Orice text serios despre jocul de sâmbătă dintre Steaua și Rapid ar fi trebuit să puncteze mai întâi că un meci de liga a patra – acolo unde, de regulă, fotbalul e romantic și se joacă pe burta goală și cu petul de bere pe margine – a fost principalul eveniment sportiv al săptămânii în România. Că dincolo de orice, întâlnirea inedită dintre cele două rivale bucureștene a însemnat un spectacol cu 36 de mii de oameni în tribune, cu galerii care au scandat (aproape) fără oprire și au afișat coregrafii și mesaje smart, contraintuitive, cum n-ai să vezi niciodată în primul eșalon de astăzi, și cu emoții puternice, atât pe teren cât și în peluze, pe care nimeni nu mai credea că fotbalul din România le poate stârni.
Doar că au fost de ajuns câteva momente regretabile de haos pentru ca presa de sport din România, furată de mirajul clickurilor și goana după reacții de genul „Ce vă așteptați de la niște derbedei?!”, să arunce în derizoriu o partidă istorică, cu potențialul de a reprezenta un moment de cotitură în fotbalul nostru. Concret, o bătaie în care au fost implicați câteva zeci de oameni a dus la concluzii pripite cum că toți fanii Stelei sunt nefrecventabili și merită să rămână în a patra ligă, ba chiar că au porniri de interlopi, iar întreaga reprezentație de pe Arena Națională a stat sub semnul ridicolului. Dar uite ce nu-ți spune media din România despre derby-ul bucureștean din liga a patra:
1. Un incident izolat nu are cum să umbrească atmosfera superbă de la meci
Peste tot în lume, galeriile rivale se încaieră sau încearcă s-o facă. Fie pe stadion, fie în afara lui. Iar între Steaua și Rapid există, de zeci de ani, o rivalitate crâncenă, care se compară cu cele dintre Steaua Roșie și Partizan, Ujpest și Ferencvaros sau TSKA și Levski, ca să rămânem în partea asta a Europei. La astfel de meciuri unde pasiunile răbufnesc, întotdeauna vor exista câțiva băieți recalcitranți și puși pe scandal. E datoria organizatorilor și a forțelor de ordine să prevină astfel de incidente. Din păcate, sâmbătă seară n-au reușit s-o facă și așa au apărut acele scene violente, care au făcut înconjurul televiziunilor.
Dar ce nu spune nimeni e că o mână de scandalagii (probabil în jur de 40-50) nu sunt nicidecum reprezentativi pentru cei 36 de mii de spectatori veniți la meci. Atmosfera generală de la Steaua – Rapid n-a fost una de război, cum încearcă unii să te convingă, ci de meci mare. A avut acea tensiune pe care n-o resimți la un banal Chiajna – Juventus. S-a cântat și s-a scandat încontinuu, s-au afișat bannere în care rivalii au fost înțepați subtil (sau nu). Practic, au existat toate ingredientele care fac diferența între o serbare câmpenească și o partidă de fotbal cu miză, pe care n-o urmărești cu detașarea unei miuțe la iarbă verde. Câtă vreme așa ceva nu s-a întâmplat de ani buni în Liga I, meciul dintre Steaua și Rapid ar merita din partea celor care analizează fotbalul românesc mai mult decât niște texte superficiale și răutăcioase.
2. Jocul propriu zis a fost măcar de nivelul ligii secunde, dacă nu de play-outul Ligii I
Evident, nimeni nu se aștepta să vadă execuții a la Messi sau Cristiano Ronaldo ori finețuri tactice. De altfel, nici n-a fost cazul de așa ceva. Însă meciul n-a fost nici pe departe atât de slab sau „jenant” cum susțin unii. Dimpotrivă. Rapid, care are în componență jucători cunoscuți precum Niculae, Pancu, Iacob, Doru Bratu, Goge sau Ionuț Voicu, a arătat chiar ca o echipă de subsol din Liga I. De fapt, la cum se prezintă Juventus, FC Voluntari sau Gaz Metan în momentul ăsta, echipa lui Constantin Schumacher ar avea șanse importante să se salveze de la retrogradare.
De partea cealaltă, Steaua, formată mai mult din puști (încă) necunoscuți (excepții Răsdan și Bâtfoi), a fost evident sub rivala ei din Giulești. Totuși, trupa lui Ion Ion a demonstrat că ar face față fără probleme la nivelul ligii secunde. Deși n-au arătat mare lucru în atac, steliștii au stat decent în teren (lucru pe care nu-l vezi la multe echipe de liga a doua) și au pierdut până la urmă numai din cauza diferenței de valoare clare. În orice caz, titulatura de „meci de liga a patra” nu și-a găsit justificarea pe teren. Dacă îi îmbrăcai pe cei 22 de jucători în tricourile codașelor din prima ligă și îi trimiteai pe gazon, nimeni nu s-ar fi prins. Toată lumea ar fi catalogat partida ca fiind una „în nota Ligii I”.
