Un etern loc doi, un talent care apare o dată la câteva generaţii şi finalul lungii aşteptări a Egiptului
Hector Cuper și Mohamed Salah sunt artizanii calificării Egiptului în Rusia și oamenii de la care un întreg popor așteaptă prima victorie la o Cupă Mondială.
Cupa Mondială 2018: Șase echipe naționale care pot fi surprizele turneului
Ce națională „mică” va impresiona în această vară?
„Războiul Rece” al fotbalului: meciul dintre Germania de Vest și Germania de Est de la Mondialul din 1974
În 1974, Germania de Est s-a calificat pentru prima dată la Cupa Mondială, unde a dat peste vecinii din vest. Meciul s-a disputat sub privirea atentă a ofițerilor Stasi.
Cum a influențat dictatura militară din Argentina succesul „pumelor” la Mondialul din 1978
Victoria finală a selecționatei argentiniene, acuzată de dopaj și aranjamente, stă și acum sub semnul întrebării.
Magie neagră, corupție și șase minute de glorie: aventura naționalei din Haiti la Mondialul din 1974
Haiti s-a calificat la Cupa Mondială după un meci controversat în care arbitrul le-a anulat eronat patru goluri celor din Trinidad Tobago.
Fotbal în vremea sadicului fiu al lui Saddam Hussein: povestea Irakului la Mondialul din 1986
„Niciun jucător din lume nu a suferit cum au suferit jucătorii irakieni.”
Apogeul fotbalului total: povestea golului marcat de Cruyff contra Braziliei, la Mondialul din 1974
„Am oferit un exemplu pentru miliarde de oameni. Întreaga filosofie a modului în care trebuie jucat fotbalul s-a modificat după acel turneu."
„Vrăjitorul alb” și spectaculoasa aventură a Senegalului la Mondialul din 2002
Bruno Metsu, decedat în 2013, a fost omul care a creat spectaculoasa națională a Senegalului, care a mers până în sferturile de finală ale Mondialului din 2002.
România – Cuba: povestea eliminării ruşinoase de la Cupa Mondială a primei generaţii de excepţie din istoria „tricolorilor”
Înaintea meciului împotriva Cubei, românii erau optimiști: „Le dăm de la şapte în sus! Vai de capul lor, săracii. Au venit la teren cu ghetele înfășurate în jurnale”.
Stephen Hawking și fotbalul ca știință: formula succesului la Cupa Mondială și cum arată penalty-ul perfect
„Arbitrii din Europa sunt mai empatici la stilul de joc al Angliei și mai puțini empatici la «balerine» precum Luis Suarez”, spunea, zâmbind, Stephen Hawking.