Ți s-a întâmplat vreodată să ai un gol favorit pe care să nu-l fi văzut? Un gol care să-ți rămână în minte mult timp doar pe baza a ce ai ascultat la radio, în comentariul meciului, sau doar pentru că ai citit despre el. Iar când în sfârşit l-ai văzut, să fie exact aşa cum ți-ai imaginat?
În epoca internetului, sigur că e dificil să te gândeşti că un gol special nu poate fi văzut la doar câteva minute după marcarea lui. Dar în primăvara anului 1988, când Steaua a jucat în deplasare returul sferturilor de finală ale Cupei Campionilor, cu Glasgow Rangers, lucrurile erau ceva mai complicate.
Momentul în care Ibrox a tăcut
Meciul nu a fost transmis la televizor. Cei care au prins acele vremuri nu sunt surprinşi. Era un lucru care se întâmpla des. Aşa că multe familii se aşezau în faţa radioului (îmi amintesc că eu aveam cu Capri) pentru a rămâne conectaţi la ce făceau băieţii noştri prin Europa. Pentru că atunci mai şi făceau.
La fel s-a întâmplat şi pe 16 martie 1988, când Steaua a jucat pe Ibrox, după ce câștigase cu 2-0 la Bucureşti. Încă din primele momente ale transmisiunii, era evident că atmosfera creată de fanii scoţieni era apăsătoare. Nu împlinisem încă șapte ani, era primul meu contact cu fotbalul britanic şi mă întrebam cum pot nişte oameni să facă asemenea gălăgie. Dar nu a durat mult şi s-a lăsat liniştea. Pentru că Marius Lăcătuş a marcat ceea ce a fost multă vreme golul meu preferat pe care nu l-am văzut. Nu doar pentru că a trimite mingea peste portar mi se părea pe atunci ceva remarcabil, ci şi pentru că i-a făcut pe suporterii gazdelor să tacă. Fie doar şi pentru câteva secunde, cât a durat şocul iniţial.
Rangers a câştigat în cele din urmă cu 2-1, iar aventura Stelei în acea ediţie a CCE s-a oprit în semifinale, după o „dublă” cu Benfica (0-0 şi 0-2). Dar eu am rămas doar cu execuţia „Fiarei”. Această execuţie:
Golul lui Lăcătuș de pe Ibrox
Am văzut golul la câţiva ani după ce a fost marcat. Nu mai ţin minte cum şi unde. Ştiu doar că nu am fost dezamăgit. Pasa absolut superbă a lui Tudorel Stoica pentru sprintul lui Lăcătuş printre cei doi fundaşi centrali scoţieni, Graham Roberts şi Richard Gough (care avea apoi să înscrie pentru 1-1), şi modul în care „şeptarul” l-a lobat pe Chris Woods m-au fascinat la fel de mult ca în momentul în care ascultam meciul lângă aparatul de radio.
„Ştiu că eram cu aproape toată echipa în preajma careului nostru. Eu eram singurel pe acolo, prin faţă. A fost o pasă a lui Stoica, iar modul în care jucau scoţienii, cu o apărare avansată, în linie, a făcut să fie surprinşi. Portarul mi-a făcut un serviciu enorm ieşind din poartă şi sigur că execuţia a fost mult mai simplă”, a povestit Lăcătuş, într-un documentar realizat de Marian Olaianos şi Marius Mitran în colaborare cu Gazeta Sporturilor.
Dar golul fantastic reuşit de Lăcătuş pe Ibrox are în spate şi o altă poveste, în afară de cea a unui puşti care l-a idolatrizat în copilărie şi adolescenţă. „Foarte puţină lume ştie, însă la acel meci eu am jucat cu ruptură musculară. Ţin minte că, înaintea jocului, la discuţia pe care am avut-o cu nea Puiu (antrenorul echipei, Anghel Iordănescu – n.a.), i-am spus că eu merg cu echipa doar ca să văd meciul. Mi-a răspuns că fac deplasarea şi o să vedem acolo cum mă simt. Făcusem zece zile tratamente în ţară, fără să mă antrenez. Când am ajuns la Glasgow, mi s-a cerut să fac antrenament. Am încercat. Am ieşit pe gazon şi parcă puteam să mă mişc, cât de cât, în prima zi. A doua zi, mi-aduc aminte că am ieşit cu o jumătate de oră înaintea echipei la încălzire, am intrat la antrenament pe un teren plin de bălţi, piciorul a ţinut destul de bine, astfel că am intrat pe teren la meci şi l-am jucat pe tot”, şi-a amintit cel mai titrat jucător din istoria Stelei.