3. Un meci jucat în liga a patra a strâns mai mulți spectatori ca orice partidă din Liga I, și asta e o problemă
Când aproape 40 de mii de oameni vin să vadă un Steaua – Rapid din Divizia D, în condițiile în care la FCSB a fost Crăciun când a strâns 28 de mii la jocul cu Craiova (asistența medie din acest sezon a trupei pregătite de Nicolae Dică fiind undeva la 7-8 mii), înseamnă că fotbalul românesc are o problemă. Prezența record de pe Arena Națională e de aplaudat, dar în același timp trebuie să ridice niște întrebări. „De ce nu vin atâția spectatori și în Liga I?” sau „Cine e de vină că în prima ligă există echipe obscure, care nu au nici cea mai vagă idee cum să atragă fani de partea lor?” sunt doar două dintre ele.
E simplu să arunci explicația aceea devenită deja șablon: „Majoritatea spectatorilor erau doar curioși, nu susțineau nici Rapid, nici Steaua”. Chiar dacă ar fi așa, cifrele rămân, constituie un record și-n următoarele zile vor fi pomenite în presa internațională. Cum-necum, 36 de mii de microbiști au venit pe stadion să urmărească un joc din a patra ligă, în același weekend în care majoritatea meciurilor de Liga I n-au adunat nici o mie de oameni. Iar dacă cei mai mulți au fost „curioși”, poate c-ar fi momentul în care cluburile românești să construiască strategii eficiente de atragere în tribune a „curioșilor”.
Citește și: Stelistul rebel care a marcat pe Camp Nou: a fugit de Ceaușescu și a ajuns „regele petrecerilor” în Italia
4. Poate că CSA nu e Steaua adevărată, dar e mai Steaua decât FCSB
Meciul de sâmbătă a pornit din nou eterna discuție „Care e Steaua adevărată?”. E o dezbatere lungă, nuanțată și nu va înceta să existe în următorii ani, indiferent ce se va întâmpla cu cele două „stele” care se bat pe această titulatură. Pe de-o parte, CSA are marca, sigla, nucleul dur al fanilor și palmaresul până în 2003, deci și Cupa Campionilor și Supercupa Europei. Pe de alta, mulți suporteri ai „roș-albaștrilor” consideră FCSB-ul continuatoarea morală a Stelei și nu se dezic de gruparea patronată de Gigi Becali. „Am plâns la golul lui Maccarone. Ce să fac acum, să țin cu altă echipă?”, îmi spunea un stelist care susține FCSB-ul. Ambele tabere au argumente, dar și întrebări la care le vine greu să răspundă.
În realitate, nici CSA, nici FCSB nu reprezintă întru totul Steaua aceea veche, care câștiga CCE la Sevilla sau evolua în Liga Campionilor la mijlocul anilor ’90. Ambele au câte puțin din Steaua, însă amândurora le lipsește ceva. Dar între CSA și FCSB există o diferență majoră, pe care aproape toată lumea pare că o ignoră. În timp ce clubul Armatei face tot ce-i stă în putere pentru a fi considerat urmașul de drept al Stelei, FCSB-ul, prin vocea patronului, nici măcar nu e interesat de asta. „Nu mă interesează palmaresul Stelei. Lăsați-mă în pace! Luați palmaresul, vreau doar să mă lăsați în pace”, spunea Gigi Becali cu ceva vreme în urmă. Cine a crescut cu loburile lui Lăcătuș nu are cum să rămână impasibil la asemenea vorbe. Măcar din cauza asta, parcă FCSB e mai puțin Steaua decât CSA.
Citește și: Marius Lăcătuș, șeptarul de poveste: lobul care i-a amuțit pe scoțieni și execuțiile de artist ale „Fiarei”
5. FCSB, mai frecventabilă decât CSA? Nu neapărat
Un lucru pe care ți-l spune presa din România, fie direct, fie prin învăluire, e că, pentru oamenii pașnici care vor să vadă un meci de fotbal, FCSB-ul e mai frecventabil decât CSA. După fluierul final, media din România s-a concentrat exclusiv pe bătaia din prima repriză și a lansat ideea că microbiștii nu sunt în siguranță la un asemenea eveniment. În studioul televiziunii care a transmis partida, un invitat a concluzionat că „la meciurile FCSB-ului nu o să vezi vreodată așa ceva”, în timp ce altul a spus că, după ce a urmărit ce s-a întâmplat în tribune, nu va merge cu familia la întâlnirea din play-off dintre cele două echipe bucureștene. Din afară, a părut că obiectivul celor mai mulți jurnaliști de sport e să-i convingă pe nehotărâți că FCSB-ul e cumva calea cea dreaptă.
Evident că altercația din prima repriză nu poate fi trecută cu vederea. Nici că sute de oameni nevinovați au avut de suferit din cauza gazelor lacrimogene împrăștiate (justificat sau nu) de jandarmerie. Cum ziceam, incidentul ar fi putut fi prevenit, dacă organizatorii meciului și-ar fi făcut mai bine temele. Dar scăparea organizatorică nu transformă CSA într-un club nefrecventabil. Și nici măcar într-unul mai puțin frecventabil decât FCSB. Prezentat acum ca o oază de liniște și voie bună, FCSB rămâne totuși gruparea la care primii doi oameni din club – Gigi Becali și Mihai Stoica – au fost condamnați la închisoare pentru că au păgubit statul român. Ba mai mult, al doilea are în CV și o bătaie aplicată unui fan stelist, chiar pe stadion, adică locul acela unde suporterii ar trebui să fie mereu în siguranță.
Fotografie de deschidere via Libertatea
