, care era doar câteva ore mai târziu, iar totul s-a întâmplat într-un tablou suprarealist, cu crainicul arenei avertizând oamenii din tribune să stea la distanță de cel puțin un metru unii de ceilalți.
Zilele au trecut, situația s-a înrăutățit. Haosul și-a făcut apariția. Informațiile veneau la oră. La minut, chiar. Peste tot. Serie A a fost suspendată. Meciurile din La Liga se vor juca fără spectatori. Nu, de fapt, nu se vor mai juca deloc pentru că întreg clubul Real Madrid a intrat în carantină după ce un jucător de baschet a fost depistat pozitiv. Meciurile din Franța se vor juca fără spectatori. Dar nu, nu se vor mai juca deloc.
Haosul domnea în continuare. În Germania se va suspenda competiția, dar după etapa din weekend. „Sunteți niște iresponsabili!”, a scris Thiago Alcantara pe Twitter. Și avea dreptate. Până la urmă a fost suspendat campionatul fără să se mai joace etapa și bine că a fost așa – s-a aflat apoi că un jucător de la Paderborn era infectat.
Și apoi a fost situația din Anglia. Singura țară în care nu se luase niciun fel de măsură, în afară de interzicerea strângerii de mână la începutul meciurilor. Vineri seara, spre șocul tuturor, Premier League a luat o decizie de neînțeles – meciurile se vor juca în continuare, cu spectatori.
Doar o oră mai târziu, lumea fotbalului englez urma să se schimbe complet totuși: Mikel Arteta a fost depistat pozitiv cu coronavirus. Așa că, menținându-se viteza evenimentelor, la doar câteva minute de la anunțarea diagnosticului, Premier League a anunțat că se va întruni de urgență a doua zi când a fost luată într-un final decizia de suspendare a competiției. De la glumele cu salutat cot în cot la suspendarea totală a fotbalului a fost doar un pas.
Nu încape îndoială că aceste evenimente, derulate într-o viteză neverosimilă, ne-au luat pe toți cumva prin surprindere. De asemenea, este evident că în astfel de vremuri evenimentele sportive trec pe plan secundar. Întotdeauna, siguranța și sănătatea oamenilor va fi pe primul loc. Decizia de a suspenda toate competițiile sportive este una corectă, chiar dacă dureroasă. Și este una dureroasă, să nu ne mințim. Sigur că această decizie aduce complicații majore. De ordin logistic și financiar.
Zilele astea, apar zilnic articole prin presă despre cum, când și în ce fel ar putea fi reluat sezonul. Sau dacă ar mai putea fi reluat. Nimeni nu știe ce se va întâmpla, din simplul motiv că nu s-a mai întâmplat așa ceva.
Apoi mai este aspectul financiar. Și nu vorbesc doar de cluburile care vor pierde bani serioși în această pauză – ele pot supraviețui. Ci de soarta tuturor angajaților de la stadioane, de la club etc. Brighton este primul club care a anunțat că va plăti toate salariile până la sfârșitul sezonului, însă câte grupări vor urma exemplul? Rămâne de văzut.
Și de aici ajungem la fani. La noi. La oamenii care am trăit o viață întreagă cu sportul pe ecrane. Cu fotbalul lângă noi. Cu mersul la stadion ca parte integrală a vieții noastre. Cu adunatul în pub-uri. Cu toate obiceiurile și ritualurile pe care le aduce sportul în viața noastră.
„Acum am ocazia să văd cum e viața cuiva neinteresat de sport. E urâtă!”, a scris Gary Lineker pe Twitter. Pe tot parcursul vieții, chiar dacă lumea din jur nu mai avea sens, chiar dacă treceam prin vremuri dificile, aveam o constantă care nu se schimba. Fotbalul era mereu acolo să ne scoată din realitatea de care uneori voiam să fugim. Era mereu acolo să ne stârnească trăirile care ne eliberează de frustrările din „viața reală”. Era locul în care ne întorceam mereu, cu siguranța că va fi mereu acolo, așteptându-ne. Era zgomotul de fundal care pentru mulți făcea viața mai tolerabilă.
Este greu și frustrant, dar putem să profităm de această pauză. Să ne dăm seama în același timp cât de important și cât de neimportant este sportul. Să fim recunoscători pentru bucuriile pe care ni le aduce și să conștientizăm că poate, uneori, nu ar trebui să îl luăm atât de în serios. Să conștientizăm că sportul are puterea să unească și să dezbine. Să fie relevant și totodată irelevant. Pentru că, până la urmă, sportul este cel mai important dintre toate lucrurile neimportante.
