Fenomenul ultra’ din Italia îți atrage atenția prin multitudinea de simboluri politice afișate de către fani. Dacă te uiți câteva minute la clipurile cu ultrași italieni de pe Youtube, observi svastici, rune, cruci celtice, secera și ciocanul sau steaguri cu chipul lui Che Guevara. Inevitabil, te întrebi de ce aproape toți ultrașii echipelor italiene au o orientare politică, de unde a început și cât de importantă este ea într-o peluză din „Cizmă”.
În perioada în care juca la Parma, Lilian Thuram a refuzat un transfer la Lazio din cauza suporterilor „biancocelești”, pe care îi considera rasiști. Mai precis din cauza băieților de la Irriducibili. Ei sunt cunoscuți ca fiind cel mai influent grup din peluza lui Lazio și totodată cu orientări politice de extremă dreapta.
Este un lucru uzual ca în peluza lazială să apară simboluri considerate extremiste sau să se audă cântece în memoria Ducelui (Benito Mussolini). Ca să înțelegi cât de multă influență au suporterii în fotbalul italian, Irriducibili au reușit să aranjeze o întâlnire cu Thuram, în speranța că îl vor convinge totuși să vină la echipa romană. Jucătorul francez nu s-a lăsat înduplecat, dar a fost într-un fel șocat de faptul că fanii au reușit să organizeze această întâlnire.
Irriducibili au un cuvânt greu de spus la clubul Lazio. Au fost cazuri în care, în urma prestațiilor mai slabe ale echipei, membrii grupului „i-au băgat în sedinta” pe jucători. De asemenea, au existat situații în care ei au decis dacă un jucător vine sau nu la echipă.
În Italia, un meci poate fi considerat cu grad mare de risc nu doar din cauza rivalităților istorice dintre cluburi sau prin prisma clasamentului, ci și din cauza viziunilor politice ale suporterilor.
Un astfel de meci este Lazio – Atalanta. Ultrașii grupării din Bergamo sunt în majoritate de stânga. Steagurile cu Che Guevara, Stalin sau simbolurile precum secera și ciocanul sunt la ordinea zilei pe stadionul Atalantei. Într-un astfel de derby, vei auzi mai multe cântece politice decât unele care să susțină efectiv echipele respective.
Anii de plumb în Italia
Fenomenul Ultra’ a apărut în Italia la începutul anilor ’50, dar s-a dezvoltat cu adevărat în anii ’70 și ’80. Pentru a înțelege influența politică asupra acestei lumi, trebuie mai întâi să analizăm puțin contextul din Italia în acea perioadă.
De la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și până la începutul anilor ’80, în Peninsulă au existat tensiuni politice serioase între stânga și dreapta. Aceste tensiuni au ajuns la apogeu în Anii de plumb ai Italiei, de la sfârșitul anilor ’60 și până la finalul anilor ’70.
Citește și: Locul în care trofeele nu contează: Hammarby, clubul cu spirit latin din inima Scandinaviei
Lupta se dădea între un conservatorism de dreapta care uneori putea fi confundat cu fascismul – o grupare reprezentativă fiind Mișcarea Socială Italiană – și o mișcare de stânga care uneori putea înclina spre o ideologie radicală comunistă – reprezentată de către Brigăzile Roșii și alte grupări asemănătoare. Situația a degenerat, ajungându-se chiar la asasinarea primului ministru italian Aldo Moro de către Brigăzile Roșii, în mai 1978, și la diverse forme de terorism politic.
Inevitabil, toate sferele sociale și culturale, inclusiv fotbalul, au fost influențate de aceste tensiuni ale vremii. Conflictul a împărțit neoficial echipele de fotbal în funcție de statutul socio-economic al suporterilor, preferințele politice și zonele geografice (în unele regiuni, stânga sau dreapta erau mai influente și viceversa). Unele etichete politice sunt valabile și astăzi, dar altele s-au schimbat în funcție de grupările noi de ultrași apărute.
Influența asupra cluburilor și formarea primelor grupări
AC Milan reprezenta clasa muncitoare, mai precis muncitorii care lucrau în domeniul căilor ferate, și a fost asociată cu mișcările de stânga. În peluza milanistă se puteau observa steaguri cu Che Guevara, deși Fossa Dei Léoni (prima grupare ultra’ a Milanului) nu a declarat niciodată explicit că ar avea vreo orientare politică.
La polul opus se situau suporterii lui Inter, care în mare parte făceau parte din clasa de mijloc și cea de sus. Astfel, gruparea interistă a fost asociată cu dreapta conservatoare. Boys San (una din primele grupări ultra’ interiste) avea legături cu Mișcarea Socială Italiană.
Paradoxal, clubul Inter a fost fondat pe ideea de incluziune socială (o politică tipică mișcărilor de stânga) în 1908, de niște jucători ai lui AC Milan, ca răspuns la politica rossonerilor de a nu primi străini în echipă (de aici și numele de Internazionale Milano). „Această noapte minunată ne dăruiește culorile noastre: negru și albastru, pe un fundal aurit de stele. Se va numi Internazionale pentru că suntem cu toții frați ai lumii” – acesta este motto-ul pe care s-a fondat Inter Milano.
În cazul lui AC Milan, Fossa Dei Léoni era considerată o grupare de stânga, iar Brigate Rossonere de dreapta. Este de menționat și faptul că Fossa Dei Léoni nu mai există oficial ca grupare.
