În 1990, pe 12 septembrie, naționala din Insulele Feroe juca primul său meci oficial din istorie, în preliminariile Campionatului European din 1992. Unul care avea să lase mască lumea fotbalului. Disputat în orașul suedez Landskrona, pentru că în Feroe nu exista niciun teren acceptabil la nivel internațional, jocul cu Austria ar fi trebuit să fie un galop de sănătate pentru selecționata care în urmă cu două luni evoluase la Coppa del Mondo și în care, pe atunci, strălucea Toni Polster.
„Ne gândeam că ar fi un succes uriaș să primim doar cinci goluri de la austrieci”, povestea peste ani Jens Martin Knudsen, portarul micuței naționale din nordul Atlanticului, de profesie șofer de camion. Numai că, deși au atacat aproape permanent, austriecii n-au reușit să înscrie în poarta amatorilor feroezi.
Mai mult, aveau să piardă partida. În minutul 61, anonimul Torkil Nielsen – astăzi un important jucător de șah – a înscris singurul gol al meciului, considerat de revista Soccerphile drept a zecea mare surpriză din toată istoria fotbalului.
La întoarcerea acasă, în jur de 25 de mii de feroezi – adică jumătate din populația insulelor – i-au așteptat la aeroport pe eroii de la Landskrona. Un muzician local, Teitur Lassen, a comparat izbânda feroezilor din acea noapte cu prima aterizare pe lună. Da, atât de uimitor a fost acel 1-0 din septembrie 1990.
Vremea aspră, cel mai mare impediment pentru fotbalul local
Victoria miraculoasă din acea noapte friguroasă din Suedia a transformat complet fotbalul din Feroe, care stagnase timp de zeci de ani. Pentru că, deși a devenit membră FIFA abia în 1988 și a fost admisă în UEFA doi ani mai târziu, Feroe are ceva istorie în sportul-rege.
Primul club local, Tvøroyrar Bóltfelag, s-a înființat în 1892, iar 50 de ani mai târziu, în 1942, a apărut și primul campionat al regiunii. Din 1930 există și echipa națională, care până să devină membră a forurilor internaționale a jucat doar partide amicale.
Dintotdeauna, cea mai mare problemă pentru fotbalul din micuțul arhipelag a reprezentat-o clima potrivnică. Din cauza temperaturilor scăzute, a precipitațiilor masive și a vântului puternic, e aproape imposibil să joci fotbal între lunile octombrie și martie. Mai ales că în Feroe nu există stadioane acoperite.
În urmă cu 30-35 de ani era chiar mai rău. Până la sfârșitul anilor 1980, terenurile de fotbal din Feroe erau exclusiv nisipoase. Mingea sărea ciudat pe acele suprafețe, jocul era imprevizibil, ceea ce a făcut ca jucătorii locali să nu progreseze deloc decenii la rândul.
Ca să fie admiși în structurile fotbalistice internaționale, feroezii au investit serios: au modernizat suprafețele de joc, iar astăzi majoritatea terenurilor sunt dotate cu gazon artificial. Ba chiar există și două terenuri cu iarbă, întreținute cu dificultate într-un teritoriu în care zilele însorite pot fi numărate pe degete.
Această măsură a dus nu doar la îmbunătățirea standardelor fotbalului din regiune, dar și la promovarea lui în rândul tinerilor. Impulsionați și de acel istoric succes cu Austria lui Polster, tot mai mulți localnici, băieți și fete deopotrivă, au devenit interesați de acest sport, care acum e cel mai popular din țară. Peste handbal, volei sau canotaj.
În 2017, 10% din populația Insulelor Feroe, adică aproximativ cinci mii de oameni, juca fotbal în cadru organizat, iar obiectivul federației de la Torshavn este ca procentul să ajungă la 15% în viitorul apropiat.
De la o națională de pescari și fermieri la jucători profesioniști, cu prezențe la Manchester City
De la acea partidă de referință cu Austria au trecut aproape 30 de ani, perioadă în care succesele micuței națiuni n-au fost chiar numeroase. Faimoase rămân cele două victorii în fața Greciei, 1-0 și 2-1, în preliminariile Europeanului din 2016, care au urcat, la acel moment, selecționata din Feroe până pe locul 74 în clasamentul FIFA.