Ulterior „momentului Rangers”, aveam să să descopăr că loburile sunt o armă importantă în arsenalul lui Lăcătuş. Sprinturile sale pe banda dreaptă, talentul său de a obţine penalty-uri sau determinarea sa (din păcate, de multe ori dusă la extrem şi transformată în agresivitate) au intrat deja în folclor. Aşa că mai jos urmează câteva exemple care arată că probabil cel mai cunoscut număr șapte al fotbalului românesc a fost şi un jucător capabil să ofere execuţii de fineţe.
Assistul şi golul din meciul cu MTK Budapesta
Poate că, totuşi, Rangers ar fi trebuit să ştie la ce să aştepte. În aceeaşi ediţie a Cupei Campionilor, dar în primul tur, Steaua a trecut de MTK Budapesta, cu 4-2 la general. Un duel decis încă de la Bucureşti, când roş-albaştrii au făcut spectacol şi au câştigat cu 4-0. Lăcătuş a reuşit o pasă decisivă şi un gol, ambele cu execuţii care au arătat că tehnica îi putea fi un prieten de nădejde atunci când era nevoie.
În stilul obişnuit al acelor ani, Steaua şi-a luat tare adversara şi conducea cu 2-0 după mai puţin de jumătate de oră. Ambele goluri au fost marcate de Gică Hagi. Primul, cu un şut marcă înregistrată, la capătul unei acţiuni personale. Al doilea, în urma unui assist minunat al lui Lăcătuş, care, din întoarcere şi cu stângul, a înţepat mingea peste apărarea maghiară. Pentru Hagi, continuarea a fost o chestiune de alegere personală. Colegul său i-a oferit acest lux.
Lăcătuș îi pasează lui Hagi pentru 2-0
În repriza a doua, Loţi Boloni a făcut 3-0, apoi i-a pasat extraordinar pentru golul patru lui Lăcătuş, care după unul dintre sprinturile sale obişnuite în spatele apărărilor adverse, a închis tabela cu un lob din săritură. O execuţie mai dificilă decât pare la prima vedere, pentru că e nevoie de o coordonare perfectă. Altfel, rişti să devii ridicol. În acelaşi timp, este frapantă asemănarea dintre pasa lui Boloni şi cea a lui Stoica, de la Glasgow.
Golul cu Spartak Moscova
Ok, nu e chiar un lob. Şi nici în categoria execuţiilor de fineţe nu prea poate fi inclus. Dar e imposibil să laşi în afara discuţiei golul senzaţional de la Moscova, care a contribuit la naşterea legendei potrivit căreia Lăcătuş a fost naşul lui Rinat Dasaev. Un mit care a luat amploare după meciul România – URSS 2-0, de la Cupa Mondială din 1990, în care l-a învins de alte două ori. Dar să rămânem în 1988.
Steaua începuse drumul care a dus-o în a doua finală de Cupa Campionilor. Pe 9 noiembrie a jucat la Moscova, cu Spartak, pe care o bătuse zdravăn în Ghencea. Un 3-0 care rezolvase în mare parte problema calificării. Totuşi, sovieticii încă mai sperau într-o întoarcere a rezultatului. Se bazau pe „Generalul Iarnă”, care a făcut victime celebre de-a lungul istoriei. Ce nu ştiau ei era faptul că Ceauşescu îi obişnuise cu frigul pe băieţii noştri (pe ei şi pe restul oamenilor din ţară), aşa că principala problemă a steliştilor a fost terenul, îngheţat şi la limita impracticabilului. De fapt, nici „gazonul” nu a fost o problemă aşa de mare.
