1. „Autocarul în fața porții” e strategia în trend printre echipele mici ale turneului. Costa Rica s-a așezat din start strașnic în apărare, cu cinci fundași sprijiniți gospodărește de patru mijlocași retrași în fața careului. Selecao a pornit totuși bine în meci, golul părea c-o să vină repede, numai că pe parcurs s-a trezit anihilată de strategia super defensivă a costaricanilor. În puținele momente în care au găsit culoare spre poarta adversă, brazilienii au avut de-a face cu super-eroul Keylor Navas, determinat să le demonstreze conducătorilor de la Real că n-are rost să alerge după un alt goalkeeper în perioada asta de transferuri.
2. Meciul de la Sankt Petersburg a avut și-un erou negativ: Neymar a certificat că nu poate să tragă Brazilia după el. Dezordonat în joc și iritabil precum un șofer bucureștean pe la orele 17, starul lui PSG te duce cu gândul la un copil răsfățat căruia îi trebuie o minge numai pentru el. Chiar dacă a reușit să puncteze în final, Neymar a rămas și de această dată cu restanță. Norocul brazilienilor că în echipă există și jucători ceva mai maturi, ca Marcelo sau Coutinho, care au știința și mentalitatea s-o ducă pe Selecao în fazele finale ale competiției.

3. VAR-ul dă, dar mai și ia când e cazul. Pentru prima oară la acest turneu, am avut parte de un penalty anulat în urma analizei video. Pentru a se lămuri că Neymar a simulat ca Lăcătuș în zilele sale de glorie, centralul olandez a trebuit să revadă faza la care inițial acordase lovitură de la 11 metri.
4. Selecționerul Gernot Rohr a nimerit sistemul și primul 11 în disputa nigerienilor cu Islanda. Africanii au evoluat într-un 3-5-2 pe care nu-l mai folosiseră din noiembrie, însă cel care l-a făcut antrenor mare pe neamț a fost Ahmed Musa. Fotbalistul lui Leicester, uitat inexplicabil pe bancă în eșecul cu Croația, a înscris de două ori și i-a făcut pe apărătorii islandezi să regrete că nu dau iar piept cu Messi sau Aguero. Una peste alta, Nigeria n-a arătat nici azi spectaculos, dar a gestionat OK fazele fixe ale adversarilor și a știut să profite de prestația horror a Islandei din a doua repriză.
5. Islanda a aruncat la coș șansa imensă de a-și rezolva practic calificarea în optimi. Dacă treceau de Nigeria, nordicii erau ca și promovați în faza următoare. Chiar și un egal ar fi fost de aur, în condițiile în care Islanda întâlnește o Croație deja calificată în ultima etapă. Numai că europenii au arătat rău de tot, mai ales în a doua repriză, când apărarea lor, atât de precisă în partida cu Argentina, a fost dezmembrată de viteza atacanților nigerieni.

6. Chiar și așa, islandezii ar fi putut reveni în meci pe ultima sută de metri, după ce arbitrul (cu ajutorul VAR-ului, bineînțeles) le-a acordat un penalty în minutul 80. Toropit de căldură și atins de importanța momentului, Gylfi Sigurdsson și-a luat un elan prea scurt și a trimis mingea în peluză. Dacă ar fi transformat, organizarea și calmul nigerienilor ar fi dispărut subit, iar Islanda ar fi putut smulge în extremis o remiză.
7. Argentina jubilează după victoria Nigeriei. În acest moment, Messi & Co își au soarta în propriile mâini, situație la care nu visau după rușinea cu Croația. Cu o victorie la scor în fața africanilor, argentinienii sunt ca și calificați în optimi. „Pumele” trebuie să arunce totuși un ochi și la celălalt duel al ultimei etape și să se asigure că înving la un scor mai mare decât o vor face (dacă o vor face!) islandezii în jocul cu croații.
8. Ziua de azi a mai adus o premieră. Am avut și primul meci în care echipa care deschide scorul pierde. I s-a întâmplat Serbiei, care a marcat în minutul cinci al jocului cu Elveția, însă a fost egalată imediat după pauză și a primit o lovitură dură în ultimele secvențe ale întâlnirii. Atât de dură încât, pentru a se califica, sârbii sunt obligați să bată Brazilia în ultima etapă a grupei.

9. Vecinii noștri n-ar fi ajuns în situația asta (ușor cam imposibilă) dacă i-ar fi taxat pe elvețieni în prima repriză. Sârbii au fost clar peste adversarii lor și ar fi trebuit să înscrie și al doilea gol, care probabil că le-ar fi asigurat măcar un punct. La fel ca-n partida cu Brazilia, Elveția a înviat după pauză. Jucându-și rămânerea în turneu, băieții din Țara Cantoanelor au întors rezultatul, după un gol fabulos al lui Granit Xhaka și o reușită în minutul 90 semnată de Shaqiri, omul care a evoluat cu steagul statului Kosovo imprimat pe gheata sa dreaptă.
10. Calculele în grupa E sunt foarte simple. Costa Rica e deja ieșită din cursă, în timp ce Serbia trebuie să învingă Brazilia pentru a se califica. Elvețienii merg mai departe și dacă pierd în fața Costa Ricăi, câtă vreme plavii nu câștigă în fața sud-americanilor.