Citește și: De la Mercedes pe banca lui Schalke: Domenico Tedesco, italianul de 32 de ani care a revoluționat Bundesliga
Un caz în care imaginea politică a unei echipe s-a schimbat este Hellas Verona. În ziua de azi, ultrașii echipei din Verona sunt considerați a fi de dreapta, poate chiar extremă dreapta, dar numele Brigate Gialloblu (prima grupare ultra’ a lui Hellas) își are rădăcinile în mișcările de stânga de la sfârșitul anilor ’60.
Grupurile din peluza veronistă au reușit să pună iubirea și atașamentul față de club mai presus de diferențele ideologice, astfel că facțiuni de stânga (Rude Boys) au coexistat cu grupuri de dreapta (Gioventù Scaligera, Verona Front, Hellas Army).
Și la AS Roma au existat grupări cu ideologii opuse, care au împărțit peluza mai mult sau mai puțin pașnic. Suporterii romani sunt tradițional de stânga. Fedayn e o grupare cu orientare politică puternic de stânga, iar alt grup influent în peluză (Commando Ultra Curva Sud) avea anumite simpatii pentru această ideologie.
Prima grupare de dreapta din peluza romană a fost Boys, formată în 1972, dar care totuși la început a fost izolată tocmai din cauza viziunii sale.
Un eveniment care i-a ajutat într-un fel pe cei de la Boys să urce pe scara ierarhică din peluză a fost despărțirea în două părți a grupării Commando Ultra Curva Sud. Această schismă a avut loc în urma aducerii la echipă a jucătorului lazial Lionello Manfredonia, care în trecut îi înjurase pe suporterii romani. O parte dintre membrii CUCS doreau să îl ierte pe Lionello, dar ceilalți fani erau în continuare împotriva lui. Astfel, gruparea de dreapta a reușit să se facă auzită în peluză.
Unele grupări ultra’ care au luat naștere în perioada aceea au copiat modeul structural și organizatoric al brigăzilor de stânga și dreapta din perioada Anilor de plumb. Lucru oarecum normal, având în vedere că unii membri fondatori din grupările ultra’ făceau parte și din brigăzile politice (un exmplu fiind Boys San). Au adoptat și anumite lucruri caracteristice marșurilor și demonstrațiilor politice, cum ar fi bannerele și steagurile de gard foarte mari, tobele și cântecele repetitive.

Ideologiile politice au jucat un rol important în crearea de alianțe între facțiuni de ultrași de la echipe diferite. De exemplu, stângiștii de la Bologna împreună cu stângiștii milanezi împotriva grupărilor de dreapta de la Hellas Verona sau Lazio.
Important este că în acea perioadă și unii jucători s-au implicat în aceste mișcări politice. Paolo Sollier, care juca pentru Perugia la mijlocul anilor ‘70, avea un obicei să îi salute pe ultrași cu pumnul ridicat, în semn de susținere pentru grupul de stânga Avanguardia Operaia.
Tot în acele vremuri, Luciano Re Cecconi și Luigi Martini, de la Lazio, erau susținători vocali ai mișcării de dreapta Mișcarea Socială Italiană. Tot la Lazio, în anii ’70, anumiți jucători au fost văzuți intrând pe teren cu pandantive cu simboluri fasciste în jurul gâtului.
Iar dacă tot suntem la capitolul Lazio, trebuie să amintim de Paolo Di Canio, care a celebrat unele goluri făcând salutul roman, devenit un simbol fascist în urma regimului Mussolini, către suporterii biancocelești. Di Canio a fost membru Irriducibili în tinerețe, iar în 2005 a șocat lumea când a declarat că „sunt fascist, dar nu rasist”.
Înainte ca Irriducibili să se fondeze, în 1987, peluza lazială era dominată de grupuri precum The Eagles (Vulturii) și The Vikings (Vikingii), ambele fiind considerate mișcări politice radicale. Legendele stadionului amintesc de un supporter poreclit „Er Maciste”, care se spune că a răsturnat cu o singură mână un Fiat 500 în confruntările cu ultrașii rivali.
Citește și: Fotbalul și cultura punk: Bohemians, clubul „underground” din capitala Cehiei
Probabil cea mai de stânga echipă din Italia a luat naștere chiar în orașul în care a fost înființat Partidul Comunist Italian, și anume la Livorno. La fel ca în cazul Atalantei, și la Livorno sunt frecvente însemnele și coregrafiile cu simboluri sau personaje comuniste: secera și ciocanul, Che Guevara, Stalin, steaua roșie.
Chiar dacă Livorno nu este o echipă de top în Italia, meciurile împotriva formațiilor precum Lazio, Inter sau Hellas Verona sunt foarte intense și pot ridica multe probleme. Violențele între fani sunt des întâlnite tocmai din cauza ideologiilor diferite.
Jucătorul emblematic al clubului din Toscana este Cristiano Lucarelli. Ca și în cazul lui Di Canio la Lazio, Lucarelli se trage din rândurile suporterilor lui Livorno, fiind un fost membru al grupării Brigate Autonome Livornese.
S-a născut și a crescut în orașul toscan, are emblema clubului tatuată pe braț, iar în 1997 a sărbătorit un gol dându-și jos tricoul de joc și afișând unul cu Che Guevara. Vârful italian, retras din activitate în 2012 și devenit între timp antrenor chiar la clubul pe care îl iubește, întruchipa perfect pe teren mentalitatea și ideologia suporterilor livornezi.
Chiar dacă majoritatea grupărilor ultra’ din Peninsulă și-au temperat destul de mult discursurile politice, tensiunile și mișcările din anii ’60-’70 au schimbat complet fotbalul din „Cizmă” și au influențat ultraseria italiană pe care o cunoaștem astăzi. Pe lângă atașamentul față de echipă, oraș și prieteni, il calcio a adăugat în ecuație și apartenența la o ideologie politică.