După doar 11 minute, Lăcătuş a dat celebrul său gol, cu un şut din prima, de la mare distanţă. În cazul în care chiar insistaţi pentru un lob, uitaţi-vă la pasa lui Hagi. S-a terminat 2-1, cu Gabi Balint marcatorul celuilalt gol.
Assisturile pentru Lupescu, la naţională
Deşi se confundă practic cu Steaua, Lăcătuş a avut foarte mulţi prieteni buni printre dinamovişti. Relaţia apropiată cu Ioan Andone este de notorietate. Şi cu Ionuţ Lupescu s-a înţeles foarte bine. Atât în afara terenului, cât şi pe gazon. Da, vom ajunge şi la meciul cu Ţara Galilor, dar mulţi au uitat că altul a fost momentul în care s-a născut conexiunea dintre cei doi.
În toamna anului 1990, naţionala României nu trecuse încă peste mahmureala prezenţei la Coppa del Mondo, iar jucătorii plecaţi în străinătate în număr mare încercau să se acomodeze la noile realităţi. Aşa se face că, la începutul lunii decembrie, „tricolorii” erau în pericol să compromită aproape complet şansele de calificare la Euro 92 (ratată dramatic în cele din urmă), după ce au pierdut primele două meciuri din preliminarii, cu Scoţia (1-2) şi Bulgaria (0-3).
Citește și: Poveștile fanilor lui „U” Cluj în anii ’70: fotbalul, formă de rezistență anticomunistă
S-a schimbat antrenorul, Mircea Rădulescu luându-i locul lui Gheorghe Constantin, iar noul selecţioner a avut parte de un prim joc tocmai bun pentru refacerea moralului, cu San Marino, pe fostul „23”. A fost 6-0, iar Lupescu a marcat al patrulea gol, după ce Lăcătuş a săltat mingea peste zidul advers la o lovitură liberă. Să ne fie iertată calitatea slabă a imaginilor, dar e o minune că cineva a pus pe internet imagini de la acel meci.
Lăcătuș, assist pentru Lupescu în România – San Marina 6-0
În ciuda ratării calificării la Euro 92 (sau poate tocmai d-aia), România, cu un alt antrenor, Cornel Dinu, a început entuziasmant campania pentru Cupa Mondială din 1994. În primăvara în care danezii erau luaţi de pe plajă pentru a pregăti Europeanul pe care apoi l-au câştigat, ai noştri au bătut Insulele Feroe cu 7-0 şi Ţara Galilor cu 5-1. Contra galezilor, am văzut probabil cea mai bună repriză făcută vreodată de echipa naţională. Şi am revăzut cât de bine se înţelegeau Lăcătuş şi Lupescu.
Vă amintiţi cu toţii ce s-a întâmplat ulterior în preliminarii şi, mai ales, după aia, da?
Golul cu Israel
Neconvocarea la Cupa Mondială din Statele Unite rămâne unul dintre marile regrete ale carierei lui Lăcătuş. A recunoscut că l-a deranjat decizia lui Anghel Iordănescu, dar a acceptat imediat să lase totul în urmă când a fost rechemat, pentru preliminariile Euro 96. În care a reuşit bijuteria de mai jos, contra Israelului, în deplasare. Contează mai puţin că s-a încheiat 1-1. România a terminat prima într-o grupă cu Franţa (care a câştigat la Bucureşti cu 3-1, Lăcătuş marcând golul 800 din istoria naţionalei) şi a mers la turneul final.
Gol Lăcătuș în Israel – România 1-1
Tot aici ar fi trebuit să se afle şi un gol dintr-un meci cu Dinamo, rivala tradiţională a Stelei şi a lui Lăcătuş. L-a marcat într-o victorie cu 5-0 din 1985, în semifinalele Cupei României, când l-a lobat elegant pe Ţeţe Moraru. Legenda spune că ar fi fost ceva cu adevărat special. Şi meciul, dar şi golul. Nu există, însă, filmări de la acea partidă. Aşa că fiecare e liber să-şi imagineze ce vrea.
Citește și: Românul vedetă în Asia de Sud-Est: „Am pus un clip pe Youtube și-am prins un transfer în Vietnam”