În rest, de-a lungul anilor, naționala din nordul Oceanului Atlantic a învins Liechtenstein, Kazahstan, San Marino, Luxemburg, Estonia sau Gibraltar, remizând cu Irlanda de Nord, Ungaria, Lituania, Cipru, Bosnia și cu aceeași Austria, în 2008.
Raportat la nivelul nivelul fotbalului cu pretenții, progresul fotbalului din Insulele Feroe pare minuscul. Dar pentru o regiune fără tradiția succesului, în care există de două ori mai multe oi decât oameni, sunt rezultate care echivalează cu câștigarea Cupei Mondiale.
Citește și: Naționala de la „capătul lumii”: Gibraltar și adevărata bucurie a fotbalului
La fel de remarcabil este că, spre deosebire de începutul anilor ‘90, astăzi există tot mai mulți localnici care devin jucători profesioniști. În septembrie 1990, la Landskrona, naționala feroeză era formată dintr-un mix exotic de pescari, brutari, măcelari, șoferi și fermieri, care jucau fotbal la nivel amator, după terminarea programului de lucru.
Astăzi, selecționerul danez Lars Olsen, un om cu 84 de meciuri în naționala țării sale, are la dispoziție numeroși fotbaliști profesioniști. Cei mai mulți evoluează în campionatele din țările scandinave, însă există și cazul lui Joan Simun Edmundsson, atacantul aflat sub contract cu germanii de la Arminia Bielefeld.
Portarul de 32 de ani, Gunnar Nielsen, joacă acum în Islanda, însă cu ceva timp în urma s-a aflat în lotul lui Manchester City, pentru care a și bifat o prezență, într-un meci cu Arsenal.
Participarea la Europeanul U-17 din 2017, o realizare de neimaginat cu ani în urmă
Dacă la nivel de seniori lucrurile progresează relativ lent, cea mai mare performanță pentru fotbalul din Insulele Feroe poartă semnătura naționalei U-17. În 2017, puștii feroezi au participat la Campionatul European din Croația, după ce au depășit în preliminarii Cehia, Slovacia sau Cipru. [În aceleasi calificări, reprezentativa similară a României a terminat ultima într-o grupă cu Anglia, Austria și Azerbadjan.]
O realizare formidabilă, de neconceput în urmă cu câțiva ani. Chiar dacă naționala feroeză a pierdut toate cele trei meciuri din grupa de la turneul final – cu Franța, Ungaria și Scoția, prezența între primele 16 echipe ale continentului a însemnat un nou impuls uriaș pentru fotbalul din regiune.
În schimb, campionatul național din Insulele Feroe este încă departe de nivelul celor din țările scandinave. Se joacă șapte luni pe an, din martie până în octombrie, iar majoritatea cluburilor locale sunt semi-profesioniste. Meciurile din prima ligă strâng (uneori) 500-600 de oameni în tribune, iar cluburile au atât echipe de copii, cât și de fete.
Salariile sunt decente, iar cei mai valoroși jucători din prima divizie câștigă și șase mii de euro pe lună, bani care atrag destui fotbaliști străini (de regulă fie la început de carieră, fie spre sfârșitul ei), din Senegal până în Brazilia. Unul dintre „stranierii” apreciați în Feroe este românul Sorin Anghel, care a jucat timp de 18 ani în prima ligă a țării.
Din cauza nivelului scăzut din competiția internă, obiectivul fotbaliștilor feroezi este să plece rapid în campionate mai puternice. Chiar de la 16-17 ani, cum este cazul fratelui vedetei Joan Simun Edmundsson, Andrias, care evoluează pentru echipa U-18 a lui Sunderland. Sau cel al lui Magnus Jacobsen, întors recent în Feroe după o experiență în Portugalia, la Pacos de Ferreira.
Dacă te gândești și la alți puști de perspectivă care învață fotbal la academiile cluburilor solide din Danemarca și Norvegia, atunci poți spune că viitorul fotbalului din Insulele Feroe arată bine.
Există talent fotbalistic, în ciuda condițiilor meteo teribile și a populației microscopice, a treia cea mai mică din Europa. Șlefuit atent și combinat cu tenacitatea și dârzenia specifice nordicilor, acest talent ar putea, de ce nu?!, să transforme Insulele Feroe într-o viitoare Islandă a Europei.
